Într-o Europă în care mulţi oameni aleg flexibilitatea chiriei, România rămâne fidelă unei idei adânc înrădăcinate: siguranţa începe cu o locuinţă pe numele tău. Cele mai recente date Eurostat, oficiul european de statistică, arată că 94% dintre români trăiesc în locuinţe pe care le deţin, cel mai ridicate procent din Uniunea Europeană.

La polul opus, economii dezvoltate precum Germania sau Austria normalizează chiria ca stil de viaţă, nu ca etapă temporară. Diferenţa nu este doar statistică, ea arată două filozofii distincte despre bani, stabilitate şi libertate personală.

Pentru generaţii întregi de români, casa nu a fost doar un acoperiş, ci cea mai importantă plasă de siguranţă. Explicaţiile sunt atât istorice, cât şi culturale. Privatizările masive ale fondului locativ din anii ’90 au transformat milioane de chiriaşi în proprietari peste noapte, iar această moştenire continuă să modeleze comportamentul financiar de astăzi.

În lipsa unei tradiţii solide a investiţiilor financiare, locuinţa a devenit activul dominant din averea gospodăriilor.

Există un avantaj clar: costuri mai mici la pensionare şi o vulnerabilitate redusă în faţa creşterii chiriilor. Însă concentrarea unei mari părţi din avere într-un singur activ aduce şi riscuri, de la lichiditate scăzută până la expunerea la ciclurile pieţei imobiliare.

Media Uniunii Europene este de 68% proprietari şi 32% chiriaşi, însă în marile economii balanţa este mult mai echilibrată. Germania, de exemplu, are una dintre cele mai dezvoltate pieţe de închiriere din lume, unde aproape jumătate din populaţie nu deţine locuinţa în care stă.

Modelul occidental favorizează mobilitatea profesională: oamenii se mută mai uşor pentru oportunităţi de carieră, iar capitalul care nu este blocat într-o proprietate poate fi direcţionat către investiţii cu randament potenţial mai ridicat. Este, în esenţă, o altă formă de a înţelege prosperitatea, mai puţin legată de posesie şi mai mult de flexibilitate.

Chiar şi în România apar primele semne ale unei schimbări de paradigmă. Creşterea accelerată a preţurilor locuinţelor, avansurile tot mai mari cerute de bănci şi dobânzile ridicate îi determină pe mulţi tineri să amâne momentul achiziţiei.

De asemenea, noile generaţii par să acorde mai multă valoare experienţelor şi mobilităţii decât ideii de stabilitate geografică. Pentru o parte dintre ei, chiria nu mai este un compromis, ci un instrument care le oferă libertate.