Cine este tânăra din România care a transformat în afacere cea mai arzătoare problemă a planetei. Afacerea ei face acum peste 100 de milioane de lei

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 11 septembrie 2026 16 afişări

Cine este tânăra din România care a transformat în afacere cea mai arzătoare problemă a planetei. Afacerea ei face acum peste 100 de milioane de lei

Antreprenoarea Diana Cîtu, care a construit afacerea Reciclad’OR, crede tot mai puţin în ideea liderului care trebuie să ştie şi să decidă totul. În opinia ei, astăzi, performanţa reală vine din echipe autonome, din încredere şi din capacitatea de a crea contexte în care oamenii pot excela.

Peste 2 milioane de tone de deşeuri din ambalaje procesate este pragul depăşit prin activitatea Reciclad’OR, companie care ajută firmele să îndeplinească ţintele legale de reciclare impuse de Uniunea Europeană. În prezent, compania, înfiinţată în 2017, gestionează obligaţiile de reciclare pentru peste 1.300 de parteneri.

Care este „next gen”-ul businessului tău?

Mă consider o persoană îndreptată spre clasic. Am îndrăznit totuşi, de câţiva ani, să abordez zona de business în acord cu tendinţele „next gen”. Digitalizarea companiei a dus la o mărire considerabilă a vitezei de procesare a uriaşei cantităţi de informaţie, cu avantaje vizibile pentru partenerii noştri. Platforma e reciclare este un exemplu marcant al „next gen-ului” aplicat businessului tradiţional. Introducerea CRM-ului, precum şi a AI-ului pentru procesele interne de analiză şi management sunt alte exemple relevante ale importanţei „next gen-ului” în a performa în businessul actual.

Pot concluziona că „next gen-ul” businessului meu este strâns legat de digitalizare, AI, online şi offline integrate, servicii adaptate per client - toate acestea pentru a crea o valoare superioară.

Ce construieşti acum diferit faţă de început?

Înainte de „ce”, pot spune că am înţeles mai bine „cum”. Construiesc cu mai multă conştientizare şi intenţie. Dacă la început energia era orientată spre validare şi creştere accelerată, astăzi construiesc cu gândul la impactul pe termen lung, la relevanţă şi la un model care poate rezista în timp şi poate influenţa industria.

Ce regulă veche din business nu mai funcţionează pentru tine?

Controlul total. Cred tot mai puţin în ideea liderului care trebuie să ştie şi să decidă totul. Astăzi, performanţa reală vine din echipe autonome, din încredere şi din capacitatea de a crea contexte în care oamenii pot excela. Disciplina, reputaţia, stabilitatea şi răbdarea - pilonii businessului clasic - sunt în continuare relevanţi; recunosc însă că mă las deseori în ultimul timp atrasă de inovaţie (prudentă, nu disruptivă) şi poate, puţin, accept ideea „trend chasing-ului”.

Ce fel de oameni vrei lângă tine în următoarea etapă?

Echipa a fost, este şi va rămâne elementul central al bunului început, al dezvoltării şi al succesului companiei pe care o conduc. O echipă care s a consolidat şi perfecţionat în decursul celor 9 ani de activitate, majoritatea celor cu care am plecat la drum regăsindu-se şi în actuala formulă, desigur cu cernerea inevitabilă a oricărui colectiv mare. Apreciez oameni care gândesc profund, care au integritate şi care nu se tem să pună întrebări dificile. Îmi doresc alături oameni care nu doar execută, ci contribuie real la direcţie.

Ce vrei să rămână după tine dincolo de rezultate şi cifre?

Sper ca acest „după tine” să întârzie cât de mult... Lăsând gluma, compania pe care o conduc nu a fost niciodată un simplu loc de muncă pentru cei care formează echipa mea. Deşi organigrama arată o ierarhie clară şi o geometrie departamentală, la nivel practic am reuşit depăşirea unor graniţe relaţionale, astfel încât, împreună cu toţi colegii mei, am creat un mediu de lucru foarte plăcut, cu rezultate mult îmbunătăţite în ceea ce priveşte randamentul. Aşadar, dincolo de rezultate şi cifre, ceea ce cred că va rămâne după mine este acest mediu de lucru, poate puţin atipic rigorilor corporatiste.

Unde vezi o oportunitate pe care alţii încă nu o văd?

Dacă ne referim la domeniul meu de activitate, politicile de mediu, cred că o mare oportunitate va fi reprezentată de tehnologiile viitorului în ceea ce priveşte partea terminală a managementului deşeurilor, fie ele nepericuloase sau periculoase. Actualele „gropi de gunoi”, cum sunt ele cunoscute generic, nu şi mai pot avea locul în ideea unui viitor prietenos cu mediul. Există deja, din păcate la scară foarte mică, tehnologii care ne pot scăpa de această grijă. Pentru cei cu viziune şi îndrăzneală, aici văd o oportunitate pe termen mediu lung.

Ce rol joacă tehnologia şi AI?

Aşa cum am menţionat mai sus, digitalizarea companiei mele şi introducerea AI-ului pentru procesele interne au mărit foarte mult randamentul şi au deschis noi oportunităţi de business. Astăzi şi mâine nu mai pot exista fără o înţelegere aprofundată a tehnologiei, a AI-ului şi fără utilizarea lor în businessul şi chiar în viaţa de zi cu zi.

Ce mentalitate trebuie să schimbi la tine ca lider?

Pas cu pas am înţeles că nu pot face totul şi că implicarea mea în detaliile operaţionale trebuie limitată. Acest tip de mentalitate, care duce la o implicare exagerată în operaţiunile de zi cu zi din cadrul companiei, trebuie evident schimbată.

Ce ai vrea să înveţe următoarea generaţie?

Că performanţa sustenabilă nu se construieşte pe scurtături. Integritatea devine, în timp, cel mai valoros avantaj competitiv. Şi, mai ales, că nu există succes fără muncă asiduă şi pasiune. Şi, foarte important, deşi tehnologia are acest rol esenţial în cadrul companiilor, generaţia următoare trebuie să ştie să se bazeze şi pe proceduri şi relaţionări de tip clasic. Tehnologia să fie doar un vehicul, fără a prelua din „a fi om” şi din gândirea noastră creativă şi analitică.

Dacă ai reconstrui totul de la zero?

Poate că aş folosi nişte scurtături care acum mi se par evidente, dar pe care nu le vedeam în primii ani de activitate. Ca exemple în acest sens ar fi investiţia mai rapidă în digitalizarea companiei şi alegerea oamenilor cheie din cadrul echipei.

Ce ritualuri de lifestyle nu negociezi?

Sunt foarte ambiţioasă şi energică. Aceste două caracteristici, fără o disciplină personală temeinică, nu pot da rezultat. Aşadar, dacă ne referim la business lifestyle, cred că disciplina personală rămâne ca „ritual” nenegociabil.

Atuurile noii generaţii? Ce mai pot îmbunătăţi?

Energia de care dispune noua generaţie, precum şi incredibila adaptabilitate la tot ceea ce este nou în tehnologie sunt atuuri greu de neglijat. Am avut şi am astfel de reprezentanţi în cadrul companiei. Este greu să mă refer la o întreagă nouă generaţie pentru a da sfaturi, însă, din ceea ce am întâlnit, pot spune că o mai bună răbdare şi o conştientizare a long termului pot ajuta mult.   

Ce parte din business trebuie reinventată pentru următorii 10 ani?

Modul în care lucrăm cu datele şi trasabilitatea. Viitorul va aparţine companiilor care pot demonstra, în timp real, impactul şi responsabilitatea lor. Am creat deja câteva produse de care sunt foarte mândră, produse ce fac diferenţa pe piaţa transferului de responsabilitate, unele dintre ele chiar futuriste, dar foarte bine înţelese şi folosite de către companiile partenere. Economia circulară va deveni o realitate omniprezentă în următorii zece ani, dacă ritmul dezvoltării companiilor de profil, precum cea pe care o conduc, va rămâne pe acest grafic ascendent.

 

CARTE DE VIZITĂ

1. Diana Cîtu este antreprenor şi lider în industria sustenabilităţii din România, conducând Reciclad’OR încă de la înfiinţarea companiei, în 2017. Sub coordonarea sa, compania s-a dezvoltat rapid, devenind unul dintre principalii actori în transferul de responsabilitate privind reciclarea deşeurilor de ambalaje.

2.‚ Absolventă a ASE, cu specializare în finanţe bănci, şi deţinătoare a unui master în dreptul afacerilor, a construit Reciclad’OR pe valori solide precum transparenţa, etica şi responsabilitatea. În prezent, compania gestionează obligaţiile de reciclare pentru peste 1.300 de parteneri şi contribuie la procesarea a peste 2 milioane de tone de deşeuri de ambalaje.



BUSINESS Magazin a lansat şi anul acesta catalogul „100 cele mai puternice femei din business”, sub umbrela ideii NEXT GEN – What’s Next?, care mută accentul dinspre „ce am construit” spre „ce urmează”. NEXT GEN nu este despre vârstă, ci despre următorul nivel al businessului: ce transformăm, ce schimbăm şi cum vedem viitorul, fie că vorbim despre afaceri la început de drum sau despre companii deja mature. Diana Cîtu, CEO, Reciclad’OR, este una dintre doamnele incluse în acest proiect.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. 35 de ani de Electro-Alfa International. Cum s-a transformat un business din Botoşani într-o companie listată la bursă, cu perspective globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.