Wizz Air a lansat noi zboruri de pe aeroportul din Cluj-Napoca către Antalya şi Berlin
Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, a lansat două noi zboruri săptămânale de pe aeroportul din Cluj-Napoca, către Antalya (Turcia), în fiecare luni, miercuri şi vineri, şi Berlin (Germania), în fiecare marţi, joi şi sâmbătă. Primele zboruri au avut loc la începutul acestei săptămâni, marcând startul sezonului de vară din aviaţie.În cursul acestei primăveri, Wizz Air va introduce, de asemenea, noi rute de pe aeroportul din Cluj către Milano Malpensa (Italia), Valletta (Malta) şi Dubrovnik (Croaţia), potrivit unui comunicat de presă transmis de Aeroportul Internaţional ’’Avram Iancu’’ Cluj-Napoca.
’’Extinderea reţelei de rute rămâne în continuare o preocupare a managementului aeroportuar, iar colaborarea noastră de peste 19 ani cu Wizz Air a fost întotdeauna orientată spre a oferi pasagerilor noştri multiple opţiuni de călătorie. Ne bucură decizia operatorului aerian de a introduce în premieră zborurile regulate sezoniere spre Antalya, pentru că acestă destinaţie a fost de-a lungul anilor lider în topul destinaţiilor de vacanţă.
Wizz Air operează 238 de rute de pe 14 aeroporturi din România, conectând pasagerii cu 83 de destinaţii din 27 de ţări, potrivit celor mai recente informaţii ZF. De-a lungul celor 19 ani de activitate în România, Wizz Air a înfiinţat nouă baze operaţionale şi are în prezent peste 1.600 de angajaţi. Wizz Air operează o flotă de 262 de aeronave Airbus A320 şi A321.
Deşi nu raportează în România, Wizz Air publică anual în raportul companiei mamă veniturile înregistrate pe piaţa locală şi care în anul fiscal 2024-2025 au fost de 561 mil. euro. Anul financiar al companiei se încheie în luna martie, de aceea raportul include atât o parte din anul 2024, cât şi primul trimestru din 2025. Wizz Air Group este o companie fondată în 2003 de către actualul CEO, József Váradi şi de către alte cinci persoane cu experienţă în sectorul aerian. în România, compania a început operaţiunile în 2007, odată cu intrarea ţării în Uniunea Europeană.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













