În vara anului 1972 un chimist din Roma, pe nume Stefano Mariottini, se afla în vacanţă în Calabria. Distracţia momentului era pescuitul subacvatic în zona localităţii Riace - aflată undeva pe talpa cizmei. Într-una din scufundări Mariottini a zărit un braţ ieşind din nisipul de pe fundul mării - imaginea era cât se poate de realistă şi la început s-a speriat, a crezut că este vorba de un cadavru. Apropiindu-se, şi-a dat seama că este vorba de o statuie şi a început să sape.

Detalii anatomice extrem de amănunţite au început să iasă la iveală şi omul mărturisea, într-un interviu televizat, că se simţea îm-pins să continue, fermecat de armonia corpului pe care îl descoperea. În cele din urmă scafandrii profesionişti au adus la suprafaţă cele două statui greceşti pe care le puteţi vedea aici (şi în realitate la Muzeul Naţional din Reggio Calabria). Descoperirea era cu atât mai importantă cu cât bronzuri atât de vechi nu prea se mai găsesc, multe fiind topite de-a lungul timpului de tot soiul de idioţi, pentru tunuri.

Nătânga lume modernă a studiat cele două statui, dar nu a izbutit să îşi dea seama cine sunt cele două personaje, aşa că sunt numite, stupid, Riace A şi Riace B. Specialişti cred că sculpturile înfăţişează doi eroi de-ai lui Eschil sau, poate, luptători de la Marathon. {i, deşi statuile au fost create la patru decenii distanţă, sunt influenţate de opera şi teoriile sculptorului Policlet.

Aici am vrut să ajung. Sculptura greacă veche a fost dominată mult timp de un puternic realism. Policlet a venit cu idei noi şi a stabilit noi canoane în proporţii, în dinamica corpurilor şi în reprezentarea acestora; de cele mai multe ori trupul nud al omului nu este extrem de agreabil privirii şi mă gândesc că, chiar într-o societate extrem de procupată de condiţia fizică, aşa cum a fost Grecia antică, artiştii au avut mereu de dus o luptă. Pe de altă parte, chiar şi reprezentarea unui trup perfect proporţionat induce, de multe ori, un sentiment neplăcut, uncanny (Google) plus plictiseală. Aşa că Policlet a impus o nouă dinamică şi noile sale reguli.

Realismul i-a împins pe sculptor şi pe discipolii săi să pună statuilor dinţi de argint şi sfârcuri şi buze din aramă, dar, pentru a obţine armonia supremă, au preferat să ignore anumite detalii anatomice care îi încur-cau. Riace A şi B nu au noadă, iar adâncitura aflată de-a lungul spinării este nenatural de pronunţată. {i mai sunt şi alte detalii anatomice modificate, iar rezultatul este extrem de armonios şi plăcut privirii - vă amintiţi încântarea lui Mariottini, la 15 metri sub apă, în timp ce dezvelea un braţ de bronz?

Voi trece acum la printarea 3D. Este o tehnologie minunată, care poate da insului libertatea de a-şi materializa ideile rapid şi original. Îţi poţi printa cana de cafea, eventual cu mânerul înăuntru, pentru originalitate, îţi poţi printa cadourile, lămpile, te poţi printa în întregime, nud - dacă te ţin abdomenul şi bicepşii - eventual fără noadă, pentru un rezultat mai armonios.

Schimbările pe care noua tehnologie le poate aduce sunt de neimaginat acum, tot aşa cum creatorii primelor calculatoare personale nu şi-au putut imagina modul în care munca lor va schimba lumea. Sau cum tăvălugul fotografiei digitale a măturat talente, companii şi tehnologii. Cred, totuşi, că toate acestea nu ar fi fost posibile fără Policlet şi statuile sale cu dinţi de argint, sfârcuri de aramă şi lipsite de coccis.