In aceasta saptamana, cele mai mari banci din Marea Britanie isi anunta rezultatele financiare si, mai important, bonusurile pe care le acorda celor mai merituosi dintre angajati si sefi. Sentimentului de frustrare publica obisnuit in astfel de situatii (nici bonusurile de pe Wall Street nu sunt intampinate cu confetti prin mass-media) i se adauga de aceasta data o justificare suplimentara: contribuabilul britanic a platit in ultimii doi ani pentru salvarea sistemului bancar o naucitoare factura de 1.433,6 mld. lire sterline (1.687,7 miliarde de euro), adica aproape 100% din PIB! Iar acum, tocmai acele banci pe care statul le-a rechizitionat partial sau total ca sa nu intre in faliment se pregatesc sa ofere bonusuri totale de 7 mld. lire (8,2 mld. euro). Asta in conditiile in care premierul David Cameron a venit in fata Parlamentului cu cel mai dur program de austeritate din istoria recenta a tarii, care include reduceri de cheltuieli si cresteri de taxe pentru contribuabilul de rand, pentru a aduce din nou deficitul bugetar, acum de 10%, in interiorul criteriilor de la Maastricht, sub 3%.

Daca vi se pare putin nedrept ca bancile sa se lafaie tocmai in aceasta perioada cu bonusuri de milioane de lire sterline, s-ar putea sa gasiti totusi unii care sa va contrazica; printre ei, directorul executiv al Barclays, Bob Diamond, pe care toata lumea se asteapta sa-l vada plecand acasa zilele acestea cu un bonus de 9,5 milioane de lire (11,2 milioane de euro) si care le-a replicat criticilor ca "a trecut vremea remuscarilor si a scuzelor". Americanul Diamond, ajuns CEO al Barclays la inceputul acestui an dupa ce a condus peste un deceniu divizia de banca de investitii a grupului, Barclays Capital, a ajuns in centrul nemultumirii publice si pentru ca nu se sfieste sa arate prea putina compasiune pentru banii contribuabilului britanic.

Va veti intreba, pe buna dreptate, cum se descurca guvernul conservator cu aceasta problema de imagine, in perspectiva alegerilor locale partiale din luna mai? Destul de prost, daca e sa luam in calcul ca militantii condusi de David Cameron erau printre cei mai vajnici contestatari ai bonusurilor din City-ul londonez inainte de a ajunge la guvernare. Inca mai poate fi gasita pe site-ul oficial al conservatorilor o declaratie din 15 februarie 2009 a lui Cameron care sustinea ca niciun angajat al unei banci salvate de catre stat nu ar trebui sa primeasca un bonus anual mai mare de 2.000 de lire. Evident, multe s-au schimbat de atunci: Cameron a ajuns premierul unei coalitii de austeritate dintre conservatori si liberal-democrati, profiturile bancilor britanice au revenit in forta (anul acesta se asteapta un total de 20 de miliarde de lire) si, potrivit Biroului de Jurnalism de Investigatie de la Londra, donatiile City-ului londonez catre Partidul Conservator au ajuns, in primele noua luni din 2010, la 11,4 milioane de lire, cam 51% din totalul donatiilor facute in acea perioada de institutiile financiare londoneze.

Din acest motiv nu au fost multi care sa creada in indignarea bancilor, anuntate saptamana trecuta de David Cameron ca vor fi nevoite sa plateasca anul acesta drept taxe suplimentare pe profit circa 2,5 miliarde de lire sterline, cu 800 de milioane de lire mai mult. Desigur, au fost bancheri care s-au aratat suparati, folosind vesnicul argument ca investitorii se vor speria daca vad ca tara nu are o legislatie fiscala predictibila (in traducere: la care niciun guvern sa nu umble niciodata, decat daca scade impozitele) - si mai ales in timpul negocierilor cu privire la "proiectul Merlin", un alt fel de "acord de la Viena" incheiat de bancile europene cu UE si FMI in 2009. Misiunea anuntata a proiectului Merlin era sa relanseze creditarea pentru companiile mijlocii si mici, sa stimuleze dezvoltarea unor regiuni mai sarace ale Marii Britanii (nordul uitat de investitori) si sa introduca transparenta in stabilirea bonusurilor bancherilor.