Generaţia Z îşi doreşte să se pensioneze (mult) mai devreme. Un sondaj recent desfăşurat pe paginile de social media ale Ziarului Financiar scoate la iveală ceva ce, sincer, nu mai surprinde pe nimeni: majoritatea tinerilor visează la o ieşire din câmpul muncii cu mult înaintea vârstei oficiale, semn că modelul clasic al unei cariere lungi, urmată de o pensie târzie, nu suna deloc bine pentru gen Z. 50% dintre respondenţi ar vrea să se pensioneze undeva între 50 şi 60 de ani, adică mult mai devreme decât realitatea economică a oricărui stat european le-ar permite, în timp ce peste un sfert consideră că la 60–65 este rezonabil, doar 14% visează la pensie sub 50 de ani, şi doar un modest 11% îşi imaginează că ar putea munci senini şi fericiţi şi după 65 de ani.

Nu e greu de înţeles de ce generaţia Z îşi doreşte să se pensioneze mai devreme şi aduc în spaţiul public tot mai des acest subiect. În primul rând, pentru că sunt, alături de mileniali desigur, generaţia burnout-ului precoce. Au intrat pe piaţa muncii direct din pandemie, cu KPI-uri şi deadline-uri care nu iartă, şi cu un soi de „always on” care nu îi mai lasă nici să respire. Apoi, sunt şi generaţia care a crescut într-un context economic şi social instabil: crize financiare, pandemii, războaie, schimbări climatice.

Viziunea „munceşti 40 de ani, apoi te bucuri liniştit de pensie” le sună mai mult a glumă. Cine garantează că mai există o pensie reală pentru gen Z după 63-65 de ani?

Tinerii au fost crescuţi cu ideea că pot fi orice şi că trebuie să performeze în orice context, dar realitatea este că joburile de astăzi nu le lasă prea mult spaţiu pentru a se bucura de viaţă. Dacă pentru părinţii noştri era normal să rămână la acelaşi loc de muncă douăzeci de ani şi să se gândească la pensie ca la o etapă firească şi îndepărtată, pentru ei totul se simte ca un sprint maraton în care nici nu apucă să ia o pauză că deja se mai întâmplă ceva în lume. Cresc inflaţia, TVA-ul, preţurile – totul în timp ce ei trebuie să îşi pună viaţa în ordine.

Generaţia Z mai are şi o altă particularitate: nu mai priveşte munca drept singurul drum către validare socială. Dacă pentru celelalte generaţii succesul era măsurat în ani de vechime şi într-o pensie sigură, pentru gen Z succesul se măsoară în timp liber, în experienţe şi în posibilitatea de a spune „nu” atunci când simt că un job îi consumă mai mult decât le oferă. Este o schimbare de priorităţi născută din realitatea că a munci mult nu înseamnă neapărat a trăi bine.

Dacă ne uităm în lume, vârsta de pensionare este tot mai mult împinsă în sus. În Germania şi Italia se discută despre 67 de ani, în Franţa recent au ieşit sute de mii de oameni în stradă pentru că guvernul a decis să ridice pragul de la 62 la 64, iar în alte state scandinave există un sistem flexibil prin care poţi alege să te pensionezi mai devreme, dar cu o pensie mai mică, sau mai târziu, dar cu beneficii mai mari. În schimb, în Indonezia oamenii ies din câmpul muncii la 57 de ani, iar în Turcia bărbaţii se pensionează la 60 şi femeile chiar la 58. Din păcate, nu vorbim despre sisteme care ar putea fi copiate uşor în Europa de Est, unde oricum presiunea pe fondurile de pensii este uriaşă, dar aceste exemple ne dau măcar o idee despre faptul că nu toată lumea e condamnată să muncească până aproape de 70 de ani.

Şi în fond, întrebarea nu este doar la ce vârstă vrem să ne pensionăm, ci la ce vârstă vrem să începem să trăim cu adevărat. Pentru mulţi dintre noi, răspunsul e simplu: mult mai devreme decât ne lasă sistemul prin vârsta de pensionare stabilită.

Oana-Maria Ioniţă este social media manager, Ziarul Financiar, BUSINESS Magazin, După Afaceri PREMIUM