Cum pot să rămână afacerile în familie chiar şi la a doua generaţie?

Autor: Cristian Hostiuc Postat la 25 octombrie 2021 175 afişări

Cum pot să rămână afacerile în familie chiar şi la a doua generaţie?

Săptămâna trecută antreprenorii români Aurel şi Marinică Potop au vândut către fondul de investiţii ROCA Investments businessul cu vopsele Sarcom Râmnicu Vâlcea (brandurile de vopseluri Sticky şi Coral), o afacere pe care au fondat-o în urmă cu 30 de ani. Marinică Potop a declarat pentru ZF: Am vândut pentru că nu am descendenţi care să ducă afacerea mai departe, copiii au alte businessuri şi nu erau interesaţi să continue cu Sarcom. De mai multă vreme exista planul acesta al vânzării, valoarea tranzacţiei reflectă ceea ce ne-am dorit, a fost de ordinul zecilor de milioane de euro.

Sarcom avea o singură fabrică cu 120 de angajaţi, iar tot businessul a avut o cifră de afaceri de 56,9 milioane de lei în 2020, cu un profit net de de 12,3 milioane de lei. Problema celor doi fraţi Aurel şi Marinică Potop de a nu putea să lase afacerea copiilor pentru că aceştia nu voiau să o preia nu este nouă. Odată cu trecerea anilor, pentru că totuşi au trecut 30 de ani de la Revoluţie, mai mulţi oameni de afaceri, patroni, antreprenori, se vor confrunta cu această problemă, cui lasă businessul, cine poate să îl ducă mai departe, cum poate să rămână în familie încă o generaţie.

Cei doi fraţi au mers pe varianta vânzării afacerii către un fond de investiţii românesc – ROCA Investments, desprins ca linie de business separată din CITR/Impetum Group, unde în joc sunt banii echipei de la CITR, cu Andrei Cionca, Dan Şucu de la Mobexpert, fraţii Pavăl de la Dedeman sau Banca Transilvania, printre alţii. Problema multor afaceri din România, care nu sunt foarte multe suficient de puternice, este că fondatorii, acţionarii principali nu au reuşit să se desprindă treptat din business, din conducerea executivă şi să crească sau să aducă manageri din afară care să poată prelua conducerea afacerii într-un mod independent. Aşa că fondatorii se trezesc că anii trec şi businessul pe care l-au fondat depinde tot de ei. În aceste condiţii, dacă nu au cum să-l predea în familie, trebuie să-l vândă, poate înainte de-a fi prea târziu, înainte să intre pe o pantă descendentă. Din păcate, cei mai mulţi dintre antreprenorii români, cu afaceri destul de viabile şi bancabile, au respins listarea companiei lor la Bursă, o operaţiune care le-ar fi permis să încaseze o parte din bani prin vânzarea unui pachet de acţiuni, să aducă un board independent şi o conducere executivă şi poate să rămână afacerea în familie. Acest model este prezent în ţările vestice de decenii. Sunt şi câteva modele în România care au fost de succes. Spre exemplu TeraPlast Bistriţa, unde Dorel Goia, antreprenorul care controlează compania, a adus-o la Bursă, a avut încredere să aducă o conducere executivă şi treptat a vândut o parte din acţiuni, el ajungând în prezent la 46%, în timp ce ceilalţi acţionari deţin restul, din care fondul de pensii NN Pensii are 12% din companie. TeraPlast a avut în ultimii doi ani una dintre cele mai spectaculoase creşteri bursiere, valoarea unei acţiuni crescând de la 0,15 lei în 2019, de exemplu, până la 1,28 lei acum. Capitalizarea bursieră a ajuns la 2,78 miliarde de lei. Deşi are numai 46% din acţiuni, Dorel Goia controlează în continuare afacerea. Poate cel mai bun exemplu este cel al Băncii Transilvania, unde Horia Ciorcilă, unul dintre fondatori, care are mai puţin de 5% din acţiuni, controlează în continuare banca, fiind şi preşedintele Consiliului de Administraţie de 20 de ani. Banca Transilvania a ajuns prima bancă din România prin achiziţia a trei bănci şi are o valoare bursieră de 16,4 miliarde de lei, adică 3,31 miliarde de euro. (În 1994 banca a pornit cu un capital de 4 milioane de dolari.)

Dacă antreprenorii români care îşi pun problema predării afacerii pe care au fondat-o s-ar gândi mult mai serios la listarea la Bursă prin vânzarea unei părţi din acţiuni, dar cu păstrarea controlului, businessul din România, în ansamblu, ar fi mai puternic. Pe piaţă sunt bani care stau degeaba, inclusiv bani româneşti obţinuţi din alte afaceri, care de-abia aşteaptă să fie plasaţi în afara imobiliarelor. România are numai 704 companii mari, adică cele care au o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro, dar din care marea majoritate sunt multinaţionale. Avem numai 8.200 de companii medii, cu o cifră de afaceri cuprinsă între 10 şi 50 de milioane de euro, conform unui studiu al companiei de analiză Keysfin, pe baza datelor din anul financiar 2020. Avem 47.400 de companii mici, cu afaceri între 2 şi 10 milioane de euro. Restul de 95% din companiile din România sunt microîntreprinderi. România, economia românească, ar avea nevoie de mai multe companii româneşti mijlocii şi mari, şi poate chiar mici, având în vedere că aici se încadrează şi companii care pot să ajungă la 10 milioane de euro cifră de afaceri.

Fondurile de pensii din România Pilon II, care au intrări de peste 1 miliard de euro pe an de la angajaţii români (3,75% din salariul brut al unui angajat se duce într-unul din cele şapte fonduri de pensii Pilon II), de-abia aşteaptă să vină şi alte companii la Bursă ca să-şi plaseze banii. Antreprenorilor români le este frică că, dacă vin la Bursă, o să le fure” cineva compania. Ce nu înţeleg ei este că fondurile care intră într-o companie sau investitorii din retail nu vizează preluarea companiei pentru că nu ar şti să o conducă. Ei vor doar un loc unde să plaseze milioane, zeci de milioane de euro şi să aibă un randament bun la dividende şi o creştere rezonabilă a valorii acţiunilor. Nimeni nu vrea să muncească, să-şi bată capul cu o fabrică sau cu o capacitate de producţie. Aşa că patronii români pot să fie siguri că nu le vrea nimeni locul. Eu acum sper ca ROCA Investments să crească mai departe compania Sarcom şi s-o listeze la Bursă. Nu de alta, dar şi fondurile de investiţii au nevoie ca Bursa de la Bucureşti să aibă companii noi, să aibă acţiuni interesante pentru a atrage atenţia investitorilor. O piaţă bună de exit dintr-o afacere (toată lumea se plânge că multiplii de evaluare în România sunt mai mici decât ce întâlnim în Polonia, Cehia, Ungaria) nu se creează de la sine, chiar şi fondurile de investiţii au nevoie de o piaţă de exit.

(cristian.hostiuc@zf.ro)

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
afaceri,
generatii,
antreprenori

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.