Într-o perioadă în care tehnologia avansează cu paşi rapizi iar învăţământul românesc este debranşat de realitate, dezvoltarea competenţelor digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar devine un subiect nu numai actual, ci chiar presant.

de Adina Rada, consultant, fondator Educaţie Digitală şi STEAM

Învăţarea este influenţată de mulţi factori: mediul familial al elevului, abilităţile şi motivaţia. Dar cel mai important factor din cadrul şcolilor este predarea şi calitatea profesorilor şi a instructorilor, conform unei cercetări din 2018, OECD TALIS (Teaching and Learning International Survey - Organizaţia, pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, care se concentrează pe profesori de gimnaziu. Ansamblul de competenţe necesare pentru a fi un profesor eficient este extins şi complex.

Pe lângă cunoaşterea materiei şi a modului de predare a acesteia, profesorii trebuie să fie experţi în dezvoltarea copilului, managementul clasei, administraţie şi chiar psihologie şi să îşi actualizeze pachetul de cunoştinţe pe parcursul carierei. Din aceste motive, învăţământul este considerat o „profesie” mai degrabă decât un simplu „loc de muncă”. De asemenea, aşteptările de la liderii din educaţie au depăşit rolul lor tradiţional de administratori şi includ acum conducerea echipei, instruirea, crearea de parteneriate şi comunicarea eficientă cu părinţii şi alte părţi interesate.

Dar „profesionalismul” profesorilor şi directorilor de şcoli variază în funcţie de ţară şi context şi poate fi influenţat atât de politici, cât şi de comportamentul profesorilor şi al liderilor şcolari înşişi, mai arată studiul.

Bio

1. Adina Rada este economist de profesie, cu studii masterale şi postuniversitare în integrare europeană şi dezvoltare regională, având o experienţă de peste 20 de ani în domeniile IT&C, management, inovare, proiecte şi dezvoltare regională.

2. A contribuit, din roluri de autor, coordonator sau expert în implementare, la peste 100 de proiecte cu finanţare nerambursabilă, dintre care câteva zeci dedicate educaţiei. În zona infrastructurilor de sprijin pentru afaceri, se evidenţiază

3. În prezent, îşi concentrează activitatea în special pe proiecte din sfera educaţiei şi digitalizării, pe care le consideră esenţiale pentru dezvoltarea economică locală şi regională. Acţionează ca arhitect al transformării digitale, realizând analize, concepte şi programe educaţionale integrate. Pregăteşte acreditarea a două programe de formare destinate profesorilor, denoi strategii didactice inovatoare, aplicabile în clasa digitalizată şi în smartlab.

Conform celui mai recent material de politică sectorială realizat de către OECD, profesorii joacă un rol esenţial în modelarea rezultatelor educaţionale ale elevilor în medii de învăţare din ce în ce mai digitale, în exploatarea beneficiilor tehnologiei educaţionale şi în protejarea elevilor de riscurile resurselor digitale. Mai degrabă decât reproducerea practicilor tradiţionale de predare într-un format digital, educaţia digitală eficientă necesită ca profesorii să îşi adapteze cu atenţie abordările pedagogice la noile medii de învăţare. Această sinteză de politică analizează modul în care învăţarea profesională continuă (CPL) poate pregăti profesorii pentru această sarcină dificilă. Pe baza perspectivelor PISA 2022 şi a datelor comparative colectate prin intermediul anchetei politice privind educaţia şcolară în era digitală, documentul abordează următoarele întrebări: ce formate CPL pot sprijini utilizarea eficientă de către profesori a resurselor educaţionale digitale? Cum pot factorii de decizie politică să încurajeze învăţarea profesională a profesorilor în domeniul educaţiei digitale? Şi ce mecanisme pot contribui la asigurarea calităţii CPL pentru educaţia digitală? Sunt câteva din subiectele ridicate de un alt material al OECD (2025), „Pregătirea cadrelor didactice pentru educaţia digitală: Învăţarea profesională continuă privind abilităţile digitale şi pedagogiile”.

Dezvoltarea competenţelor digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar este un proces multilateral care necesită o combinaţie de instruire formală, experienţă practică, învăţare în colaborare şi sprijin continuu sub formă de mentorare sau evaluare. Am extras mai jos o selecţie de strategii şi modele bazate pe dovezi extrase din cercetări şi proiecte recente:

1. Programe structurate de dezvoltare profesională

Modelul în cascadă. Această abordare implică formarea unui grup de profesori experţi care devin apoi formatori pentru colegii lor. Modelul în cascadă permite o dezvoltare profesională rapidă şi scalabilă, asigurând diseminarea eficientă a cunoştinţelor şi competenţelor în rândul personalului didactic. Sprijinul continuu din partea experţilor este esenţial pentru menţinerea calităţii şi abordarea provocărilor pe măsură ce acestea apar.

Acest model l-am preluat şi implementat noi în cadrul programului SEED implementat anii trecuţi prin care în prima etapă am inclus profesorii experţi într-un program de formare în urma căruia ei şi-au consolidat şi dezvoltat practicile didactice bazate pe noile strategii didactice - Blended learning – ABC learning, UDL learning (Universal Design Learning), Flipped learning, Project based learning - Problem Based Inquiry (PBI), Inquiry Based learning (IDL), iar ulterior în etapa a doua, au colaborat pentru a crea un nou suport de curs bazat pe nevoile profesorilor români, urmând ca în etapa a treia să instruiască efectiv profesori în cadrul centrelor educaţionale dotate în prealabil.

Programul de formare SEED a cadrelor didactice din mediul preuniversitar a avut ca şi obiectiv principal de a dezvolta abilităţi si noi competente de predare-învăţare-evaluare pentru profesorii instruiţi din comunităţile în care există tehnologie de învăţare digitală, iar în această etapă UAT-urile României sunt în proces de dotare a şcolilor cu finanţare PNRR C15.

2. Învăţarea interdisciplinară şi bazată pe creaţie

Integrarea activităţilor de tip fabricare şi de bricolaj (Makerspace de exemplu sau smartlab) stimulează competenţele digitale precum gândirea computaţională, creativitatea şi rezolvarea problemelor. Proiecte precum Making at School oferă o formare interdisciplinară a profesorilor care combină activităţile practice cu instrumentele digitale (de exemplu, imprimarea 3D, codificarea), sprijinind atât competenţele specifice disciplinei, cât şi pe cele transversale. Astfel de activităţi se pot realiza în laboratoarele inteligente/smartlabs implementate în majoritatea liceelor din România şi care sunt dotate cu imprimante şi scannere 3D, roboţi, ochelari VR şi multe altele, cu scopul de a dezvolta competenţele STEM ale copiilor.

3. Leadership şi spirit inovator

Încurajarea cadrelor didactice să ia iniţiativa şi să conducă eforturile de integrare digitală din cadrul şcolilor lor îmbunătăţeşte competenţele digitale individuale şi colective. Leadershipul şi spiritul inovator sunt caracteristici psihologice esenţiale care sprijină adoptarea de noi tehnologii şi pedagogii.  Raportul OECD publicat recent, pe
27 mai recomandă ca directorii şcolilor să fie sprijiniţi în a se implica în leadershipul instrucţional prin investiţii în expertiza specializată despre politicile de management şcolar, distribuirea mai eficientă a responsabilităţilor de management în cadrul şcolilor şi între şcoli, extinderea oportunităţilor de învăţare profesională integrate în activitatea profesională pentru directori, ghidate de standarde profesionale. Acelaşi raport menţionează că managementul şcolii poate avea un impact puternic asupra învăţării elevilor, căci liderii educaţionali puternici creează condiţiile necesare pentru o predare şi învăţare eficientă în cadrul şcolii. Aceasta include stabilirea unor aşteptări şi standarde clare pentru predare şi învăţare, oferirea de sprijin, feedback şi resurse, precum şi construirea unei culturi şcolare pozitive care promovează dezvoltarea profesională şi încurajează inovarea şi îmbunătăţirea. Deşi directorii români se implică în unele sarcini de conducere educaţională, aceştia raportează un sprijin limitat pentru a se dezvolta ca lideri educaţionali.

Laboratoarele pedagogice facilitează experimentarea şi aplicarea practică a instrumentelor, resurselor şi metodelor digitale în proiectarea, desfăşurarea şi evaluarea activităţilor didactice, conform analizei OECD „Educaţia şi Abilităţile în România, Recenzii ale Politicilor Naţionale pentru Educaţie.

4. Integrarea laboratoarelor psihologice şi pedagogice poate reprezenta o strategie eficientă şi inovatoare pentru dezvoltarea competenţelor digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar, dacă sunt valorificate complementar şi orientate spre obiectivele actuale ale educaţiei digitale căci pot oferi contexte de explorare a impactului tehnologiei asupra proceselor de învăţare, motivaţiei şi relaţiilor profesor-elev, dar şi pentru dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale digitale. Laboratoarele pedagogice facilitează experimentarea şi aplicarea practică a instrumentelor, resurselor şi metodelor digitale în proiectarea, desfăşurarea şi evaluarea activităţilor didactice, conform analizei OECD „Educaţia şi abilităţile în România, recenzii ale politicilor naţionale pentru educaţie”.

Ele pot fi integrate practic pentru proiectarea de activităţi interdisciplinare astfel încât profesorii să poată lucra în echipe pentru a crea şi implementa proiecte care combină aspecte psihologice (gestionarea emoţiilor, motivaţia, relaţii digitale sănătoase) cu metode pedagogice digitale (utilizarea platformelor online, resurse multimedia, evaluare digitală), pentru simulări şi studii de caz digitale, pentru reflecţie şi mentorat digital. Laboratoarele care sunt deja dotate cu tehnologii educaţionale moderne (platforme de e-learning, aplicaţii interactive, instrumente de analiză a datelor educaţionale), oferă multiple posibilităţi de învăţare în şcoală între profesori, iar pentru ca aceste activităţi să fie desfăşurate este nevoie de o planificare şi organizare, precum şi de mentorat respectiv asistenţă (vedeţi şi răspunsurile cadrelor didactice).

5. Îmbinarea învăţării formale, nonformale şi informale, respectiv corelarea contextelor de învăţare: Profesorii dezvoltă adesea competenţe digitale în mod informal sau prin mijloace nonformale. Programele eficiente ar trebui să coreleze în mod intenţionat aceste experienţe cu formarea formală, recunoscând şi bazându-se pe ceea ce profesorii ştiu şi fac deja. Cultură şcolară colaborativă: promovarea unei culturi în care profesorii învaţă împreună şi unii de la alţii (învăţare reciprocă, mentorat, comunităţi de practică) susţine dezvoltarea competenţelor digitale în timp.

6. Oportunităţi de învăţare online şi flexibilă prin acces la cursuri online masive deschise (MOOC) ce oferă oportunităţi scalabile de perfecţionare, dar trebuie selectate cu atenţie pentru a se asigura că acoperă întreaga gamă de competenţe digitale, inclusiv evaluarea elevilor în medii digitale.

Dezvoltarea eficientă a competenţelor digitale ale profesorilor K12 se bazează pe o combinaţie de modele de formare scalabile, învăţare interdisciplinară şi practică, cultivarea leadershipului, integrarea diverselor contexte de învăţare şi accesul la resurse online de înaltă calitate. Sprijinul susţinut, colaborarea şi adaptabilitatea sunt esenţiale pentru a se asigura că profesorii pot integra cu succes noile strategii digitale în practica lor didactică.

Spre deosebire de copii, adulţii au experienţe anterioare – învăţarea e mai eficientă dacă se leagă de ce ştiu deja, sunt pragmatici şi vor relevanţă imediată – „La ce îmi foloseşte?”, sunt autonomi – preferă să aibă control asupra ritmului şi metodei de învăţare, învaţă prin aplicare – teoria fără practică e puţin motivantă, sunt sensibili la timp – învăţarea trebuie să fie bine organizată, concisă şi eficientă.

Profesorii sunt un caz special de „învăţători care trebuie să înveţe”. În formarea lor continuă, cred că trebuie ţinut cont că:

Ÿ  Învaţă cel mai bine prin colaborare, iar grupurile de învăţare între colegi (comunităţi de practică) stimulează reflecţia şi schimbul de idei.

Ÿ Sunt foarte receptivi la învăţare contextualizată, iar formarea trebuie să plece de la provocările reale din clasă: motivaţia în scădere a elevilor, nevoia de digitalizare, adaptarea la diversitate etc.

Ÿ Învaţă excelent prin reflecţie dirijată, căci învăţarea devine mai profundă dacă este însoţită de întrebări ca: „Ce am făcut bine?”, „Ce aş face altfel?”, „Ce reacţie au avut elevii?” şi folosind jurnal reflexiv, autoevaluare ghidată, coaching educaţional.

Contextul actual al României. În această perioadă şcolile din România au o ocazie unică de a finaliza dotările de mobilier şi soluţii digitale, prin PNRR, finanţări pentru dotarea sălilor de clasă din şcoli cu echipamente digitale. În 2023 au fost aprobate 1.120 de proiecte în valoare de peste 420 de milioane de lei, pentru dotarea cu laboratoare inteligente a unităţilor de învăţământ secundar superior, a palatelor şi a cluburilor copiilor. De asemenea, au fost aprobate 2.538 de proiecte depuse de autorităţile locale, cu un buget total solicitat de peste 1 miliard de euro, pentru dotarea cu mobilier a 75.000 de săli de clasă şi cu echipamente IT a 3.600 de şcoli.

Au fost admise la finanţare 19 proiecte în cadrul apelului PNRR „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar” ce are obiectivul de a asigura dezvoltarea şi implementarea unui program de formare continuă a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar de stat. Obiectivul acestui program este dezvoltarea competenţelor digitale şi de pedagogie digitală pentru a integra eficient tehnologiile în practicile de predare la clasă, indiferent de disciplină.

În cadrul documentului de politică OECD (2024), „Reforma învăţământului preuniversitar în România: Consolidarea sistemelor de conducere, de evaluare şi de sprijin”, printre măsuri ni se recomandă reducerea poverii administrative şi a cerinţelor de raportare în şcoli. Reducerea poverii administrative ar permite şcolilor să se concentreze asupra obiectivului lor principal, şi anume un proces de predare şi învăţare de calitate. Un studiu al Băncii Mondiale subliniază faptul că directorii de şcoli îşi dedică majoritatea timpului sarcinilor administrative, cum ar fi cunoaşterea legislaţiei şi răspunzând la diverse cereri de date, care se suprapun adesea. În plus, directorii şi personalul şcolii trebuie să organizeze şi să participe la diverse comisii şcolare, ceea ce reprezintă o povară suplimentară asupra timpului lor (World Bank, forthcoming). Alte ţări din OCDE au simplificat birocraţia în şcoli. Acestea au câteva trăsături comune: înalţi funcţionari publici au susţinut şi au supravegheat măsurile de reducere a birocraţiei, iar consultările cu şcolile şi cu autorităţile şcolare locale au ajutat la identificarea proceselor administrative redundante sau inutile şi la formularea de propuneri. Planul României de a dezvolta un sistem informatic de gestionare a datelor educaţionale şi de a investi în competenţe digitale reprezintă un pas important pentru reducerea sarcinilor de raportare care revin şcolilor. Pentru ca sistemul să fie eficient, toate părţile interesate ar trebui să fie obligate să îl utilizeze ca platformă unică de colectare a datelor din învăţământul preuniversitar. Mai mult, Ministerul Educaţiei şi Institutul Naţional de Statistică (INS) vor trebui să cadă de acord să utilizeze aceiaşi indicatori şi să aplice controale de calitate solide asupra datelor colectate.

Principala constatare ale analizei-diagnostic OECD „Reforma învăţământului preuniversitar în România: Consolidarea sistemelor de conducere, de evaluare şi de sprijin” este că practica didactică nu reflectă încă obiectivele de învăţare prevăzute în curriculumul naţional şi în iniţiativa România educată. 

CUM ÎNVAŢĂ PROFESORII SURSA: Olimpia Meşa, 2019, „Cum învaţă oamenii”

Voci din şcoli

Pentru această secţiune am întrebat profesoarele cu care am colaborat în cadrul SEED, respectiv doamne director cu care am colaborat în cadrul altor proiecte. Întrebările adresate au fost aceleaşi şi am urmărit perspectiva profesorului care este şi formator de cadre didactice, precum şi perspectiva coordonatorului de instituţie. Care sunt cele mai bune metode de a instrui profesorii în integrarea noilor strategii didactice în procesul didactic?

Ioana Pantor, profesor de limba engleză la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea, formator pedagogie digitală şi ambasador în educaţie digitală

Cum se dezvoltă competenţele digitale ale profesorilor?
Competenţele digitale au o necesitate în toate domeniile de activitate. Pentru a ţine pasul cu nevoia de integrare a tehnologiei în procesul instructiv-educativ, profesorii sunt nevoiţi să descopere tainele celor mai utile aplicaţii şi platforme online pe care să le utilizeze în sala de clasă. Pentru a avea încredere în ei, cred că cea mai bună modalitate este aceea de a participa la sesiune de formare hands-on, cu multă practică şi puţină teorie.

Din experienţa ta, cum integrează profesorii cel mai bine noile strategii didactice?
Strategiile didactice nu sunt noi, ele există de dinainte ca această necesitate de integrare a tehnologiei să existe. Ceea ce trebuie să facă acum profesorii este să descopere cum poate fi facilitată învăţarea cu ajutorul tehnologiei, pe modelul TPACK.

Din experienta ta şi de formator de cadre didactice, care este un număr minim de ore pe care le vezi necesare pentru practică?  Respectiv, cu cine sa facă cadrele didactice practică? Cu profesori mentori? Cu specialişti în digitalizare?
Cred că ambele variante sunt potrivite, atât cu profesori, cât şi cu specialişti. Pe mine m-a ajutat mult faptul că am discutat cu un specialist tehnic despre funcţiile ecranului interactiv, dar profesorii pot fi mai bine înţeleşi de către alţi profesori care se confruntă cu situaţii similare la clasă. Ca număr de ore, depinde de ce echipamente se folosesc. Pentru display-uri utilizate de noi, cred că ar fi utile 3 şedinţe a câte 1,5 ore fiecare, în grupe de
4-5 profesori. Ideal ar fi să existe mai multe display-uri, astfel încât să se poată lucra simultan cu mai mulţi profesori.

Mihaela Ilieş, directorul Colegiului Naţional „Samuil Vulcan” din Beiuş, judeţul Bihor

Cum dezvoltăm competenţele digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar?

Într-o eră a digitalizării este imperios necesară dezvoltarea competenţelor digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar. Aceasta este premisa majoră pentru asigurarea unei educaţii relevante şi adaptate secolului XXI. Iată câteva direcţii şi acţiuni concrete care pot contribui la acest proces:

• Formare profesională continuă adaptată nevoilor reale prin cursuri de formare digitală acreditate, ateliere practice, formare diferenţiată.

• Mentorat şi comunităţi de învăţare prin crearea de reţele de mentori digitali, comunităţi online de practică.

• Integrarea competenţelor digitale în evaluarea profesională.

• Acces la infrastructură şi resurse - dotări tehnologice adecvate, licenţe software educaţionale.

• Integrarea TIC în curriculum şi metodologie.

• Sprijin instituţional şi leadership digital - directorii de şcoli ar trebui să fie promotori ai digitalizării.

• Monitorizare şi evaluare continuă.

Din experienţa ta, cum integrează profesorii cel mai bine noile strategii didactice? Ce recomandări ai pentru ei sau pentru conducerea şcolilor?

Integrarea noilor strategii didactice este esenţială pentru a menţine relevanţa procesului educaţional într-o lume în continuă schimbare. Din experienţă, pot spune cum profesorii reuşesc mai bine să integreze strategiile noi şi aş putea face şi câteva recomandări.

Integrarea noilor strategii se face prin formare continuă aplicată, prin colaborare cu alţi colegi, prin experimentare şi reflecţie – mare parte dintre noi suntem autodidacţi, prin adapatea strategiilor la contextul propriu.

Ca recomandare: alegeţi o strategie nouă pe care să o aprofundaţi. Sunt o serie de cursuri de digitalizare care prezintă o multitudine de strategii într-un timp mult prea scurt. Dacă nu le aprofundezi, chiar dacă în momentul în care îţi sunt prezentate ţi se par uşor de utilizat, nu le vei aplica.

Orice strategie nouă abordată şi aplicată la clasă trebuie „verificată” prin observarea reacţiilor elevilor şi adaptată permanent până când obţinem feed-backul pe care ni-l dorim.

Consider că rolul directorului de şcoală este important. Directorul de şcoală ar trebui să creeze un climat deschis inovării, în care greşelile sunt acceptate ca parte a învăţării şi profesorii sunt încurajaţi să experimenteze; să sprijine formarea continuă dar cu accent pe aplicabilitate practică, coaching şi mentorat, nu doar pe teorie; să faciliteze colaborarea între profesori nu doar formal, ci pentru planificare comună, interasistenţe la lecţii şi reflecţie; să valorifice bunele practici orgnizând sesiuni în care profesorii să prezinte ce funcţionează la orele lor; să evalueze impactul strategiilor şi prin observaţie, feedback de la elevi şi indicatori calitativi (implicare, motivaţie).

Din experienta ta, care este un număr minim de ore pe care le vezi necesare pentru practică?  Respectiv, cu cine sa facă cadrele didactice practica? Cu profesori mentori? Cu specialişti în digitalizare?

Da, este absolut necesar un număr minim de ore pentru practică, nu ştiu să spun exact care ar fi acel număr deoarece depinde foarte mult de fiecare profesor, de nivelul pe care îl are în ceea ce priveşte digitalizarea, de deschiderea şi interesul pe care îl are cu privire la formarea sa continuă. Totuşi, cred că mai importnată decât numărul de ore de practică este calitatea.

În formarea continuă a cadrelor didactice, practica aplicată este esenţială pentru integrarea reală a strategiilor didactice moderne, mai ales când vorbim de inovaţie, tehnologie şi învăţare centrată pe elev. Pentru aceasta, consider că este nevoie de mentori foarte bine pregătiţi, atât din punct de vedere teoretic, dar, foarte important, din puntul de vedere al aplicabilităţii, adică, să transpună facil partea teoretică în aplicaţii practice utilizabile la clasă. Aceşti mentori cred că ar trebui să aparţină sistemului sau să fi făcut parte din sistemul de învăţământ, care să colaboreze eficient cu specialişti în digitalizare. E necesară demonstrarea aplicabilităţii modelelor strategice prin exemple autentice.

Anterior spuneam despre interasistenţe la ore. Consider că schimbul de bune practici facilitează cel mai rapid adoptarea unor strategii noi. Puterea exemplului este mai puternică decât orice teorie fără aplicaţie practică! Din experienţele ErasmusĂ pot spune că acest lucru este perfect adevărat: interasistenţele, colaborarea şi lucrul în echipă facilitează învăţarea şi impulsionează persoana să încerce şi altceva.

Daniela Berchez, profesor de fizică la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, Oradea, judeţul Bihor, coautor de manuale, formator în pedagogie digitală şi ambasador în educaţie digitală

Cum dezvoltăm competenţele digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar?
Competenţa digitală este un ansamblu de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini atunci când este necesară  utilizarea tehnologiei. Pentru a a dezvolta ceea ce am scris mai sus este nevoie de un program foarte bine organizat, pe conţinuturi şi aplicare practică. Cea mai  eficientă metodă de învăţare este într-un curs de formare faţă în faţă, urmat de un ghid de tip webinar înregistrat. Cursul să aibă şi webinarii înregistrate.

Din experienţa ta şi de formator de cadre didactice, care este un număr minim de ore pe care le vezi necesare pentru practică?  Respectiv, cu cine să facă cadrele didactice practica? Cu profesori mentori? Cu specialişti în digitalizare?
E nevoie de profesori de specialitate şi mentori digitali pentru formatori. Cursul trebuie să aibă un orar pentru atingerea obiectivelor, numărul de ore depinde de ce obiectivele dorite ale cursului. Susţin cursurile în format fizic, cu webinarii înregistrate pentru teme, practică acasă, curs cu obiective clare şi conţinuturi utile necesare activităţii didactice. Formatori / profesori pe discipline şi  specialişti „digitali” - care să însoţească activ la clasă.

Maria Racu, directorul Colegiului Naţional „Radu Negru”, Făgăraş, Braşov

Cum dezvoltăm competenţele digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar?
Prin cursuri de formare interactive şi aplicate.

Din experienţa ta, cum integrează profesorii cel mai bine noile strategii didactice? Ce recomandări ai pentru ei sau pentru conducerea şcolilor?
Noile strategii sunt implementate cu uşurinţă dacă există o prezentare în prealabil bine documentată atât teoretic, cât şi practic. De asemenea, este importantă sublinierea punctelor forte, a plusvalorii.

Este nevoie de practică în formare? Cu cine ar trebui să o facă profesorii – mentori sau specialişti în digitalizare?
Cât mai multe ore de practică, iar formatorii să fie atât mentori cât şi specialişti în digitalizare.

Eryka Lang, profesor de ştiinţe sociale, director adjunct al Şcolii Gimnaziale „Pia Brătianu” Bucureşti, formator pedagogie digitală şi ambasador în educaţie digitală

Cum dezvoltăm competenţele digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar?

Cred că la acest moment discutăm de o majoritate a cadrelor didactice deja alfabetizată digital. Pandemia ne-a forţat să facem un salt rapid către tehnologie, dar ceea ce am câştigat atunci riscăm să pierdem dacă nu continuăm să aplicăm, să aprofundăm şi să extindem nivelul competenţele deja formate.

Dezvoltarea competenţelor digitale ale profesorilor depinde de numeroşi factori, la bază fiind cei de natură intrinsecă, personală. Rezistenţa la tehnologizare nu vine dintr-o rea- voinţă, ci dintr-o înţelegere defectuoasă a unui context amplu şi a unei slabe conştientizări a necesităţii efortului făcut în direcţia aceasta. Profesorii trebuie ajutaţi să înţeleagă faptul că vor performa ca pedagogi dacă îşi vor dezvolta inclusiv competenţele digitale. Societatea şi trendurile actuale proiectează un viitor în care niciun cetăţean nu-şi va mai putea permite să ignore tehnologia în viaţa de zi de zi. Din această perspectivă, profesorul, care are menirea să sprijine şi să faciliteze învăţarea elevilor ca personalităţi autonome integrate în societate şi pe piaţa muncii, are nevoie de cea mai profundă conştiinţă a necesităţii deţinerii unor competenţe digitale cât mai avansate pentru a-i inspira pe elevi şi pentru a le crea contexte de învăţare autentice şi productive. Competenţele digitale ale profesorilor nu pot fi nicicum separate de cele pedagogice. Pedagogia digitală nu se opune celei tradiţionale, ci o îmbogăţeşte cu noi instrumente şi îi confer un ritm mai dinamic. Însă logica procesului educaţional rămâne aceeaşi. Este adevărat că strategiile de învăţare devin mai complexe, interactive şi mult mai uşor adaptabile cu ajutorul tehnologiei, dar principiile pedagogice tradiţionale constituie un fundament solid. Un profesor care nu are această înţelegere pedagogică nu va reuşi să valorifice tehnologia dincolo de funcţiile de bază ale unui ecran.

Pe lângă pregătirea pedagogică şi formarea digitală propriu-zisă, este nevoie şi de condiţii de lucru adecvate. Privind atent şcolile româneşti, putem vedea cât de mare este decalajul între intenţia de digitalizare şi realitatea logistică din şcoli. Un învăţător petrece 3-4 ore pe zi în aceeaşi sală şi lucrează constant cu aceleaşi mijloace. În schimb, un profesor de gimnaziu sau liceu poate trece într-o singură zi prin şase sau chiar şapte săli diferite, dotate în momente diferite şi cu alte echipamente. În aceeaşi şcoală, poţi avea table interactive din generaţii diferite, laptopuri cu sisteme de operare diferite, multifuncţionale sau sisteme audio-video care funcţionează diferit de la un etaj la altul. Este de înţeles că această diversitate tehnologică este bine intenţionată, dar conduce în acelaşi timp la o fragmentare ce sabotează eficienţa.

Profesorii nu au nici timpul şi nici motivaţia să înveţe cum se utilizează 4-5 tipuri de tehnologii în paralel, în acelaşi program haotic, când în pauze îi supraveghează pe elevi, iar la ore predau diferenţiat, aplică planuri remediale, evaluează obiectiv şi în raport cu descriptori de performanţă etc. Dacă dotarea nu este unitară şi uşor de utilizat, este greu să dezvoltăm cu adevărat competenţe digitale dincolo de diplomele şi adeverinţele de formare.

Chiar dacă fugim de ideea de standardizare, cred că ar fi necesară o formulă de standardizare tehnologică privind mijloacele IT, dar nu şi metodele!, dublată de sprijin tehnic constant şi de formare aplicată.

Din experienţa ta, cum integrează profesorii cel mai bine noile strategii didactice? Ce recomandări ai pentru ei sau pentru conducerea şcolilor?

Profesorii integrează strategii didactice moderne atunci când le este demonstrată eficienţa lor, când înţeleg de ce sunt utile, când văd că funcţionează şi când pot adapta aceste metode la realităţile propriei clase/şcoli. În sensul acesta, cred că lecţiile deschise şi schimbul de bune practici, însoţite de un feedback  constructiv au cel mai mare potenţial de a produce învăţare, adică schimbare, la nivelul cadrelor didactice.

Cred că ceea ce descurajează profesorii este că sunt lipsiţi de sprijin. În cele mai multe şcoli nu există o persoană desemnată permanent pentru suport IT. Gândindu-ne la o şcoală mare, cu peste 30 de clase care funcţionează simultan, chiar şi un singur tehnician IT ar fi insuficient pentru a răspunde prompt tuturor problemelor. Dar în lipsa acestui sprijin, profesorii pierd timp preţios rezolvând chestiuni tehnice în loc să se concentreze pe actul didactic. În cele din urmă, acest efort care creează frustrare şi care consumă timp, devine una dintre principalele cauze ale rezistenţei la digitalizare.

Recomandarea mea este ca fiecare şcoală să aibă un responsabil IT dedicat, nu doar pe hârtie, ci prezent fizic, cu disponibilitate şi cu competenţe reale. Fără acest sprijin de bază, orice strategie de formare sau investiţie în echipamente riscă să rămână neutilizată sau abandonată în timp.

Totodată, suprasolicitarea birocratică scade randamentul şi potenţialul oricărui profesor, oricât de bine intenţionat ar fi. Ştiu cât de greu este, ca profesor cu normă completă, să găseşti timp şi pentru pregătire pedagogică, şi pentru formare, şi pentru lecţii atractive, într-un sistem care te obligă zilnic la raportări, evaluări, campanii, programe, inspecţii, examene etc. Perioada vacanţelor ar fi extrem de bună pentru a aplica un program de training intensiv, de o săptămână, spre exemplu, iar profesorii să fie plătiţi ca şi cum ar fi în activitate, deoarece muncesc şi se pregătesc în interesul elevilor. Cred că această variantă de training pedagogic intensiv la nivelul fiecărei şcoli ar avea şi alte beneficii: ar favoriza colaborarea între profesori, ar spori sentimentul de apartenenţă la comunitatea şcolară, ar contura o viziune unitară privind filosofia şcolii, strategiile didactice şi proiectele educative propuse pentru următorul an.

Este nevoie de practică în formare? Cu cine ar trebui să o facă profesorii – mentori sau specialişti în digitalizare?

Desigur că da! Practica în formare este esenţială. Anul acesta, am fost coordonator de practică pedagogică pentru studenţi de la Universitatea Bucureşti, care au optat pentru modulul psihopedagogic. În autoevaluările lor, toţi, fără excepţie au menţionat un real progres de la un semestru la altul în ceea ce priveşte competenţele psiho-pedagogice dobândite în perioada de practică. Asemenea lor, învăţarea autentică se întâmplă doar în contexte reale. Nu este suficient să prezentăm o platformă sau un model ideal de lecţie – profesorii au nevoie de timp să experimenteze, să aplice, să observe efectul asupra elevilor, să primească feedback şi să aibă timp să ajusteze.

În mod ideal, practica ar trebui realizată alături de profesori mentori, care au rezultate vizibile în lucrul cu elevii. Specialiştii în digitalizare dacă doar cunosc tehnologia, însă nu ştiu şi cum să o aplice pedagogic, nu vor reuşi să producă învăţare în lucrul cu un profesor care are 25 de ani de experienţă şi care ştie că tehnologia fără pedagogie este asemeni unui televizor fără telecomandă şi butoane de control.

Formarea eficientă trebuie să fie însoţită de mentori care nu doar ştiu cum să opereze cu diferite dispozitive tehnologice, ci le integrează zilnic în procesul educaţional la clasă, mixând elementele tradiţionale cu cele moderne şi obţinând rezultate concrete. Cred că o reţea de profesori mentori, ambasadori ai pedagogiei digitale, care au obţinut rezultate deosebite cu elevii, care fac performanţă în medii vulnerabile, ar fi o soluţie viabilă. Există astfel de reţele şi încă mai este loc şi nevoie pentru a construi altele noi. Spun asta deoarece într-o şcoală, relaţiile ierarhice existente, statutul sau vechimea profesorilor, precum şi lipsa unei culturi a mentoratului real fac ca acest proces să fie formal şi lipsit de impact. Mulţi profesori cu experienţă (poate cu peste 25 de ani în învăţământ) ezită să accepte sprijin din partea unor colegi de-ai lor mai tineri, chiar dacă aceştia au competenţe digitale superioare. Tocmai de aceea cred că mult mai eficientă ar fi practica facilitată de profesori mentori care fac parte dintr-o reţea căreia îi este recunoscută expertiza. La rândul lor, profesorii mentori învăţă unul de la altul şi fac schimb de bune practici, pe care ulterior le împărtăşesc cu profesorii pe care îi mentorează.

Irina Maxim-Panait, profesor învăţământ primar, Şcoala Gimnazială nr. 79, Bucureşti, formator pedagogie digitală şi ambasador în educaţie digitală

În contextul transformărilor accelerate din educaţie, formarea continuă a cadrelor didactice din mediul preuniversitar este nu doar necesară, ci esenţială pentru a asigura un act educaţional relevant, atractiv şi eficient pentru noile generaţii de elevi. În calitate de ambasador de pedagogie digitală şi formator al profesorilor, am observat direct impactul pozitiv pe care îl are formarea bine structurată şi aplicată în dezvoltarea competenţelor digitale şi în integrarea strategiilor didactice moderne.

Cum dezvoltăm competenţele digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar?

Dezvoltarea competenţelor digitale trebuie să urmeze un parcurs coerent, structurat pe nevoile reale ale cadrelor didactice. Nu este suficientă doar instruirea tehnică – succesul stă în integrarea acestor competenţe în demersul didactic.

Recomandări:
Ÿ Formare diferenţiată, în funcţie de nivelul iniţial de competenţă digitală (începător, intermediar, avansat).

Ÿ Programe de tip blended learning, care combină teoria (webinarii, cursuri online) cu sesiuni practice, asistate.

Ÿ Exemple concrete şi resurse aplicabile imediat la clasă: aplicaţii interactive, instrumente de evaluare digitală, medii de învăţare colaborativă.

Ÿ Mentorat digital – conectarea profesorilor cu mentori sau colegi formatori care pot oferi sprijin direct, pe termen lung.

Ÿ Recunoaşterea eforturilor prin certificări, badge-uri digitale sau stimulente din partea şcolii.

Cum integrează profesorii cel mai bine noile strategii didactice? Ce recomandări ai pentru ei sau pentru conducerea şcolilor?

Din experienţa mea, profesorii reuşesc cel mai bine să adopte noile strategii didactice atunci când: le experimentează în contexte reale, fără presiunea de a performa perfect; văd impactul asupra elevilor – creşterea motivaţiei, implicării, performanţelor; primesc sprijin constant din partea şcolii – timp pentru pregătire, feedback, echipamente necesare.

Recomandări pentru profesori: începeţi cu paşi mici şi strategii clare, cum ar fi învăţarea prin proiecte, utilizarea aplicaţiilor de tip quiz sau brainstorming digital.

Lucraţi în comunităţi de practică, unde schimbul de idei şi resurse devine o sursă valoroasă de inspiraţie. Evaluaţi periodic ce funcţionează şi ce nu – reflecţia pedagogică este cheia progresului.

Recomandări pentru conducerea şcolilor: asiguraţi infrastructura digitală minimă (internet stabil, dispozitive, platforme funcţionale); oferiţi timp dedicat pentru formare şi testare de metode noi; încurajaţi un climat deschis inovaţiei, unde greşelile sunt văzute ca oportunităţi de învăţare.

Este nevoie de un număr minim de ore pentru practică? Cu cine ar trebui să facă profesorii această practică?

Da, experienţa mi-a arătat că fără practică aplicată, formarea rămâne teoretică şi greu de transpus în activitatea zilnică. Practica trebuie să fie integrată, ghidată şi reflectată.

Sugestii:
Ÿ Minimum 20-30 de ore de practică asistată într-un program de formare coerent, pentru a permite exersarea, ajustarea şi consolidarea noilor abilităţi.

Ÿ Practica ar trebui desfăşurată cu profesori mentori, care au deja experienţă în integrarea digitalului şi a strategiilor moderne în procesul didactic.

Ÿ Cu specialişti în digitalizare educaţională, care pot oferi nu doar soluţii tehnice, ci şi pedagogice.

Ÿ În echipe de învăţare colaborativă – co-teaching, schimburi de lecţii, ateliere aplicative între colegi.

Concluzie: formarea profesorilor în era digitală trebuie să fie continuă, colaborativă şi contextualizată. Nu mai este vorba doar despre a „şti” să foloseşti o unealtă digitală, ci despre cum să creezi învăţare autentică, adaptată vremurilor actuale. Investiţia în dezvoltarea profesională a profesorilor este cea mai sigură cale spre un sistem educaţional relevant şi sustenabil.

Soluţia nu este doar digitalizarea, ci o schimbare de mentalitate susţinută prin formare continuă şi practică pedagogică modernă.

Larisa Dediu, profesor matematică la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”, Bacău, formator pedagogie digitală şi ambasador în educaţie digitală

Cum dezvoltăm competenţele digitale ale profesorilor din mediul preuniversitar?
În ultimii ani s-au amplificat eforturile în acest sens. Sunt tot mai multe cursuri care vin în ajutorul profesorilor, în vederea dezvoltării abilităţilor digitale ale acestora.

Din păcate, pare că nu este suficient. Pe lângă participarea la astfel de cursuri, este necesară şi implicarea personală a fiecărui cadru didactic. Consider că partea de curiozitate şi autoeducaţie joacă un rol foarte important.

Din experienţa ta şi de formator de cadre didactice, care este un număr minim de ore pe care le vezi necesare pentru practică?  Respectiv, cu cine sa facă cadrele didactice practica? Cu profesori mentori? Cu specialişti în digitalizare?

Tehnologia trebuie utilizată în măsura şi în forma în care aduce plus valoare, în funcţie de specificul fiecărei lecţii şi specificul grupului ţintă de elevi. În planificarea unei lecţii este necesar să ne întrebăm: „Mă pot ajuta de tehnologie pentru a efecientiza formarea competenţelor urmărite?”, „Ce strategie mă poate ajuta în acest sens?”, „Ce instrumente (fizice şi/sau virtuale) am la dispoziţie?”, „Cum o implementez şi cum elimin factorii disturbatori care vin la pachet cu aceasta?”

Este nevoie de practică în formare? Cu cine ar trebui să o facă profesorii – mentori sau specialişti în digitalizare?

Numărul minim necesar de ore de practică depinde de la persoană la persoană, în funcţie de nivelul iniţial de pregătire şi de capacitatea fiecăruia de a adapta instrumentele la specificul unei lecţii.

În plus, după o formare de bază (instrumente digitale Ă strategii didactice), trebuie să existe continuitate atât la clasă, cât şi în interesul de a ţine pasul cu noutăţile din domeniul tehnologiei moderne.

Consider că specialiştii în digitalizare au rolul de a prezenta şi a explica ceea ce oferă un anume instrument, dar integrarea eficientă a acestora la clasă o poate face doar un cadru didactic. Aş mai adăuga faptul că pentru a exista o oarecare uniformitate în calitatea actului de predare, Ministerul Educaţiei trebuie să pună la dispoziţie pachete de materiale didactice digitale complete (predare - exersare - fixare şi consolidare), tot aşa cum pune la dispoziţie şi manualele.