Dragos Petrescu cumpara CremCaffe

Postat la 17 aprilie 2008 84 afişări

Omul de afaceri Dragos Petrescu, actionarul majoritar al lantului de restaurante City Grill, a achizitionat cele doua locatii CremCaffe, detinute de omul de afaceri Miki Haiblum. Prin achizitia CremCaffe, Dragos Petrescu devine proprietarul celui mai mare numar de locuri in restaurante si cafenele din centrul capitalei.

CremCaffe Expresso Bar, din zona Universitate, si CremCaffe Royal, din Piata Romana, sunt cele doua afaceri pe care Miki Haiblum le-a vandut catre Totter Prim, firma prin care Dragos Petrescu opereaza lantul de sase restaurante City Grill, cele doua cafenele City Café, restaurantele Caru cu Bere si Buongiorno.

Miki Haiblum a deschis prima cafenea in Romania, CremCaffe Expresso Bar, in anul 2003, cu o investitie de 200.000 euro. A doua locatie, din Piata Romana, a fost deschisa in 2006, in urma unei investitii de 300.000 euro.

Lantul CremCaffe a fost infiintat in secolul al XIX-lea de catre concernul italian COGECO, compania avand o fabrica de cafea in orasul port Trieste din Italia de unde face exporturi in mai multe tari ale lumii. Pe langa Italia, lantul mai este prezent cu 12 cafenele si in Croatia, Serbia, Muntenegru, Slovacia si Israel.

Miki Haiblum a investit in cafenele continuand in paralel si alte afaceri, precum o firma de amenajari interioare pentru restaurante si cafenele sau distributia cafelei CremCaffe catre restaurantele si cafenelele de pe piata. Miki Haiblum nu a putut fi contactat pentru a spune daca va ramane in Romania cu celelalte afaceri ale sale.

Unul dintre cei mai importanti clienti ai sai pe linia de distributie de cafea a fost inca de la inceput lantul de restaurante City Grill, pe care omul de afaceri Dragos Petrescu l-a pornit in 2005.

Cele doua locatii CremCaffe vor fi folosite de Dragos Petrescu pentru deschiderea unui restaurant City Grill, in locatia din Romana, si a unei cafenele City Café, in zona Universitatii. Cu aceste doua locatii in portofoliu, Dragos Petrescu devine proprietarul celui mai mare numar de locuri in restaurantele si cafenelele din centrul capitalei.

Pe axa Piata Universitatii, Piata Romana, Piata Victoriei si Piata Charles de Gaulle, Totter Prim detine restaurantele City Grill Centrul Istoric (200 locuri), Caru cu Bere (400 locuri), viitoarea City Grill Universitate (actualul CremCaffe – 50 locuri), viitorul City Grill Romana (actualul CremCaffe Royal – 70 locuri), Buongiorno (320 locuri), City Café Aviatorilor (40 locuri) si City Grill Primaverii (300 locuri).

Achizita cafenelelor CremCaffe este a doua din ultimele luni pentru Dragos Petrescu, care a achizitionat la sfarsitul anului trecut fostul restaurant Casa di David de la omul de afaceri Moni Meita. Casa di David a fost rebranduit de Dragos Petrescu in restaurantul Buongiorno, noul lant de restaurante mediteraneene pe care Dragos Petrescu vrea sa il dezvolte in capitala. Al doilea restaurant Buongiorno va fi deschis in Baneasa Shopping City, mall-ul care s-a inaugurat cu cateva zile in urma in cadrul proiectului Baneasa Investments.

Pentru 2008, Dragos Petrescu estimeaza ca va derula afaceri de 15 milioane euro, din care Buongiorno va aduce 2 milioane euro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
retail,
cafenele,
CremCaffe,
City Grill
/actualitate/afaceri/dragos-petrescu-cumpara-cremcaffe-2563543
2563543
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.