Am impresia ca in tara asta politica se supraliciteaza la angajamente tocmai pentru ca nimeni nu are de gand sa le tina: PNL ca va continua majorarea pensiilor pana in 2012, PD-L ca nu va face compromisuri cu “Ei”, ci va servi doar pentru “Voi”, PSD ca va face de toate si va da bani la toata lumea etc. Si dupa asta, cine a votat PNL afla ca de fapt a contribuit la intrarea liberalilor in opozitie, cine a votat cu PD-L a aflat ca astfel a pus umarul la cel mai rece compromis cu putinta de imaginat (in lipsa intrarii PRM in Parlament) etc. Doar cine a votat cu PSD nu a afl at nimic, pentru ca inca nu s-au facut publice detaliile tehnice ale monstruoasei coalitii, sa se vada la cati cai verzi au renuntat social-democratii.

Ca tot veni vorba de coalitie, sa nu credem ca nu s-a gandit nimeni niciodata la ideea unui guvern PSD-PD-L; greseala a fost a noastra, a naivilor care am considerat ca un politician, oricat de cinic, nu poate totusi sa inghita in fiecare dimineata broasca pe care seara a scuipat-o jos un alt politician cinic. Mi-l si aduc aminte pe Viorel Hrebenciuc pe la inceputul verii cum ranjea la microfonul BBC Romania - post care poate fi bucuros ca nu a mai prins si aceste vremuri - ca PSD va fi la guvernare. E drept, sforarul, strategul, combinagiul dadea atunci PSD la 40% si in coalitie cu UDMR pentru o majoritate simpla; zilele trecute, acelasi facea figuratie prin jurul mesei la care Mircea Geoana - cel despre care credeam ca nu e in stare de nimic singur - isi negocia postul de al doilea om in stat si in CSAT.

S-ar putea sa nu ne dam seama acum, insa aceasta alianta pe care acum cateva saptamani o credeam contra naturii are potentialul de a deveni cel mai bun medicament pentru politica romaneasca, tocmai pentru ca e atat de grotesca. In primul rand, casnicia din interes a PSD cu PD-L s-ar putea sa tina mai mult decat cea din dragoste a PD cu PNL in 2004. Acum, procedurile cred ca nu vor mai fi doar litera moarta de protocol, cum au fost in 1996 si 2004, ci mecanisme de forta care se echilibreaza tocmai pentru ca fiecare isi doreste prea mult sa nu lase cine stie cat aer de respirat celuilalt.

Asta va face ca, daca nu se vor intelege chiar ca pe roze, PSD si PD-L sa continue totusi sa guverneze, pentru ca niciunul nu va putea sa o faca fara celalalt si pentru ca ambii isi doresc la fel de mult sa nu-si piarda influenta. In al doilea rand, fraternizarea celor doi colosi va lasa spatiu de manevra liberalilor - care nici ei nu sunt cantitate neglijabila, s-o recunoastem - sa construiasca pe seama deciziilor dure pe care socul economic le va pretinde de la orice guvern. E drept, asta va insemna pentru PNL sa cultive si mai mult discursul populist, insa parca e mai bine ca spatiul frustrarilor sa fie ocupat de un partid condus de Calin Popescu-Tariceanu si Bogdan Olteanu decat de unul condus de Corneliu Vadim Tudor sau Gheorghe Becali.

In plus, aceasta coalitie imi da sperante ca Traian Basescu de anul viitor nu va mai semana cu deloc cu candidatul Basescu din 2000 si 2004: fortat sa coabiteze cu un guvern pe langa care misuna Viorel Hrebenciuc si Adrian Nastase, actualul presedinte va trebui sa gaseasca, si inca repede, o partitura proaspata si cel putin la fel de atragatoare ca sa mai poata spera la al doilea mandat. Chiar daca social-democratii nu vor mai putea impune atat de usor un candidat - sa fim seriosi, sansele lui Adrian Nastase scad pe masura ce evolueaza negocierile PSD-PD-L - nu pot sa cred ca nu se va ivi in urmatoarele sase luni cel putin un contracandidat care sa-i poata sta in fata actualului presedinte.

Iar volutele publice pe care le face Sorin Oprescu - as fi scris primarul Oprescu daca m-ar fi convins ca merita acest titlu - cred ca il pregatesc pe unul dintre acesti contracandidati. Si mai astept si altii, pentru ca specia asta nu poate sa aiba doar doua exemplare!

In concluzie, desi am acceptat greu ideea unei coalitii PSD-PD-L, cred ca voi accepta mult mai usor efectele ei; recunosc, ma ajuta aici raceala cu care am tratat declamatiile fierbinti pe care ni le-au facut PD-L-istii pana in aceasta iarna, dar si cei patru ani aspri dinainte, din guvernarea PSD. Prin urmare, nu va asteptati sa ma arunc de pe bloc nici acum, nici altadata: am lasat definitiv in urma iluziile cand am gasit scrisoarea mea trimisa lui Mos Craciun desfacuta in dormitorul parintilor.