In memoriam Victor Kapra. Poate, odată, unul dintre noi va scrie şi povestea Mediafax de la începuturi
Cred că în 1994 l-am întâlnit prima dată pe Victor Kapra la Mediafax, în clădirea MCICM – de pe Calea Victoriei, unde fusese un celebru minister comunist (astăzi clădirea nu mai există, dar în locul ei nu s-a construit nimic, nici după un deceniu).
Eu venisem la Economic de la Ora, el era deja editor la editare, făcea fluxul, celebrul flux de la Mediafax, din oră în oră, care a ţinut cu ştiri toată presa din România mai mult de 20 de ani.
El şi Crenguţa mi-au corectat şi editat ani de zile ştirile, am jucat blackjack împreună pe masa de la Economic, am avut părerile diferite, am trăit poate cei mai mişto ani pe care i-am trăit eu în presă. Pe atunci nu exista nimic din ce există astăzi: era doar un calculator, un fax, un flux şi multă ambiţie, apoi bucuria că ai dat primul ştirea. Aşa a crescut Mediafax în anii ’90 şi 2000. Cred că şi Victor a fost extrem de mândru când spunea că lucrează la Mediafax, aşa cum am fost şi eu.
După Mediafax, începând cu anul 2000, am lucrat împreună la Ziarul Financiar: el a fost adus de Mihnea, eu am fost de Corina şi domnul Serbănescu, ca să încercăm să facem ceva la un ziar care nu prea mergea, care nu-şi găsea retorica şi nici locul, şi pe care nu-l voia nimeni, în afară de Sârbu.
Şi Victor a fost unul dintre cei care au contribuit mult la susţinerea Ziarului Financiar atunci la început, până a început să crească. Am făcut ziarul împreună, cu Corina, cu Sorin, cu Crenguţa, cu mulţi alţii.
Nici nu mai ştiu când a plecat de la ZF; eram în Bărăţiei, în spate la Cocor, dar ştiu că mi-a spus să-l iau pe Sece, că e bun!, în condiţiile în care eu preferam mai degrabă să iau studenţi.
Viaţa ne-a despărţit: eu am rămas la ZF, Victor o luase pe cont propriu, descoperise mai din timp cum se schimbă lumea din punct de vedere tehnologic. Între timp, la ZF au venit alţi tineri care nu au avut ocazia să-l cunoască pe Victor, ca să le spună cum a fost când ştirile se scriau pe hârtie, erau dictate la un calculator din ăla mare, apoi corectate şi editate, iar el tasta în final send, iar toată presa, dar toată, aştepta nerăbdătoare să vadă cu ce iese Mediafax.
Poate odată ne vom întâlni şi vom scrie povestea Mediafax de la începutul anilor ’90, cea mai mişto poveste.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













