Mentalitatea viermişorului din balegă

Autor: Dorin Oancea Postat la 28 septembrie 2015 1216 afişări

Mentalitatea viermişorului din balegă

Sincer, nu încerc sentimente prea confortabile faţă de faptul că România nu este socotită o ţară „bună“ de refugiaţi, deşi am văzut destui explicători care foloseau acest argument şi alţi destui inşi care jubilau din această cauză; Este aici o mentalitate asemănătoare cu aceea a viermişorului dintr-un banc, care trăia într-o balegă, dar care era mulţumit aşa şi nu aspira deloc la un măr.

Într-un film oarecare, realizat în 2006 de un cineast italian, un personaj, specialist în probleme islamice, îl invocă pe Ernest Renan, un expert real în problemele Orientului Mijlociu, care a trăit la sfârşit de secol XIX, dar care a spus nişte lucruri cât se poate de valabile în plin secol XXI: „Musulmanii sunt primele victime ale Islamului. A-i elibera de propria religie este cel mai bun serviciu pe care Occidentul li-l poate face“. Are această frază o încărcătură mult mai adâncă decât pare, şi nu cred că este o negare a principiilor religiei islamice, ci a modului în care unii oameni înţeleg să folosescă şi să aplice aceste principii.

Înainte de a comenta, priviţi câteva numere: peste cinci ani, în 2020, cele mai mari 15 economii ale lumii, responsabile pentru 70% din PIB mondial şi cu ramificaţii incalculabile în consumul, comerţul şi economia planetei, vor începe să înregistreze oarecare deficite pe piaţa forţei de muncă; la prima vedere nu pare prea grav, doar Germania, Rusia, Brazilia şi Coreea de Sud, cu minusuri cuprinse între 4 şi 7 procente. Unele par a sta chiar bine, Spania, de exemplu, cu un surplus de 16% pe piaţa forţei de muncă, sau SUA, cu 10%. Ceea ce înseamnă competiţie, adică e de bine.

În 2030, situaţia se va schimba dramatic, pentru că nicio ţară din cele 15 mari economii nu va mai avea surplus, trei dintre ele vor fi cumva la limită, iar 12 vor avea deficite pe piaţa muncii, unele incredibile:  minus 23% în Germania, minus 24% în Rusia, minus 33% în Brazilia, minus 11% în Canada şi minus 26% în Coreea de Sud. China va culege şi ea roadele politicii „un copil pe familie“, iar alte naţii – Franţa, Italia, Spania, sau Japonia – vor înregistra deficite de 1 până la 5 procente. Scenariul îi aparţine lui Rainer Strack, senior partner şi managing director la Boston Consulting Group, şi este cât se poate de plauzibil, date fiind evoluţiile demografice de până acum.

Un amănunt: totul se va petrece într-o lume în care populaţia urmează să crească de la 7,3 miliarde de oameni în prezent la 8,4 miliarde în acelaşi 2030.

Unii se vor întreba care va fi situaţia la noi; în acea perioadă va ieşi la pensie prima cohortă de decreţei, natalitatea este pe o tendinţă clară de scădere, iar raportul de pensionari la lucrători, acum unu la unu, nu are altă cale decât în jos, cel puţin în baza evoluţiilor de până acum şi în condiţiile unui dezinteres total şi ale lipsei oricărei ţinte mai îndepărtat de „Să câştigăm alegerile viitoare!“.

În plus, trebuie să menţionez şi cifra incredibilă a momentului: au apărut rapoarte oficiale care stabilesc numărul românilor plecaţi peste hotare la cinci milioane, aproape o dublare a trecutei valori cumva oficiale, de trei milioane de oameni. Un calcul simplu arată că România a fost părăsită de un om la fiecare două minute şi jumătate; dacă aş fi politician şi m-aş numi Ion Iliescu, Petre Roman, Emil Constantinescu, Adrian Năstase, Nicolae Văcăroiu, Theodor Stolojan, Victor Ciorbea sau Crin Antonescu, şi am luat doar câtva nume la întâmplare, aş avea, la auzul acestui calcul, un moment de buimăceală, un fel de „da’ eu ce am făcut?“.

Sau poate nu. Sigur nu, în cazul celor mai sus menţionaţi.

Şi tot în ceea ce se numeşte criza refugiaţilor am auzit tot soiul de voci, dar nu am receptat niciun mesaj din partea, poate, a celei mai interesate părţi, a companiilor. Ştiţi, companiile lucrează cu oameni, şi fac tot felul de produse pentru care oamenii dau bani, bani cu care companiile fac mai multe produse pe care oamenii dau mai mulţi bani. Se cheamă capitalism.

Problema e că opţiunile companiilor se micşorează; iniţial au zis că în Asia este raiul şi acolo se vor dezvolta. Un amestec de politică şi de râvnă umană face în prezent din China o pilulă din ce în ce mai amară, iar alternativele – ţările din spaţiul cornului Africii şi din sud-estul Asiei sau Oceania – dau destule bătăi de cap. În aceste condiţii o întoarcere la bătrâna Europă, civilizată, educată, conştiincioasă au fi mult mai logică. Dar ne lovim de problema anului 2030 şi de evoluţia demografică.

Cum va arăta lumea împinsă de miliardul acela de oameni în plus care va apărea în următorul deceniu, ce nevoi vor avea şi cum vor fi ele astâmpărate, ce va însemna atunci sărăcie sau bogăţie, cum vor arăta oraşele atunci, care vor fi valorile acelor oameni, cum va arăta o Europă îmbătrânită?

Dacă toate cele pomenite până acum le mai asezonăm şi cu naţionalism stupid, cu logica viermişorului de balegă şi cu reacţii umorale, plus ceva ambiţii ruseşti sau chinezeşti sau iraniene, o să iasă o treabă grozavă. Aş fi ironic dacă n-aş fi trist.

Uite ceva teme de analiză pentru orice consiliu de administraţie care este în stare să privească puţin peste cifrele de vânzări ale trimestrului precedent şi poate gândi în alţi termeni decât „Să punem un dispozitiv care să înşele aparatele de măsurat!“.

Urmărește Business Magazin

/opinii/mentalitatea-viermisorului-din-balega-14760806
14760806
comments powered by Disqus

Aleph Story. De ce sunt mici salariile atât de mici în România?

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.