Toţi antreprenorii, toţi directorii, toate companiile, că sunt româneşti, multinaţionale sau că sunt de stat, vor să se termine odată cu alegerile politice – alegerile prezidenţiale şi cu situaţia neclară în privinţa taxelor şi impozitelor – dacă cresc, ce creşte şi cu cât. 

De la mijlocul anului trecut, companiile au ridicat piciorul de pe acceleraţie pentru că urmau luni de campanie electorală, alegeri şi un nou guvern. 

Din păcate ne-am trezit cu această problemă a alegerilor prezidenţiale, amânarea lor pentru luna mai din acest an.

Guvernul Ciolacu 1 a aruncat cu bani în dreapta şi-n stânga, dar premierului şi liderului PSD Marcel Ciolacu nu i-a folosit la nimic pentru că nu a ajuns la Cotroceni, iar PSD a obţinut cel mai slab scor politic din istorie. Numai fragmentarea parlamentară i-a dus pe cei de la PSD şi PNL, împreună cu UDMR, din nou la guvernare.

Sarabanda alegerilor plus ameninţarea continuă de creşteri de taxe şi impozite din cauza deficitului bugetar au mâncat cel puţin 2% din creşterea economică, 1% anul trecut şi 1% în acest an, până acum. De la mijlocul anului trecut companiile au lăsat-o mai moale cu investiţiile, cu noile angajări, din cauza incertitudinii politice şi fiscale.

Toată lumea s-a convins că cei aflaţi la putere, şi guvernul Ciolacu 1, şi guvernul Ciolacu 2, nu vor face în realitate nicio restructurare a cheltuielilor bugetare, nu vor face nicio reducere de cheltuieli bugetare şi inevitabil se va ajunge la soluţia majorărilor de taxe şi impozite, aşa cum s-a întâmplat pe vremea lui Băsescu. 

Incertitudinea politică va plana în continuare, pentru că rezultatul alegerilor prezidenţiale este în ceaţă. Dacă la Cotroceni va veni George Simion sau Victor Ponta, vor forţa o nouă alianţă politică şi un nou guvern, asta dacă pot face acest lucru. Dacă la Cotroceni vine Crin Antonescu sau Nicuşor Dan, alianţa actuală PSD/PNL/UDMR şi guvernul Ciolacu 2 au o şansă să continue. 

Economia şi-a încetinit creşterea, iar execuţia bugetară la trei luni a guvernului Ciolacu 2 nu arată atât de strălucit în îndeplinirea obiectivului de reducere a deficitului bugetar de la peste 9% anul trecut (ESA) la 7%. Dar situaţia bugetară nu este dezastruoasă, mai ales că Ministerul Finanţelor a reuşit să acopere peste 30% din necesarul de finanţare bugetară pentru acest an. România plăteşte dobânzi mai mari, dar pieţele financiare nu sunt închise pentru obţinerea acestor împrumuturi. 

Ilie Bolojan, preşedintele interimar şi cel care, după venirea noului preşedinte la Cotroceni, ar trebui să-şi reia poziţia de lider al PNL şi să fie în fruntea programului de restructurare a administraţiei publice, constată şi el, ca toţi politicienii, că dacă guvernul nu va face reformă, dacă nu va reduce cheltuielile, vor creşte taxele şi impozitele. Dar el, alături de guvernul Ciolacu 2, se află la putere şi ei trebuie să facă această reformă, pentru că nimeni altcineva nu poate să o facă. Ei se află la masa puterii nu de ieri, ci de ani de zile, ei trebuie să mănânce mai puţin, ei trebuie să slăbească, nu economia, nu businessul. 

Din cauza acestei incertitudini politice şi fiscale, economia şi businessul riscă să intre în recesiune, mai ales în condiţiile în care situaţia geopolitică mondială, cu continuarea războiului din Ucraina, războiul comercial declanşat de Trump, nu aduce nimic bun, ci dimpotrivă, induce o tensiune fără precedent în economia globală. 

Victor Ponta, singurul candidat pentru Cotroceni din cei care au şanse care ştie economie, din dorinţă electorală a intrat pe un teritoriu care nu duce nicăieri, nici măcar la voturi, susţinând că economia este acum într-o situaţie mai proastă decât în 2009. 

Economia României nu numai că nu este într-o situaţie mai proastă, ci este într-o poziţie mult mai bună, poate în cea mai bună poziţie economică şi financiară în care a fost vreodată. 

Este adevărat că avem această problemă cu deficitul bugetar care nu poate fi redus de la sine, dar economia reală merge destul de bine, chiar dacă viteza de creştere s-a redus. 

Spre deosebire de criza din 2008/2009, când dintr-odată, peste noapte, România nu a mai avut acces la pieţele financiare şi a trebuit să se împrumute la FMI, acum situaţia este incomparabil mai bună. 

Economia României nu mai este expusă pe valută, finanţarea este asigurată în proporţie de 70% în lei, faţă de 70% în valută, cât era în 2008/2009, depozitele sunt mai mari decât creditele, băncile nu sunt îngropate în credite neperformante ascunse, piaţa imobiliară are mai multă expunere pe lei decât pe euro şi nu este supraevaluată (aproape 50% din tranzacţii se fac cash şi nu pe credit), companiile nu reduc salariile şi nici nu prea dau oameni afară ca în 2009, iar pieţele financiare nu sunt închise.

Bruxellesul are o altă abordare în privinţa finanţărilor bugetare şi creşterii deficitului bugetar, companiile antreprenoriale locale sunt mult mai bogate, stau pe cash, iar românii au o poziţie financiară mult mai bună. 

Spre deosebire de acum 15 ani, piaţa financiară este lichidă, şi nu numai la nivelul sistemului bancar, ci peste tot, începând de la fondurile de investiţii care au sute şi chiar miliarde de euro de investit şi nu prea găsesc ţinte, până la fondurile europene care de-abia aşteaptă să fie trase, iar guvernul Ciolacu 2, că el este la putere, ca şi guvernul Ciolacu 1, ca şi guvernul Ciucă, nu este în stare să facă acest lucru mai repede.

Nu este cazul să ne dăm singuri foc la valiză, în condiţiile în care valiza este plină cu bani. 

Pe 25 aprilie am marcat, în anonimat, 20 de ani de la încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, cel mai important proiect politic contemporan cu noi. 

Atunci, economia României avea un PIB de 60 de miliarde de euro, iar acum a ajuns la 350 de miliarde de euro şi are mari şanse să se îndrepte către 400 de miliarde de euro. Numai să nu ne împuşcăm singuri. 

Dacă acum 20 de ani clasa politică, partidele, politicienii, Guvernul au fost în fruntea României trăgând economia şi businessul după ei, acum, politicenii actuali, care s-au aşezat la masa pusă de alţii, sunt în urma economiei şi societăţii şi ţin cu tot dinadinsul să ne îngroape.