Michael Krahn este noul director general Praktiker Romania

Postat la 04 mai 2009 378 afişări

Praktiker Romania are, incepand de pe 1 mai, un nou director general: Michael Krahn, care il succede in aceasta functie pe Guenter Vosskaemper, cel care a condus organizatia din anul 2002.

In varsta de 48 de ani, Michael Krahn a fost desemnat pentru acest mandat dupa un parcurs de aproape 20 de ani in cadrul grupului Praktiker, ultima pozitie inainte de cea actuala fiind de director de vanzari al Praktiker Polonia. Noua sa functie nu este prima detinuta in structura de conducere a filialei romanesti. Michael Krahn a mai facut parte din Consiliului de administratie al Praktiker Romania din 2002 pana la sfarsitul anului 2007, pe pozitia de director de vanzari.

“Legatura mea cu Romania si cu fostii colegi s-a dovedit foarte puternica, de aceea privesc aceasta numire ca pe o intoarcere acasa”, a declarat Michael Krahn, actualul director general Praktiker Romania. „Preluarea noii functii imi da sansa de a conduce o organizatie puternica, pe care am avantajul sa o cunosc foarte bine, dupa cei sase ani in care am lucrat aici. Praktiker Romania este liderul unei piete care este extrem de dinamica si tot mai competitiva. Intentia noastra, a mea si a colegilor mei din Consiliul de Administratie, este sa-i consolidam aceasta pozitii”.

Michael Krahn il urmeaza la conducerea companiei pe Guenter Vosskaemper, care a fost in fruntea organizatiei timp de 7 ani, de la inceputul activitatii acesteia. Guenter Vosskaemper este persoana care a format si condus echipa organizatiei vreme de 7 ani, fiind numit acum in functia de director general Praktiker Turcia.



Praktiker Romania este liderul pietei romanesti do-it-yourself, avand cea mai extinsa retea de magazine specializate din tara. Compania detine 25 de magazine iar oferta Praktiker cuprinde peste 40.000 articole pentru casa si gradina - materiale de constructii, decoratiuni pentru interior si exterior, accesorii sanitare, articole de mobilier, unelte, produse electronice si electrocasnice, articole pentru amenajarea si intretinerea gradinii.
 

Urmărește Business Magazin

/actualitate/afaceri/michael-krahn-este-noul-director-general-praktiker-romania-4287221
4287221
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.