O numire deloc întâmplătoare

Autor: Ioana Matei Postat la 29 ianuarie 2022 143 afişări

Se spune că nimic nu este întâmplător şi aşa pare că stau lucrurile şi când vine vorba despre evoluţia carierei lui Andy Fang, cel mai nou numit country manager al diviziei de consumer business a Huawei din România. El şi-a început cariera în cadrul unui producător de electrocasnice, iar după aproape două decenii, printre responsabilităţile sale principale se află diversificarea businessului Huawei pe piaţa locală, inclusiv prin comercializarea de electrocasnice.

“E în cultura noastră, chiar dacă avem dificultăţi, continuăm să zburăm – acesta e mesajul pe care îl transmite simbolul companiei”, răspunde Andy Fhang, pe care l-am întrebat ce înseamnă o imagine cu o aeronavă avariată, din perioada celui de Al Doilea Război Mondial, pe care o văzusem expusă în unul dintre sediile Huawei. De altfel, Fang spune că acesta este, din punctul lui de vedere, şi mesajul pe care l-ar transmite unui tânăr aflat la început de carieră: „Dacă ai un vis, dacă lucrezi din greu, vei reuşi”. El a preluat în toamna anului trecut rolul de country manager al Huawei Consumer Business Group, divizia din România destinată consumatorilor (pe piaţa locală, grupul Huawei este prezent şi printr-o divizie destinată clienţilor business şi prin opt centre de servicii).

Andy Fang a absolvit facultatea de computere în 2003, iar imediat după absolvire a început să lucreze pentru o companie chinezească axată pe producţia de electrocasnice (Haier). Spune că la acel moment era departe de el visul de a lucra într-o altă ţară, precum şi cel de a lucra pentru o multinaţională precum Huawei. „Era o companie celebră, iar eu nu veneam de la o universitate de top din China, aşa că nu îmi imaginam să pot lucra pentru această companie. De asemenea, nu îmi puteam imagina să pot lucra peste ocean – este magic ce mi se întâmplă”, spune el.

S-a angajat totuşi la Huawei în anul 2006, în departamentul de consumer business, o linie de business incipientă la acea vreme. „În urmă cu 15 ani nu comercializam smartphone-uri, aveam doar câteva dispozitive fixe, cum ar fi routerele – doar atât. Eu am crescut de fapt cu zona de consumer business a Huawei.” Totul s-a schimbat când fondatorul a decis să investească în această linie de business, iar businessul a crescut rapid de atunci în fiecare an.

Andy Fang a lucrat în diferite provincii din China, ca manager al provinciilor respective, iar în 2016 şi-a manifestat intenţia de a-şi construi o carieră în afara graniţelor: „Mi-am dorit să experimentez alte pieţe, diferite culturi, să interacţionez cu oameni diverşi”.

S-a mutat iniţial în Filipine, pentru a fi country manager în 2016, iar după aproximativ un an a venit în Polonia, la sediul de unde este coordonată regiunea Europei Centrale şi de Est şi a ţărilor nordice, pe poziţia de director de vânzări şi pentru comerţ electronic. A preluat apoi, în 2021, rolul de director general al businessului destinat consumatorilor din România. „Polonia şi România sunt foarte asemănătoare. Economiile acestor ţări au creşteri stabile, apoi, oamenilor din Polonia şi România le place să descopere noi dispozitive, în special dispozitive smart, cum ar fi dispozitivele purtabile (wearables), noile smartphone-uri, echipamentele audio – le place să încerce. Există foarte mult potenţial în aceste ţări”, observă Andy Fang.

În acest context, el menţionează că ne vom număra printre primele pieţe ale companiei când vine vorba despre lansările de produse noi: „Polonia şi România sunt ţările prioritare când vorbim despre lansarea de noi produse – la începutul anului vom lansa aici cele mai noi smartphone-uri din gama high-end. Ne-am propus ca businessul să aibă creşteri foarte stabile aici. Piaţa din România ar trebui să fie în top trei, alături de Turcia şi Polonia, la nivel de regiune – iar pe anumite categorii de produse, cum ar fi accesoriile purtabile, este numărul 1”. În ceea ce priveşte smartphone-urile, compania a pierdut teren în contextul restricţiilor cu care s-a confruntat la nivel global – fie că vorbim despre accesul la servicii ale Google, dar şi la diverse componente. Potrivit ZF, în România impactul a fost unul puternic: în ianuarie 2021 Huawei era încă pe locul doi după numărul de unităţi livrate, cu o cotă situată între 10 şi 20%, iar în iunie 2021, cota de piaţă era de circa trei ori mai mică. „Am dezvoltat propriul ecosistem, avem o echipă separată şi vom continua să dezvoltăm in-house capabilităţile ce ţin de acesta – inclusiv când vine vorba despre software, sistemele de operare şi hardware”, menţionează el, referindu-se atât la aplicaţiile create pentru companie, cât şi la produse hardware. „Avem în plan să lansăm produse precum scutere, aspiratoare şi altele, pe care să le integrăm cu ecosistemul Huawei.”

Cele mai recente rezultate publice disponibile, pentru anul 2020, arată că Huawei a înregistrat pe piaţa locală venituri de 240 mil. dolari, mai mari cu 12%. Potrivit Reuters, anul 2021 ar fi adus o scădere la nivel global producătorului Huawei Technologies Co Ltd, care ar fi înregistrat venituri totale în scădere cu aproximativ 30%, după cum ar arăta estimările de la finalul anului trecut, până la 634 miliarde de yuani (99,48 miliarde de dolari). Per ansamblu, deşi compania nu şi-a comunicat rezultatele financiare recente, Fang spune că businessul a evoluat conform aşteptărilor. La nivel global, în fiecare an, compania cheltuie 15% din venituri în cercetare şi dezvoltare (R&D), în direcţia dezvoltării de produse noi. „Cred că în 2021 am investit mai mult de 15% – pentru că trebuie să facem totul singuri”, menţionează el, referindu-se la contextul internaţional. În 2019, SUA a declarat producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi ulterior i-a impus mai multe sancţiuni comerciale. Aceste sancţiuni i-au afectat creşterea, au interzis folosirea de către companie a serviciilor Goole, precum şi a unor componente hardware necesare în producţie.

„2020 şi 2021 au adus rezultate bune, reflectate atât în vânzările locale, cât şi la nivel global. Performanţele au fost în linie cu previziunile făcute până acum. Am crescut mult pe segmente precum PC-urile, echipamentele audio, dispozitivele purtabile şi IoT pe măsură ce strategia noastră a fost să ne extindem varietatea de dispozitive oferite. Am lansat o periuţă de dinţi electrică şi plănuim să mai lansăm şi alte produse în perioada următoare.” Pe segmentul de PC-uri, în primele trei trimestre ale anului trecut, şi-au îmbunătăţit rezultatele cu 150% şi Fang anticipează că vor continua să crească în condiţiile în care compania a trecut de la producţia de laptopuri, şi pe segmente precum categoria desktopurilor, monitoarelor şi produselor pentru gaming. Pe segmentul gadgeturilor - purtabile, compania a crescut în primele trei trimestre ale anului anterior, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2020, cu 350%. Pe segmentul IoT (routere şi alte produse conectate de ecosistemul Huawei), creşterea a fost de 125%; în timp ce pentru echipamentele audio (tehnologia true wireless stereo), creşterea în perioada menţionată a fost de 311%.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Andy Fang,
Huawei,
echipamente,
hardware

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.