Tineri manageri de top 2018: Aura Oprea, acţionar, Savorisa

Autor: Andra Stroe Postat la 31 iulie 2018 452 afişări

Tineri manageri de top 2018: Aura Oprea, acţionar, Savorisa

Aura Oprea spune că exemplul ei este unul reprezentativ pentru generaţia din care face parte: a renunţat la visul unei ascensiuni ierarhice în multinaţională pentru a da frâu liber creativităţii antreprenoriale. Iar anul trecut, firma pe care a înfiinţat-o a avut vânzări de două ori mai mari decât în 2016. „Creşterea înregistrată în 2017 este cu siguranţă cea mai mare reuşită a noastră de până acum. Faptul că Chocolissimo este deja un brand de referinţă în consumul de ciocolată premium este pentru noi o realizare incredibilă, pentru că se datorează unui efort constant în ultimii doi ani.”

Brandul polonez de praline de ciocolată Chocolissimo a fost miza antreprenorială a Aurei Oprea încă din 2015, când a decis să aducă pe piaţa locală această marcă; în prezent, afacerea este formată din vânzarea pralinelor pe o platformă online şi, punctual, în funcţie de colaborările de pe parcursul anului, din comercializarea lor în diverse centre comerciale din Bucureşti. Printre produsele vândute se află pralinele belgiene şi figurinele din ciocolată; un concept propriu de ciocolată personalizată l-au numit telegrame de ciocolată.

„Telegramele din ciocolată sunt vedetele noastre fiindcă există o tendinţă în consum ca oamenii să se implice în realizarea produsului, chiar şi la nivel conceptual; prin aceste produse oferim opţiunea de a fi implicat în realizare. Textele acestora variază în funcţie de ocazia pentru care sunt oferite.”

Despre cel mai dificil moment din carieră spune că niciodată nu este uşor, fiecare an presupune noi provocări şi abordări corespunzătoare nivelului de dezvoltare a unei afaceri. Admite că poate unul dintre cele mai grele momente a fost septembrie 2015, când a hotărât să se dedice în totalitate afacerii şi să renunţe la activitatea din corporaţie. „A fost momentul primului sediu, primelor investiţii serioase, dar în acelaşi timp momentul care a declanşat creşterea noastră.”

Întrebată unde se vede peste zece ani, Aura Oprea spune franc: „Nu am astfel de viziuni şi prefer planurile pe termen mediu, dar cu siguranţă brandul Chocolissimo va avea o poziţie mult mai puternică în piaţă”.


31 de ani  

acţionar  

Savorisa*

Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.