O vizita in celebra Place Vendôme sau intr-una dintre vechile manufacturi de ceasuri arata ca, in primele decenii ale secolului trecut, romanii erau clienti fideli ai caselor de orologerie si bijuterii din Elvetia si Franta, dupa cum demonstreaza catastifele cu comenzi, ingal­benite si imbatranite, dar care dezvaluie niste valori adesea impresionante ale pieselor alese de clientii ale caror nume de familie se terminau in “escu” sau “eanu”.

 

Numai ca in urma cu 10-12 ani, cu putine exceptii, Romania se afla inca in anii ’70 in ceea ce priveste ceasurile - desi in Occident goana dupa ceasurile mecanice incepuse, romanii inca purtau ceasuri japoneze cu quartz, a caror parada era foarte rar intrerupta de cate un mecanism automatic sau mecanic mostenit de la unul dintre bunici. In aceste conditii, parea ciudat sa te apuci sa vinzi ceasuri de lux in Bucuresti, mai ales ca la acea vreme, chiar si pentru cei care reusisera deja sa ridice primele averi dupa Revolutie, prioritatile erau altele - case si masini de lux, nu ceasuri.

 

Cu toate acestea, Adrian Stoican, directorul general al magazinelor Helvetansa, “s-a aruncat” in domeniu spre sfarsitul anului 1993. “Tin minte ca incercasem ceva cu import de textile, dar chiar nu mi se potrivea deloc. Iar apoi, printr-o fericita intamplare, am avut un prim contact cu o firma care a acceptat sa ne ofere un lot de 300 de ceasuri - Doxa si Candino, a caror valoare se ridica la circa 100.000 de franci elvetieni, o suma imposibila pentru noi la acea vreme.” Initial, ceasurile au fost destul de dificil de plasat, deoarece piata a trebuit creata de la zero, dar noul distribuitor a reusit sa le vanda si a ajuns la un acord cu firma respectiva (La Boutique Suisse, care a devenit ulterior si compania mama a Helvetansa) sa le reimprospateze stocul mereu in limita a 100.000 de franci.

 

“De la 2 marci si 300 de ceasuri am ajuns sa vindem si 4.000 de ceasuri, astfel incat linia de credit a ajuns la 200.000 de franci elvetieni”, spune Adrian Stoican. Piata s-a dovedit receptiva, astfel incat Helvetansa a inceput sa importe de la Tissot si Longines pana la Ebel si Hermès. Primul magazin Helvetansa a aparut in 1996, iar in noiembrie 2001 a urmat magazinul din Piata Revolutiei, unde se vand acum branduri precum Vacheron Constantin, IWC, Piaget, Cartier, Daniel Roth, Panerai si Gerald Genta.

 

Pentru Cellini, un alt lider al pietei locale de ceasuri, situatia a fost diferita, in sensul ca ideea de a dezvolta aici o astfel de afacere a venit din afara. “Eram vicepresedinte de vanzari la Calvin Klein, divizia de ceasuri. Si le tot spuneam prietenilor mei ce afaceri ar trebui sa deschida si cum sa procedeze, pana m-am gandit - de ce sa nu vin in Romania si sa pun in aplicare ce le spuneam altora sa faca?”, isi aminteste Ion Schiau, coasociat al Chronotime, distribuitorul de ceasuri al magazinelor Cellini. “Pe cand ma aflam la Calvin Klein, faceam afaceri cu Cellini si am observat ca vanzarile erau peste asteptari, desi nu faceau deloc lucrurile ca la carte. Si le-am spus: «Ce-ar fi daca vin si facem lucrurile impreuna pe distributie si retail si mai aducem si alte branduri?».”

 

Schiau observase ca, in Romania, lucrurile incepusera foarte bine de sus in jos (in ceea ce priveste valoarea ceasurilor vandute), spre deosebire de alte piete, unde se incepea cu branduri mai modeste, iar varfurile de gama veneau mai tarziu. “Existau jucatori precum Helvetansa, Galt sau Micri Gold care au inceput cu un portofoliu foarte bun.” Iar piata mergea deja bine. “M-a atras posibilitatea de a veni cu cateva branduri care lipseau, potentialul pietei si faptul ca, spre deosebire de alte tari precum Polonia, unde existau zeci poate chiar sute de magazine independente, aici nu era mai nimic”, isi aminteste Schiau, care in cei patru ani de cand lucreaza cu Cellini a reusit sa aduca branduri precum Breguet, Blancpain, Hublot, Bell & Ross, Romain Jerome. “In Europa Centrala, pentru ca oamenii invata repede, din mers, ca sa recupereze anii pierduti, clientii accepta produsele noi mult mai bine decat pietele consacrate”, spune Schiau, citand succesul pe piata romaneasca al unor marci precum Romain Jerome, considerate prea indraznete initial de retailerii occidentali.

 

Compania Micri Gold testase deja piata romaneasca din 1991, cand a deschis primul magazin, unde vindea bijuterii din aur. “Tatal meu a fost initiatorul, avand in vedere ca familia noastra este implicata in afacerile cu bijuterii si ceasuri in Germania de peste 40 de ani”, spune Andreea Ionita-Loukas, care descrie Micri Gold drept o afacere de familie, ajunsa la cea de-a treia generatie. “La inceput, pur si simplu incercam sa vedem ce se potriveste, fara o idee sau un concept anume, pentru ca pe atunci chiar nu era nimic”, spune Ionita-Loukas, care afirma ca, inca de la inceput, magazinul s-a pozitionat ca un loc unde clientul nu trebuie sa vina neaparat ca sa cumpere, ci si ca sa se informeze, sa se puna la curent cu noutatile si tendintele din domeniu. Ulterior, au conturat si stabilit conceptul magazinului prin decizia de a aduce branduri high-end de ceasuri si bijuterii; acum, bijuteriile reprezinta circa 60% din vanzari, iar ceasurile - restul. “Avem deschidere si pentru firme noi, dar numai daca se adreseaza unui segment inalt. In plus, noi, o firma de familie, lucram doar cu firme de familie, pentru ca relatiile sunt mai personale, mai apropiate decat daca am avea de-a face cu marile grupuri.”