Germania are cea mai mică rată a şomajului în rândul tinerilor din Europa, deşi nu plăteşte cele mai mari subvenţii. Se pare că Secretul nu stă în banii de la stat pentru cei care nu fac nimic
Săptămâna trecută s-a vorbit despre faptul că România are cea mai ridicată rată a şomajului în rândul tinerilor potrivit datelor de la Eurostat, din 2024 (ce surpriză!, scriam despre asta chiar aici în 2023, în articolul editorial – „Pe tine ce te pasiona în copilărie şi ce ai ajuns să faci?”), iar guvernul a venit repede cu cu Ordonanţă de Urgenţă care modifică Legea Şomajului pentru tinerii care nu lucrează şi nu urmează nicio formă de educaţie sau formare profesională, categorie cunoscută la nivel european drept NEET (Not in Employment, Education or Training). Măsura, denumită „Prima de Stabilitate”, ar urma să ofere un stimulent financiar celor care se angajează, pentru a-i ajuta să rămână activi pe piaţa muncii. Potrivit informaţiilor publicate, sprijinul financiar ar urma să fie acordat timp de doi ani. În primul an, beneficiarii ar primi 1.000 de lei pe lună, în al doilea an suma ar creşte la 1.250 de lei, iar în total sprijinul ar putea ajunge la aproximativ 27.000 de lei pentru fiecare beneficiar care rămâne angajat pe toată perioada programului. Autorităţile speră că stimulentul financiar va încuraja integrarea tinerilor pe piaţa muncii şi va reduce numărul celor care rămân în afara activităţii economice, într-un context în care multe sectoare se confruntă cu deficit de forţă de muncă.
Dincolo de faptul că mi se pare o soluţie discriminatorie faţă de generaţiile anterioare (eu de ce nu am primit un astfel de stimulent?), cred că este şi o soluţie ineficientă, în contextul în care guvernul îşi propune să trateze efectele unui sistem educaţional deficitar, nu cauza, respectiv modul în care se face educaţia în România şi, după cum scriam mai de mult, modul în care sunt percepute anumite meserii din ţara noastră, dar şi felul în care tinerii îşi aleg disciplinele pe care să le studieze. Noi scriem de ani întregi despre lipsa de congruenţă între nevoile companiilor şi felul în care tinerii se pregătesc pentru realitate – dar, iată, suntem surprinşi în continuare de această nepotrivire, care se vede, evident, în şomaj, chiar în condiţii economice relativ normale, fiindcă vorbim despre anul 2024. Poate nu sunt în măsură să emit idei de salvare a angajabilităţii tinerilor, însă cred că este logic să ne uităm cum stau lucrurile în cazul ţării care conduce clasamentul din acest punct de vedere şi are cel mai mic procentaj de şomaj în rândul tinerilor. Germania are o rată a şomajului în rândul tinerilor de aproximativ 6–7%, cea mai scăzută din Europa, şi nu a ajuns aici prin bani daţi „gratis” doar ca tinerii să îşi găsească un job sau ca firmele să îi angajeze. Răspunsul a fost construit în jurul sistemului dual de educaţie, unul dintre cele mai vechi şi mai stabile mecanisme de integrare profesională din Europa. În loc să stea ani întregi doar în bănci, o mare parte dintre elevi intră încă din liceu sau după absolvire într-un sistem de ucenicie plătită, unde îmbină cursurile teoretice cu munca într-o companie – şi eu cunosc un caz concret al unei fete, din aceeaşi generaţie cu mine, care a intrat într-un astfel de program în cadrul Siemens, iar 20 de ani mai târziu este în aceeaşi companie, având un rol de management. Dar înainte şi-a făcut un credit pentru studii – iar de banii pe care i-a primit în internship s-a folosit pentru a plăti o parte din acesta. În acest model, statul nu plăteşte subvenţii masive pentru angajare, ci investeşte în instituţii, standarde şi parteneriate între şcoli, camere de comerţ şi companii. Firmele sunt parte din sistem, nu doar beneficiari ai lui. Ele contribuie la definirea curriculei, oferă locuri de practică şi, de multe ori, păstrează absolvenţii în echipele lor. De aceea, Germania nu are doar un şomaj juvenil scăzut, dar şi un deficit mai mic de competenţe şi o economie industrială stabilă. Meserii precum tehnician, mecanic industrial, operator de echipamente sau specialist IT sunt văzute ca opţiuni de carieră respectate, nu ca alternative de rezervă. Tot în 2023 scriam şi că Germania se uită foarte de timpuriu la abilităţile copiilor – astfel încât să fie ghidaţi spre ce li se potriveşte: am citit că viitorul lor este stabilit încă de când ei au 9-10 ani, iar decizia referitoare la cariera lor se bazează pe scoruri la teste, medii obţinute în şcoală, interviuri, recomandări ale profesorilor, influenţă parentală, cât şi previziuni ale guvernului referitoare la joburile de care va fi nevoie în viitor. Poate este un pic extrem să îţi stabileşti cariera de la 10 ani, dar cu siguranţă este mult mai bine decât să primeşti bani „gratis” la 20.
Germania are una dintre cele mai scăzute rate ale şomajului în rândul tinerilor din Europa, de aproximativ 6–7%, datorită sistemului dual de educaţie, care combină studiile cu munca în companii şi facilitează tranziţia directă de la şcoală la piaţa muncii.
Ioana Matei este Editor-Şef Business Magazin
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro














