Travelminit: Cât îi costă pe români o vacanţă pe litoral în luna septembrie?
Septembrie rămâne una dintre cele mai bune alternative pentru românii care îşi doresc câteva zile la mare, dar caută tarife mai mici şi o atmosferă mai liniştită decât în vârful sezonului. Analiza rezervărilor Travelminit arată că valoarea medie a unei rezervări este cu aproximativ 31% mai mică decât în august, iar tariful mediu pe noapte scade cu 21%.
Printre cei care aleg litoralul în această perioadă se numără familiile cu bebeluşi sau copii mici, care nu depind încă de calendarul şcolar, pensionarii, angajaţii din turism şi HoReCa care au lucrat în lunile de vârf, dar şi studenţii care nu au început încă anul universitar. Pentru aceşti turişti, septembrie aduce un avantaj dublu: costuri mai mici şi mai puţină aglomeraţie.
Cât costă o vacanţă la mare în septembrie
Valoarea medie a unei rezervări este de aproximativ 227 de euro, faţă de aproximativ 331 de euro în august. Tariful mediu ajunge la aproape 82 de euro pe noapte, iar costul mediu este de 35 de euro de persoană pe noapte. Durata medie a sejurului este de 3 nopţi.
Bugetele diferă mult în funcţie de destinaţie şi de durata sejurului. În Tuzla, 2 Mai, Costineşti şi Constanţa, valoarea medie a întregii rezervări este cuprinsă între 127 şi 149 de euro.
În staţiuni precum Eforie Nord, Năvodari, Mangalia şi Mamaia, media este de aproximativ 205–211 euro pe rezervare. La polul superior, media ajunge la 310 euro în Olimp, 324 de euro în Cap Aurora şi 363 de euro în Jupiter.
Unde găsesc turiştii cele mai mici tarife
Cele mai accesibile tarife medii pe noapte din septembrie se înregistrează în Tuzla şi Costineşti, cu aproximativ 56 de euro, urmate de 2 Mai, Constanţa şi Techirghiol, unde media este de 63–64 de euro pe noapte. Eforie Nord şi Mangalia rămân, de asemenea, opţiuni sub pragul de 70 de euro pe noapte.
Reducerile faţă de august ajung până la 35%
Saturn înregistrează cea mai mare scădere a tarifului mediu pe noapte, de 34,8%, de la 124 la 81 de euro. Urmează Năvodari, cu o reducere de 34,3%, Mamaia, cu 33,3%, şi Costineşti, cu 32,9%. În Venus şi Mangalia, tarifele medii scad cu 32,1%, iar în Neptun cu 31,7%.
„Septembrie este potrivit pentru turiştii care pot călători în afara vacanţei şcolare şi vor să controleze mai bine bugetul. Datele arată reduceri consistente în multe dintre staţiunile mari, inclusiv Mamaia, Năvodari, Costineşti, Mangalia şi Neptun. În acelaşi timp, cele mai multe rezervări sunt pentru sejururi scurte, ceea ce confirmă interesul pentru minivacanţe la mare”, transmit reprezentanţii Travelminit.
Ce tip de sejur aleg românii
În septembrie, 74,2% dintre rezervări sunt pentru una până la trei nopţi, o pondere apropiată de cea din iunie. Sejururile de patru până la şapte nopţi reprezintă 25,3% din total, iar cele de cel puţin opt nopţi doar 0,5%. Rezervările analizate acoperă atât staţiunile mari, cât şi destinaţiile mai mici de pe litoral: Mamaia, Năvodari, Eforie, Costineşti, Neptun şi Olimp.
Despre Travelminit.ro:
Fondată în Cluj-Napoca, compania Travelminit este unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa rezervărilor hoteliere din România din 2017. Portofoliul Travelminit conţine peste 9.000 de unităţi de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din România active pe platformă şi aplicaţie şi acoperă o gamă largă de cazare în toată ţara (litoral, munte, destinaţii balneoclimaterice şi oraşe mari), fiind lider pe piaţa rezervărilor cu card de vacanţă.
Din 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul şi Estul Europei (România, Ungaria, Polonia, Cehia, Croaţia), cu vânzări de peste 200 milioane de euro şi peste 500 de angajaţi.
În 2022, Szallas Group (inclusiv Travelminit) a fost achiziţionat de către Wirtualna Polska Holding, una dintre principalele companii de e-commerce şi media din Polonia, cotată la bursă şi cu sediul în Varşovia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











