Cum fac trei prieteni 230.000 de euro vânzând tricouri

Autor: Florin Casota, Roxana Cârcior Postat la 19 octombrie 2017 9799 afişări  

Ce îi spui unui prieten când îl rogi să aibă încredere în tine? ”Mergi pe mâna mea.“ Iar atunci când cineva se enervează, spunem că ”Îi sare muştarul“. Acestea sunt expresii româneşti, care traduse mot à mot în limba engleză nu sună bine, dar pot fi amuzante. Pe asta s-au bazat şi cei trei fondatori ai Ruvix, companie producătoare de tricouri personalizate, care au lansat tricourile cu imprimeuri în ”romgleză“. De atunci şi-au diversificat portofoliul, iar anul acesta vor să atingă o cifră de afaceri de 700.000 de euro.

Cum fac trei prieteni 230.000 de euro vânzând tricouri deschide galeria

Într-o societate urbană românească unde rongleză este foarte întâlnită, iar zilnic auzim ”intrăm în meeting“ sau ”ratăm un deadline“, expresii precum ”walk on my hand“ sau ”my mustard jumps“ şi-au făcut apariţia pe tricouri atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. ”Noi ne-am gândit că ar fi cazul să inversăm puţin regulile jocului şi să lăsăm şi limba engleză să împrumute din expresiile noastre neaoşe româneşti. Aşa că am tradus mot à mot zicalele noastre consacrate“, spun fondatorii, care susţin că această colecţie a avut succes pentru că expresiile uzuale româneşti stârnesc uşor amuzamentul atunci când sunt traduse în engleză.

Alexandru Ciobică, absolvent al Facultăţii de Informatică, Cristian Rădulescu, absolvent al Facultăţii de Management, şi Elena Matei, absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, secţia Publicitate, sunt fondatorii Ruvix şi au început această aventură în lumea antreprenorială deoarece ”ne-am dorit întotdeauna să facem ceva al nostru, să fim stăpâni pe procesul de producţie, să luăm un lucru de la stadiul de idee şi să îl aducem ca produs finit în atenţia publicului“, povesteşte Elena Matei, managing partner al Ruvix.

Acel ceva avea să fie imprimarea de tricouri după ”o tură prin marile magazine fără a găsi un tricou care să mă reprezinte“, explică Cristian Rădulescu, unul dintre fondatori, despre felul în care a prins contur ideea care avea să se transforme în afacere. Fiecare dintre ei au avut diverse joburi înainte, însă ”Ruvix a însemnat cel mai îndrăzneţ proiect, iar acum suntem implicaţi mai mult decât full time“.

Astfel, cei trei au pornit la drum, în 2014, ”cu toţi banii de care dispuneam atunci“, adică 2.000 de euro, într-un domeniu cu care niciunul nu era familiarizat, o greşeală din care aveau să înveţe. ”Nu ştiam cum se poate imprima un tricou, nu cunoşteam furnizori de materii prime sau de utilaje, nu aveam mari cunoştiţe de editare grafică“, spune reprezentanta firmei. Cu toate acestea, afacerea a mers şi au reuşit să-şi recupereze investiţia şi să intre pe profit după doi ani.

Acum, în magazinul Ruvix se găsesc tricouri cu tot felul de mesaje şi imagini imprimate, dar şi căni, pijamale imprimate, fuste şi rochii clasice. Totuşi nici segmentul business-to-business (B2B) nu este ignorat şi compania are servicii şi pentru firmele ce doresc să îşi facă vizibil mesajul. Pentru asta, Ruvix se ocupă cu furnizarea de materiale promoţionale precum şi personalizarea serigrafică (o metodă de imprimare potrivită pentru tiraje mari din acelaşi model) a acestora.

Potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, Ruvix a avut o cifră de afaceri de peste 230.000 de euro, cu un profit de aproape 26.000 de euro. Elena Matei spune că de la înfiinţare lucrurile au mers pe un trend ascendent, iar pentru finalul 2017 şi-au propus o creştere a vânzărilor business-to-consumer (B2C) de 30%, dar şi dublarea cifrei de afaceri pe B2B. ”Până acum ne-am cam atins ţintele şi estimăm să terminăm anul cu un rulaj de aproximativ 700.000 euro.“  În momentul de faţă, divizia dedicată clientului final este principala activitate a firmei, dar ”B2B câştigă tot mai mult teren, iar acum ne aduce în jur de 35% din totalul cifrei de afaceri“.

Cel mai bine vândute produse sunt tricourile din colecţia romgleză precum ”Du-te şi plimbă ursul“ sau ”Freacă menta“.

De asemenea, tricourile de burlăciţe sau cele dedicate cuplurilor sunt la mare căutare, dar şi tricourile personalizate care permit clienţilor să realizeze orice grafică pe tricou, potrivit Elenei Matei. Lunile cu cele mai mari vânzări sunt decembrie şi mai. în acest moment, în companie lucrează zece angajaţi permanenţi ”plus contabilul şi IT-istul“.

Reprezentanta Ruvix adaugă că în dezvoltarea afacerii au întâmpinat multe obstacole, dar unul din cele mai mari impedimente nu a fost lipsa capitalului, ci lipsa de informaţii în domeniu. ”Acest lucru ne-a făcut spre exemplu să investim la început în serigrafie când noi de fapt voiam să facem tiraje mici cu grafici diverse. Tot din lipsă de experienţă, în prima noastră comandă de tricouri am ales tricouri de toate culorile, atât polo cât şi cu gât rotund, cu care am rămas pe stoc mult timp, pentru că în cele din urmă ne-am hotărât să comercializăm doar tricouri albe şi negre“, explică el.

Mai departe au în plan să-şi diversifice şi mai mult portofoliu şi să ofere tricouri pentru copii şi pentru diverşi membri ai familiilor, iar pentru partea grafică ”avem în plan să colaborăm cu mai mulţi artişti grafici autohtoni“.
 

fii la curent cu cele mai noi analize de business

Urmareste BM pe Facebook

Citeşte pe Tetelejurnal.ro

Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari Zece poveşti ale unor români care au reuşit. Cum au ajuns să lucreze pentru NASA, în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi sau chiar să conducă companii de sute de milioane de dolari

Sunt câteva mii sau poate chiar zeci de mii. Din China în SUA şi din Dubai la Varşovia. Predau la universităţi de top din lume, lucrează pentru NASA sau în laboratoarele de cercetare ale unor giganţi. Sunt antreprenori care au pus bazelor unor start-up-uri peste hotare. Sau sunt executivi care conduc businessuri regionale sau globale de top, cu afaceri de zeci şi chiar sute de milioane de euro. Sunt cei care fac cinste României.

vezi continuarea
ZF.ro
(P) Cum mai stai cu matematica? (P) Cum mai stai cu matematica?
Cum să le dai aşa ceva? O problemă de clasa a 3a i-a băgat în ceaţă pe 90% dintre adulţii care citesc întrebarea. Tu ce înţelegi din asta
ONE.ro
Cum a reuşit Sore să slăbească 30 de kilograme fără nicio dietă. A renunţat la un singur aliment Cum a reuşit Sore să slăbească 30 de kilograme fără nicio dietă. A renunţat la un singur aliment
Actriţă din Rusia, criticată dur pentru că are un copil cu sindormul Down. ”Nimeni nu are nevoie de un astfel de copil, nici societatea, nici tu“
Dezvăluire şocantă pentru Al Bano şi Romina Power! Ce s-a întâmplat cu fiica lor, dispărută în urmă cu 22 de ani
Descopera.ro
Şiretlicul morbid care i-a ajutat pe Aliaţi într-una dintre cele mai mari operaţiuni din Al Doilea Război Mondial Şiretlicul morbid care i-a ajutat pe Aliaţi într-una dintre cele mai mari operaţiuni din Al Doilea Război Mondial
NASA a anunţat găsirea unui SUPER-PĂMÂNT. ''Ştiam că mai trebuie să fie alţii ca noi, dar nu credeam că e atât de aproape''
SECRETUL ascuns până acum din Transfăgărăşan, ''drumul dintre nori'', unul dintre cele mai frumoase din România - FOTO
Go4it.ro
Află unde se găseşte cel mai IEFTIN model IPHONE XS în ROMÂNIA Află unde se găseşte cel mai IEFTIN model IPHONE XS în ROMÂNIA
Samsung atacă HUAWEI cu un nou telefon cu TREI camere foto
Telefonul HUAWEI de top care promite să DISTRUGĂ noile iPhone XS în performanţă şi vânzări
Csid.ro
Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO Cătina, ginseng românesc: beneficii VIDEO
Dislipidemie: cauze şi tratament
Reguli pentru o slăbire corectă şi definitivă

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.