Era inevitabil: divertismentul a patruns in Retea. Intr-o noua intrupare, mai interactiva si mai personala, televiziunea este si ea gata sa faca pasul cel mare. Fara sa le multumeasca insa celor care au facut acest pas posibil.

Este interesant modul in care industria divertismentului a reactionat in fata provocarilor tehnologiei. Aproape intotdeauna noile tehnologii au fost receptate ca amenintari la adresa unui aranjament profitabil pe care interesul marilor trusturi il voiau pastrat cu orice pret. Si tot aproape intotdeauna, aceste blamate tehnologii s-au dovedit salvatoare pentru industriile bazate pe copyright - e suficient sa ne gandim la casetele audio si video, la CD-uri si DVD-uri. In fata primelor casete video, reprezentantii studiourilor hollywoodiene erau ingrijorati de faptul ca detinatorul casetei putea urmari de mai multe ori filmul si au cerut un mecanism care sa blocheze banda odata derulata, astfel incat pentru deblocare sa se poata pretinde o noua taxa. Dar nici asta nu era suficient, pentru ca nu se putea incasa taxa pentru fiecare spectator. Astazi pare ridicol, insa putem recunoaste un tipar: intotdeauna tentatia initiala este de a aplica noilor tehnologii modelul traditional. In acest caz e vorba de sala de cinema, dar putem recunoaste acelasi fenomen si in cazul primului val de magazine online.

Epopeea muzicii in Internet este plina de invataminte. Tehnic, fenomenul "piratarii" materialului sub copyright poate fi limitat (nu stopat) doar cu pretul ingradirii unor libertati perfect legitime ale utilizatorilor - de unde si vrajba starnita de sistemele DRM (Digital Rights Management). Pe de alta parte, partajarea muzicii in retele peer-to-peer (P2P) - incepand cu Napster si continuand cu multe altele, printre care si Kazaa - a deschis apetitul utilizatorilor pentru acest mod de distributie si, in mod aparent paradoxal, a stimulat vanzarile legale, deoarece a permis utilizatorilor sa "guste" inainte de a cumpara. A fost nevoie de intuitia celor de Apple pentru a remarca tiparele comportamentale ale consumatorilor si a inventa practic un nou model de distributie: piesa cu piesa, la tarif egal. Astfel, iTunes Store a reusit sa vanda online peste doua miliarde de piese.

Intr-un fel, putem spune ca "piratii" au furnizat industriei muzicale un nou model si o noua sursa de venituri. Daca pornim de la pretul de un dolar pe piesa si o medie de zece piese pe un CD, ajungem cam la pretul din magazin, in conditiile in care costurile distributiei online sunt cel putin cu un ordin de marime mai mici. Dar piratii au mai facut ceva: au dezvoltat in tot acest timp tehnologiile de distributie P2P. Aici merita sa ne intoarcem putin la Kazaa si la creatorii sai - suedezul Niklas Zennström si danezul Janus Friis - care au inventat un protocol prin care transferul fisierelor intre doua computere folosea serviciile unor sisteme intermediare. Ideea lor a fost preluata si de Bram Cohen pentru protocolul BitTorrent, care sparge fisierele in bucati, iar receptorul descarca bucatile nu doar de la sursa, ci si de la computerele care le-au descarcat deja, astfel incat viteza de transfer creste cu cat fisierul este mai cautat. Este usor de remarcat ca cele doua metode sunt oarecum complementare: prima se preteaza mai bine la fluxuri constante de biti, iar a doua la volume mari. Nu intamplator Zennström si Friis au creat sistemul de telefonie online Skype, in vreme ce BitTorrent este responsabil pentru peste 50% din intregul trafic din Internet.

Desigur ca retelele de telefonie sunt furioase pe Skype, iar mogulii divertismentului pe BitTorrent (pentru ca, evident, majoritatea traficului il reprezinta filmele). Ceea ce le scapa din nou - mai ales celor din urma - este ca de fapt aici ar putea fi samburele unei uriase afaceri: televiziunea prin Internet. Zennström si Friis si-au pus la bataie experienta in retele P2P si cei 2,6 miliarde de dolari obtinuti de la eBay pentru Skype si in doar un an au pus la punct un sistem de televiziune prin Internet numit Joost, care a fost lansat in faza beta pe 16 ianuarie 2007. Nu doar ca imaginea este comparabila cu cea a televiziunii clasice, dar sistemul inglobeaza multe caracteristici ale web-ului, printre care chat, cautarea programelor, recomandari, notarea programelor etc. Atractia maxima: e gratuit, iar publicitatea va fi minimala. Ideea esentiala este ca minutul de publicitate pe ora va fi personalizat in functie de spectator, ceea ce-i sporeste imens valoarea. Din nou ne vom negocia o parte din intimitate.

In timp ce inchei acest articol, ascult prin Internet direct de la radio BBC o emi-siune de jazz difuzata live aseara tarziu. Maine imi voi putea poate alege filmul de la ora zece. La ce ora vreau eu.