~ LA ACEST ARTICOL AU CONTRIBUIT ANCA ARSENE-BĂRBULESCU, IOANA MIHAI, ANA RĂDUŢĂ, RĂZVAN MUREŞAN ~

Prin măsurile pe care le-a luat Guvernul, s-au evitat derapaje de genul celor din "ţări cu ştaif în UE, care astăzi au mari probleme", spunea în decembrie trecut premierul Emil Boc, într-una dintre numeroasele sale declaraţii despre cât de bine stă România în raport cu diverse alte ţări europene, graţie restricţiilor bugetare adoptate de guvernul lui. "Uitaţi-vă în ce greutăţi majore intră ţări precum Irlanda, pentru că nu au făcut ceea ce trebuie şi astăzi sunt practic în pragul colapsului. Dacă noi nu luam aceste măsuri, eram o ţară cu greutăţi mult mai mari decât Letonia, Lituania, Portugalia, Spania, Irlanda, Grecia", susţinea premierul.

Aproape toţi oamenii de afaceri şi analiştii chestionaţi de BUSINESS Magazin menţionează, într-adevăr, fixarea unor ţinte de disciplină bugetară prin acordul cu FMI şi reducerea cheltuielilor în sectorul public (mai puţini apreciază şi majorarea TVA) ca măsuri pozitive luate de actualul guvern, alături de programul Prima Casă, modificarea Codului Muncii şi menţinerea nivelului cotei unice de impozitare.

Toţi se grăbesc să adauge însă o listă mult mai lungă de măsuri considerate neinspirate sau nocive, de la mărirea salariilor şi a pensiilor înainte de alegeri şi până la impozitul forfetar, seria prea mare de investiţii nefinalizate sau inutile, permiterea creşterii arieratelor şi chiar aplicarea în mare grabă şi nediferenţiat a unor măsuri (tăierea uniformă a salariilor cu 25% în sectorul bugetar, fără criterii de performanţă, şi majorarea uniformă a TVA, reclamate de pildă ca atare de Sorin Popescu, şeful Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente - ARPIM). Şi nici nu e vorba doar de actualul guvern, ci de întârzierea cu care statul în general înţelege momentul şi ciclurile economice. "De investiţii era nevoie din prima zi de când România a intrat în criză", afirmă economistul Florin Cîţu. "Relaxarea fiscală ar fi trebuit să vină la începutul crizei, pentru a stimula economia şi a sprijini IMM-urile foarte fragile şi puternic îndatorate. Acum nu înseamnă altceva decât a face duşuri scoţiene cu un bolnav cardiac", consideră Adrian Crivii, directorul general al companiei de evaluare Darian.

Pentru următorul an, situaţia se prezintă şi mai dificilă decât până acum, iar capcanele pândesc la tot pasul atât economia, cât şi pe cei care trebuie să construiască politicile economice. Pe de o parte, mutarea crizei financiare în Europa şi perspectiva unei perioade delicate pentru băncile străine care au investiţii în România şi pentru economiile zonei euro ne periclitează direct şansele de relansare; pe de altă parte, ţara intră într-un an electoral cu o economie nerefăcută după criză şi susţinută de motoare aflate majoritar în afara controlului său (industria depinde de investitorii străini, exporturile depind de cererea din zona euro, agricultura depinde de starea vremii).

Este adevărat că, faţă de anii trecuţi, România are în ochii investitorilor un avantaj nou, mai ales pentru o ţară în ajun de alegeri: analizele care ajung la investitori relevă acum mai multă încredere în capacitatea guvernului de a rezista populismului, chiar dacă ţintele de deficit negociate cu FMI ar putea fi uşor depăşite: "actualul acord cu FMI şi UE va rămâne în grafic, fiindcă guvernul şi-a demonstrat deja hotărârea de a consolida finanţele publice, iar deficitul structural al bugetului se va menţine sub 3% din PIB", estimează analiştii BCR, care mizează pe un deficit al bugetului general de 4,2% în 2012, calculat după standardele europene ESA95). Acest avantaj poate fi însă eclipsat cu uşurinţă de faptul că reticenţa faţă de risc, mărită de criză, îi face pe investitori să ocolească Europa de Est în bloc, cel puţin deocamdată: ultimul raport de strategie al Citigroup, de pildă, recomandă investitorilor să-şi crească expunerea pe Asia, dar s-o reducă pe America Latină şi încă mai mult pe Europa Centrală şi de Est, regiunea cea mai direct vulnerabilă faţă de efectele crizei datoriilor din zona euro, pentru care analiza Citi aşteaptă o intrare în incapacitate de plată a Greciei, a Irlandei şi a Portugaliei undeva în a doua parte a anului viitor.

Ce poate face şi ce nu ar trebui să facă statul în aceste condiţii?