Cele mai probabile ecuatii politice

Postat la 22 noiembrie 2008 10 afişări

Liberalii pot sa-i fie recunoscatori crizei si lui Mircea Geoana pentru ca se afla la conducerea PSD; in lipsa lor, PNL nu mai putea fi sigur ca va face parte din urmatorul guvern. Datorita lor, liberalii isi pot rescrie istoria.

Mie cel putin imi este clar ca PNL nu are cum sa fie ocolit in niciuna dintre formulele plauzibile de guvernare care vor rezulta imediat dupa alegerile din 30 noiembrie. Si, dupa cat e de incruntat presedintele Basescu in ultima perioada, cred ca si lui.

Am fost la un moment dat tentat de scenariul, confortabil pentru PD-L, al formarii unui guvern cu rebeli din PNL si PSD, dar ultimele saptamani au cam dat peste cap aceste socoteli. In primul rand, de la inceput era destul de greu de pus pe hartie suficiente nume de “tradatori” care, odata alesi in numele PNL si al PSD, sa fie apoi dispusi sa se inroleze sub stindardul portocaliu. Peste aceasta incertitudine a venit insa dusul rece din economie, care a demarcat mai bine zonele de discurs.

S-a ridicat astfel un zid destul de solid intre PSD, pe de o parte, si PNL si PD-L pe de alta parte, in timp ce intre ultimele doua linia de frontiera a devenit mai permeabila decat liniile de demarcatie dintre teritoriile spatiului Schengen. Calculele politice care rezulta de aici sunt tot mai rationale: PD-L nu se poate alia cu un PSD care in afara de mare si sare a promis aproape totul numai sa se vada cu cat mai multe voturi in caruta. Si e foarte probabil ca va si obtine o mare parte din ele.

Cred ca nu suficiente pentru a controla majoritatea parlamentara si in niciun caz indeajuns pentru a-i forta mana presedintelui sa numeasca un premier social-democrat. Iar o alianta cu PNL imi pare mai putin plauzibila decat castigarea de catre Mircea Geoana a unui nou mandat de presedinte al partidului la viitorul congres. Ca sa nu mai vorbim de un pact cu PD-L, la care cred ca nici optimistul Viorel Hrebenciuc nu mai spera sa viseze.

De cealalta parte, desi ar putea fi depasit cu un varf de procent de PSD, PD-L poate sta linistit avand in maneca asul de Cotroceni si complementaritatea cu fostii colegi liberali. Iar PNL se afla pentru o perioada in cea mai invidiata pozitie, cea din care poate pune conditii pentru a asigura majoritatea parlamentara si formula guvernamentala. Ceilalti, adica democrat-liberalii, trebuie sa ofere, PNL poate sa strambe din nas - in anumite limite - si sa ceara mai mult.

Si are toate sansele sa primeasca. Ar fi un succes mai mare decat victoria repurtata de Valeriu Stoica in 2000, cand, parasind la timp CDR, liberalii au reusit sa se mentina in Parlament uitandu-se cum se scufunda taranistii.

Revenind, n-as vrea sa fiu insa in sediul din Kiseleff cand social-democratii se vor fitrezit din sarbatorit probabila victorie in alegeri si vor citi despre noul guvern de dreapta care se pregateste pentru investitura. A doua ratare la mustata a guvernarii cred ca va fimai greu de compensat decat prin sacrificarea lui Mircea Geoana, asa cum in 2005, Ion Iliescu a platit pentru gafa gratierii lui Miron Cozma care a trimis PSD in opozitie pentru urmatorii patru - sau poate chiar opt ani.

Mai ales ca social-democratii isi leaga astfel o bila grea de picior pentru prezidentialele de anul viitor, unde candidatul - fie el Nastase, independentul Oprescu sau oricare altul - trebuie sa se zbata sa arate cat e de diferit de garnitura de lideri care a tinut PSD-ul in opozitie dupa doua scrutine la care a condus la puncte, dar pe care le-a pierdut prin KO. Sansa PSD, dupa parerea mea, este ca istoria sa se repete pana la capat, adica mariajul PNL - PD-L sa se sfarseasca cel putin la fel de repede, iar social-democrat ii sa reuseasca sa schimbe la timp garnitura de conducere si sa poata profita de pe urma noilor certuri.

Ceea ce, trebuie sa recunoastem, nu este chiar imposibil. Chiar daca democrat-liberalii vor face concesia de a-l inlocui pe Theodor Stolojan cu un lider mai putin contondent pentru orgoliul liberalilor si chiar daca pactul de colaborare dintre cele doua partide va fi mai ferm decat protocolul Aliantei D.A. Sa nu uitam ca viitorul guvern va avea de traversat o perioada mai dificila decat cea dintre 1996-2000, care s-a soldat cu intrarea in istorie a taranistilor; si avand in vedere ca ambele partide au demonstrat ca stiu sa joace la ofsaid, ramane doar necunoscuta cine va reusi primul sa-l surprinda pe celalalt. Eu am o banuiala, dar deocamdata prefer sa nu cobesc.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinii,
politica,
Mihai Mitrica
/opinii/cele-mai-probabile-ecuatii-politice-3541959
3541959
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.