Produsul care va revoluţiona modul cum lucrăm şi cum ne jucăm - VIDEO

Autor: Florin Casota Postat la 22 iulie 2016 801 afişări

Chiar de la cele mai rudimentare tipuri de dispozitive wearables, scopul lor principal a fost să aducă utilizatorului un plus de informaţie şi, astfel, ajutor. Atunci când vă gândiţi la wearables probabil că vă apare în minte o imagine cu un smartwatch sau o brăţară de fitness.

Însă aceste obiecte pe care le purtăm sunt printre noi de mai mult timp decât am fi tentaţi să ghicim. Gândiţi-vă doar ce beneficii au adus ochelarii: nu numai că au ajutat oamenii să vadă mai bine, ci au avut un rol însemnat în reducerea analfabetismului.

Un alt obiect pe care oamenii îl poartă zilnic de ani de zile este bătrânul ceas. Chiar şi primul gadget wearable dotat cu un computer a fost realizat pentru a veni în ajutorul omului, chiar dacă nu neapărat în scopuri nobile. În anii ’60 Ed Thorpe şi Claude Shannon au inventat un calculator cât un pachet de ţigări ce încăpea într-un pantof, care a fost creat special pentru a prezice numerele câştigătoare la ruletă. Iar Steve Mann este cel care a dezvoltat, în anii ’80 şi ’90, mai multe versiuni ale unui prototip de cască inteligentă (headset).

Avansurile recente în domeniul telecomunicaţiilor, senzorilor, microcipurilor, au deschis noi drumuri şi oportunităţi pentru tehnologia wearable. În trecut, senzorii nu funcţionau foarte bine şi ofereau date inexacte, însă acum circuitele mici, transmisiile wireless şi senzorii pot fi integraţi cu uşurinţă în tot felul de gadgeturi. Conform definiţiei, un obiect wearable este o colecţie de componente care monitorizează stimuli interni sau externi şi care se poartă pe corp. Acum acestă tehnologie este cea mai întâlnită sub formă de ceasuri inteligente, brăţări sau headseturi, dar ce ne rezervă viitorul? 

Următorul val în domeniul wearable, în opinia lui Tudor Ţiboc, sunt hainele şi accesoriile vestimentare, cu camere video minuscule integrate, dar şi ochelarii inteligenţi. „Următorul dispozitiv interesant cred că va veni fie din zona de entertainment, fie din domeniul medical. Mi se pare că ambele au un potenţial ridicat de dezvoltare“, este de părere Alexandru Paraschiv, de la AMA România.

Un produs care ar putea să ne schimbe modul cum lucrăm şi cum ne „jucăm“ este Magic Leap, care ar putea fi viitorul realităţii agumentate şi ar putea să ne aducă în universul Minority Report, unde Tom Cruise se juca cu tot felul de elemente grafice pe un ecran. Iar demo-ul lansat de companie în aprilie a lăsat lumea cu gura căscată. Acolo putem vedea o persoană care se află într-o cameră obişnuită şi îi apar, ca prin minune, grafice, notificări şi imagini ce se îmbină cu mediul înconjurător. Este sprijinit de Google şi Qualcomm, iar în februarie a primit o finanţare de la Alibaba; compania este evaluată la 4,5 miliarde de dolari.

Proiectul a fost anunţat acum ceva timp, dar încă nu se ştie prea multe despre tehnologia folosită de Magic Leap, iar producătorii sunt foarte secretoşi. În esenţă, este un headset în a cărui dezvoltare sunt implicaţi oameni precum Richard Taylor, fondator al Weta Workshop, companie responsabilă pentru efectele speciale din filmele Avatar, Stăpânul inelelor, sau Neal Stephenson, scriitor de romane SF. Ochelarii nu generează un spaţiu virtual, ci inserează straturi de grafică generată de calculator (holograme) într‑un mediu real.

Imaginaţi-vă că pe birou veţi vedea graficele de la bursă, în timp ce scrieţi un mail. Pentru a le putea vedea veţi avea nevoie de ochelari, care încă nu ştim cum arată. Potrivit reprezentanţilor companiei, produsul va putea fi purtat în public, ca Google Glass, şi nu va împiedica interacţionarea cu lumea reală. Şi Spielberg este interesat de acest produs, iar presa străină scrie că lucrează cu Magic Leap la următorul său film, Ready Player One, peliculă adaptată după o carte SF cu acelaşi nume. Magic Leap promite că „lumea înconjurătoare va deveni ecranul tău şi vei putea face tot ceea ce faci pe smartphone sau calculator“. Iar eu unul sunt foarte entuziasmat.

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/produsul-care-va-revolutiona-modul-cum-lucram-si-cum-ne-jucam-video-15536359
15536359
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.