Microsofokia. Cum s-a prăbuşit cea mai grozavă poveste de succes din istoria corporatistă a Finlandei

Autor: Vlad Popescu Postat la 11 septembrie 2013 3234 afişări

Divizia producătoare de telefoane mobile a Nokia va fi înghiţită de Microsoft, colaborarea strânsă dintre cei doi mari întârziaţi ai revoluţiei mobile evoluând astfel la următorul nivel. Deloc surprinzătoare pentru cei care au urmărit transformarea prin care au trecut companiile în ultimii trei ani, tranzacţia de 5,4 miliarde de dolari anunţată marţea trecută a stârnit reacţii diverse. Finlandezii deplâng soarta Nokia, cea mai grozavă poveste de succes din istoria corporatistă a ţării.

Microsofokia. Cum s-a prăbuşit cea mai grozavă poveste de succes din istoria corporatistă a Finlandei

STEPHEN ELOP, CEO-UL CANADIAN IMPORTAT ÎN 2010 CHIAR DE LA MICROSOFT, a fost descris de presa locală drept un cal troian trimis de Steve Ballmer pentru a pregăti compania să cadă, pe jumătate leşinată, în braţele grupului american. Investitorii au acţionat firesc: acţiunile Nokia au crescut cu aproape 50% în prima şedinţă bursieră după anunţarea tranzacţiei, în timp ce Microsoft, care a mai avut în ultimii ani probleme cu preluări neinspirate, a pierdut în zilele care au urmat 18 miliarde de dolari din valoarea de piaţă, sau aproape 7%.

Parteneriatul dintre cele două companii, început la scurt timp după sosirea lui Elop la Nokia, nu a dat până în prezent rezultatele aşteptate. Produsele rezultate din combinaţie, deşi convingătoare şi apreciate, au reuşit doar să aplice o ultimă lovitură trupului neînsufleţit al BlackBerry, care nu a făcut faţă transformării smartphone-ului după momentul iPhone.

Giganţii Google, Samsung şi Apple par de neatins, şi datorită bazei largi de utilizatori deja existente, de clienţi captivi care complementează din plin efortul de marketing. Din neputinţă sau lipsă de inspiraţie, Microsoft şi Nokia nu au reuşit să se impună, nu au scos niciun hit, niciun blockbuster care să servească drept fundaţie pentru o nouă generaţie de produse de succes, aşa cum au făcut-o iPhone sau Galaxy S.

PRIN PRELUAREA NOKIA, MICROSOFT CONTINUĂ STRATEGIA ULTIMILOR DOI ANI, de a se extinde agresiv ca producător de electronice de consum, mizând pe construirea unui ecosistem de produse hardware, accesorii, aplicaţii şi dezvoltatori, toate interdependente, aşa cum a făcut Apple în 2007 cu iOS sau chiar Microsoft în anii ’90 cu Windows. Declinul industriei

PC-urilor odată cu dezvoltarea sectorului smartphone-urilor şi tabletelor a muşcat din afacerile Windows, atât prin stagnarea şi apoi scăderea vânzărilor de dispozitive, cât şi prin înlăturarea monopolului de facto al popularului sistem de operare. Dacă în a doua jumătate a deceniului trecut aproape toate dispozitivele conectate la internet rulau sistemul de operare Windows, în primul trimestru al acestui an cota de piaţă a scăzut la 20%, pe fondul ascensiunii Android şi iOS.

Microsoft şi-a păstrat poziţia solidă în domeniul software-ului şi serviciilor pentru companii, în pofida apariţiei unor competitori noi, puternici, odată cu dezvoltarea cloud computing-ului. De altfel, unii investitori au considerat că strategia optimă ar fi vânzarea activelor orientate către consumatori, precum Xbox, şi focusarea afacerilor pe zona corporate, unde marjele de profit sunt mai ridicate, iar piaţa este mai predictibilă.

Preluarea Nokia cimentează strategia lui Ballmer de extindere agresivă în zona electronicelor de consum şi nu lasă loc pentru prea multe schimbări odată ce va fi desemnat un succesor în funcţia de CEO. Microsoft încearcă să se impună într-o piaţă dominată de Apple şi Google, care oricum oferă o rată mai redusă de profitabilitate faţă de serviciile corporate, unde compania străluceşte. Directorul general al Nokia, Stephen Elop, revine în cadrul Microsoft odată cu fuziunea celor două companii, şi a devenit astfel principalul candidat la funcţia lui Ballmer, cu şanse mari să continue strategia acestuia, criticată de unii investitori, potrivit analiştilor de la Sanford C. Bernstein.

Acţiunile Microsoft au crescut cu 7,3% pe 23 august, după ce Ballmer a anunţat că se va retrage în termen de 12 luni din funcţia de CEO, pe care o ocupă din anul 2000. Întregul câştig a fost însă anulat de anunţul privind preluarea Nokia. Unii investitori aşteptau cu entuziasm un succesor din afară, cu idei noi, capabil să revigoreze afacerile unei companii care îşi pierde treptat cota de piaţă.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/microsofokia-cum-s-a-prabusit-cea-mai-grozava-poveste-de-succes-din-istoria-corporatista-a-finlandei-11313468
11313468
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.