Pasionat de matematică, Mihai Faur a terminat Cibernetica la ASE şi a intrat apoi în zona financiar-contabilă, migrând repede spre consultanţă. Momentul decisiv al carierei sale a fost însă întâlnirea cu Daniel Dines, în 2015, pe vremea când UiPath avea zece oameni şi sediul într-un apartament.  De la funcţia de director financiar până la coordonarea listării la NY şi poziţia actuală de CIO, Mihai Faur a trecut prin toate etapele de dezvoltare a companiei, prin toate momentele ei dificile şi cele de succes. 

Text: Roxana Roşu, interviu: Cristian Hostiuc 

 Care a fost cea mai bună decizie din carieră?

E clară. De a mă întâlni cu Daniel şi de a merge la UiPath.

Ai avut şansa de a semna, în calitate de director financiar, actele de listare a UIPath pe Wall Street. La ce te-ai gândit când erai acolo, pe podium, şi a sunat clopoţelul? 

M-am gândit la cât de departe a ajuns compania şi cât de mult am făcut noi pentru România.

Mi-am dat seama că urma să avem un impact mare. Ştiam că, având numele pe lista de stocks, pe lista de companii publice, acest lucru vine cu ceva bun şi pentru România. 

În 1999 ai terminat Facultatea de Cibernetică din cadrul ASE. Cum a fost traiectoria ta? 

Cred că viaţa doar îţi deschide anumite uşi şi depinde doar de tine să ai un „gut feeling”, să simţi că aia este uşa pe care trebuie să mergi şi, mai departe, să depui efort în ceea ce faci. Cred că trebuie să ai parte şi de noroc.

Când ai venit la UiPath în 2016, aveai deja o carieră. Ai fost chief financial officer la Wolters Kluwer Romania. Ce te-a determinat să renunţi la ceva sigur şi să mergi la UiPath, care avea sediul într-un apartament? 

Eu am mai mult spirit de antreprenor decât genul de om care să întreţină ceva. Nu sunt tipul de corporat-ist care vine la serviciu la 9 şi pleacă la 5, apoi îşi vede mai departe de viaţa lui. În toate joburile pe care le-am avut, după ce am construit, am ajuns la un nivel, cumva m-am satisfăcut de acea muncă, m-am hrănit cu ea şi nu mai era suficientă pentru mine. Mi-am dorit întotdeauna o schimbare. Iar când l-am întâlnit pe Daniel, nu am realizat că voi ajunge unde sunt acum sau că UiPath va ajunge unde este acum. A fost un „gut feeling”. Şi „gut feelingul” a fost în principal pentru Daniel, pentru persoana lui, şi mai puţin legat de companie.

Dar tu înţelegeai atunci unde te duci şi că pleci de pe o poziţie foarte bună?

Am plecat la un salariu mai mic, de fapt. Ca director financiar, aveam nişte beneficii, aveam maşină, salariul era destul de decent. Am plecat pe un salariu mai mic la UiPath, fără maşină şi fără alte bene-ficii. Mi-a plăcut foarte mult de Daniel, am avut o chimie extraordinară cu el şi am înţeles atunci ce înseamnă o companie de tehnologie. Nu erau atât de multe în 2015. Auzeai de Bitdefender ca fiind o companie românească de succes. Şi îmi doream să intru în acest domeniu. În companiile de tehnologie întâlneşti oameni foarte inteligenţi, care te pot stimula intelectual, te pot provoca, poţi să fii mai bun.  

Tu ai terminat Cibernetica. Ai fost un om al cifrelor, mai degrabă decât un programator. Nu ţi-a fost greu să înţelegi limba lor şi, până la urmă, ei să accepte un intrus care-i controla?

Eu am venit la UiPath ca CFO. O să vă povestesc ceva amuzant. Compania, fiind de automatizare de procese, şi în general procesele de back office, în prima zi sau a doua zi m-am întâlnit cu un coleg, Mihai Moise, care este acum senior VP pe software engineering, în România. Facem cunoştinţă şi el îmi zice: „şi, tu ce eşti?” Şi eu zic că sunt CFO. Şi el zice: „deci un fel de contabil. O să vă automatizăm”. A avut gura aurită cumva, astăzi chiar vorbim de automatizare în zona proceselor financiare, contabile. Ne-am înţeles foarte bine, pentru că ne înţelegeam foarte bine rolurile. Eu eram acolo ca să-l ajut pe Daniel să ridicăm bani, să putem să scalăm compania, să putem să construim o companie care să suporte toate operaţiunile care au urmat ulterior, tot ce înseamnă sales şi marketing. 

După ce te-ai terminat facultatea, ce ai făcut? 

După facultate, în primul an, nu am ştiut ce vreau să fac. M-a angajat tatăl meu la Uzina de Anvelope Danubiana, unde lucra el. Salariul era 100 de dolari. La departamentul de contabilitate. Şi am fost sur-prins să văd, neştiind cum vor evolua lucrurile, cum se făcea contabilitatea. Efectiv aveau nişte foi mari, cu conturile de debit şi conturile de credit şi trebuia să pui în mijloc tranzacţiile contabile. Mi-am dorit apoi să ajung în zona de consultanţă, la 24-25 de ani, şi am început să aplic la firmele din Big 5. Care apoi au devenit Big 4. Am fost respins, am continuat să aplic. 

Cine te-a respins? 

Cooper Lybranth. Când făceau merger cu Pricewaterhouse. Am fost foarte dezamăgit pentru că aplicasem insistent la ei şi s-a întâmplat după anumite etape de recrutare, care erau destul de lungi. Am aplicat la Arthur Andersen şi EY, şi ambele mi-au făcut o ofertă. Mi-a plăcut mai mult la Arthur Andersen, mi s-au părut oameni mai pe genul meu, antreprenori.

Care a fost cea mai proastă decizie din cariera pe care ai luat-o?  

Nu ştiu dacă a fost o decizie proastă, poate o indecizie, de a pleca mai repede dintr-o anumită compa-nie. Şi alte decizii în care nu am ştiut cum să ne negociez poate pachetul salarial, poate beneficiile mele, poate timpul meu. Nu am ştiut să mă negociez pe mine. Nici acum nu cred că ştiu să mă negociez pe mine atât de bine. Dacă îţi ştii valoarea şi ştii că poţi să contribui la acea companie, trebuie să-ţi nego-ciezi bine pachetul salarial din prima. Cred că noi, românii, avem cumva un simţ al penibilului şi ni se pare că nu ar trebui să cerem, pentru că nu merităm. Cred că trebuie să fim puţin mai duri. 

Te-ai gândit vreodată să pleci de la UiPath? Păi la urmă fondatorii care au fost alături de Daniel la în-ceput au plecat rând pe rând. Tu, care nu ai fost fondator, ai rămas. 

Nu m-am gândit. Dar nici nu mă gândesc că voi rămâne pentru totdeauna la UiPath.  Am avut diverse oportunităţi de a merge în altă parte, dar există o legătură puternică cu UiPath pe care nu aş putea să o rup aşa uşor. În plus îmi şi place ceea ce fac şi faptul că am avut mai multe roluri. Daniel mi-a zis în 2019 că eu o să fiu primul CFO român care duce o companie românească la bursa americană. Nu am fost Fi-nancial Officer, am fost Funding Officer, mâna dreapta a CFO-ului şi am semnat documentele. Am fost Global Controller pentru o perioadă, apoi Chief Information Officer.

Care a fost momentul de răscruce în care te-ai gândit că nu veţi izbândi? 

În 2019. După mai mulţi ani de creşteri spectaculoase, eşti cumva euforic şi bineînţeles angajezi mulţi oameni de vânzări. În 2019 a fost un moment de cotitură pentru că, deşi angajasem rapid oameni, nu am reuşit să livrăm cifrele aşa cum ne doream noi şi ne îndreptam oarecum spre un dezastru. Apoi a venit pandemia, care a adus o chestie pozitivă pentru UiPath. Toate companiile s-au restructurat, iar automa-tizarea le permitea reducerea de costuri. Şi atunci am crescut. 

Tu te-ai fi angajat pe tine la UiPath? 

Probabil că da.

De ce? Nu erai nici inginer de sistem, nici programator. Ştiai matematică, contabilitate, finanţe.

Cred că pentru atitudine m-aş fi angajat. Întotdeauna când angajez oameni aş vrea să văd atitudine. Ea este pe primul loc. Aptitudinea este pe locul doi. Dacă există atitudine, ambiţie, dorinţă de a învăţa şi ca-pacitatea de a învăţa, poţi să creşti, poţi să evoluezi, poţi să ajungi unde trebuie. Dacă ai aptitudine şi nu ai atitudinea să investeşti resursele tale, chiar şi timpul tău personal, pe care îl rupi de la familie, nu ai succes. Eu cred în mentorship. Mă îndrept foarte mult spre tineri, încerc să-i ghidez în carieră, să-i învăţ lucruri din experienţa mea.

Care ar fi un salariu OK de intrare într-un job? Echivalentul celor 100 de dolari pe care i-ai primit la Danubiana după ce ai terminat facultatea. 

Un salariu de intrare acum, pe o zonă financiară, ar trebui să fie cel puţin 1.000-1.500 de euro în mână. Cineva care termină facultatea, care începe să înveţe lucrurile de jos. Eu cred că nu poţi deveni lider pâ-nă nu înveţi tot ce fac oamenii tăi. Eu am făcut inclusiv note contabile în primii ani la UiPath, pentru că nu aveam oameni. Am făcut plăţi, copii după contract, am arhivat. Am făcut toată munca de jos, pe care nu credeam că o să o fac când m-am angajat la UiPath, dar lucrul acesta m-a format cumva să-mi dau sea-ma cât de greu e. Zicea cineva că e o muncă de chinez bătrân. Trebuie să faci şi acea muncă. Şi ca să poţi să pui apoi valoare pe efortul pe care tinerii îl pun în acea muncă. Bineînţeles, acum automatizăm mult. Un tânăr poate să avanseze şi să înveţe mai repede anumite lucruri. Modul în care avansezi în car-ieră este diferit faţă de acum 10 ani-20 ani. 

Care sunt defectele pe care trebuie să le ai ca să fii un antreprenor de succes sau un vizionar cum este Daniel Dines? 

Nu ştiu dacă sunt defecte. Trebuie să fii nebun. Nu poţi să faci ce-a făcut Daniel, nu poţi să faci ce-am făcut noi, dacă nu intri în zona aia puţin. Nu zic că nu este o nebunie bună, doar zic în sensul în care să împingi lucrurile până la extrem, când uneori pare că este nebunie ce faci. Trebuie întotdeauna să testezi. Cu cât testezi mai repede, şi asta nu e un defect, asta poate e o calitate, cu cât testezi mai repede anumite lucruri, cu atât îţi dai seama unde greşeşti şi te poţi corecta. Un defect ar fi să nu as-culţi. Eu zic că un antreprenor de succes ar trebui să îşi ţină urechile deschise pentru cei care au ceva de spus. O idee, la un anumit moment, poate să schimbe toată filosofia producţiei, toată viziunea pro-dusului. În cazul lui Daniel, cineva din India i-a spus ce să facă cu acele elemente de user interface pe care produsul lui le colecta, să le pună într-un proces care să fie automatizat, care să salveze timp oa-menilor care făceau acele procese repetitive. Daniel ştie să asculte.  

Crezi că ai putea să construieşti o companie aşa cum a construit-o Daniel?

E aproape imposibil. Poate nu imposibil, dar greu de făcut. Pentru că Daniel şi toţi programatorii fac pro-duse pentru ei, produsele pe care ei vor să le facă, fără să se gândească dacă produsul respectiv are cu adevărat o piaţă.

Să te apuci să faci un produs ca să adresezi o nişă, cred că poţi să o faci. Eu, de exemplu, m-aş îndrepta pe zona financiară, pentru că o cunosc foarte bine şi ştiu ce lipsuri ar fi acolo. 

Dar ar fi foarte greu să faci o companie ca UiPath. Pentru că UiPath are nişte ingrediente care sunt dinco-lo de ce putem noi să facem cu forţele noastre. Momentul în care Daniel a venit cu produsul pe piaţă, oamenii pe care i-a angajat.

În 2019, când am decis să devenim o companie publică, nu ştiam că va veni pandemia şi războiul din Ucraina. Am intrat pe bursă exact între cele două evenimente. Există noroc, există o chestie pe care o putem numi destin, care a ajutat. Alea nu le putem controla.

Care crezi că sunt calităţile tale, ce a văzut Daniel în tine? 

Ambiţie, inteligenţă, efort depus, sacrificiu, jerfă, o minte asemănătoare. 

Merită la final, când tragi o linie acum, în 2025, după aproape nouă ani? Merită tot acest efort, fizic, uman, intelectual, financiar?

Depinde în ce perspectivă le pui. Dacă le pui în perspectiva infinitului şi a nemuririi sufletului, probabil că nu contează. Sunt tot nişte lucruri materiale, finite, care se termină, inclusiv banii, gloria, trupul. Mie mi-a plăcut să muncesc. Mi-a plăcut să muncesc cu Daniel. Mi-a plăcut să muncesc cu oamenii de acolo. Mie mi-a plăcut foarte mult munca şi am transformat cumva munca într-un loc ca acasă. Am venit la ser-viciu ca acasă. 

Care a fost cea mai tensionată întâlnire pe care aţi avut-o voi cu investitorii? 

Cea mai tensionată a fost în 2019, când a trebuit să explicăm că am angajat mulţi oameni de vânzări, dar totuşi nu reuşim să aducem vânzările la nivelul dorit. Atunci a trebuit să dăm explicaţii. A fost destul de dificil şi am simţit că nu nu am reuşit să explic mai bine numerele în acel moment şi mi-a fost destul de greu.

Crezi că era posibil atunci să ţi se ceară demisia? 

Da, foarte posibil. De ce nu? 

Şi erai pregătit să îţi dai demisia?

Nu, nu sunt niciodată pregătit să-mi dau demisia. De ce aş fi pregătit? Cred că aş fi acceptat demisia doar dacă venea de la Daniel. El să mi-o ceară. Dar am depăşit acel moment şi în momentul IPO-ului, faptul că am ajutat compania să se listeze la bursă, împreună cu alţi oameni, că am dus acest proiect până la capăt, a dovedit că sunt un om care livrează în mod continuu.

Dacă ar fi să dai puţin timp înapoi, ce şcoală ai vrea să faci acum? 

Cred că contează mai mult şcoala profesională, când intri în muncă şi contează ce îţi doreşti tu să faci. Şcoala doar te formează puţin. Te poate chiar şi deforma pe anumite locuri. Şcoala trebuie să îţi dea nişte instrumente generale. Dacă mintea ta este o minte pe procese, pe matematică, o să-ţi fie uşor în zona IT, o să-ţi fie uşor în zona engineering. Dacă mintea ta nu este structurată în zona aia, o să-ţi fie greu şi o să te lupţi. Depinde foarte mult ce îţi doreşti. Eu nu mi-am dorit să fiu CFO neapărat, dar mi-am dorit să construiesc ceva.  

Ce au investitorii americani şi nu au investitorii români? 

Investitorii americani au knowledge privind modul în care o companie poate scala produsul.

Au o foarte bună înţelegere a pieţei din America şi e foarte uşor pentru ei să extrapoleze o chestie care se întâmplă în România, pe un plan regional sau pe un plan european, dacă acel lucru poate fi scalat în America. Dacă poate fi scalat în America, vor investi. Investitorii din România n-au aceeaşi experienţă de a investi. Nu au aceleaşi deal-uri. Pentru că nu există.

Care a fost cel mai bun sfat pe care crezi că l-ai primit în toată cariera ta de până acum? 

Să mă întâlnesc cu Daniel Dines. Prima întâlnire pe care am avut-o cu UiPath a fost cu unul dintre inves-titori, cu partenerul de la Early Bird Digital East Fund, Dan Lupu. Am avut o discuţie, în 2015, i-a plăcut de mine şi viceversa şi mi-a zis că trebuie să vorbesc cu Daniel Dines.

În cât timp ai luat decizia să vii la UiPath? 

Destul de rapid. Discuţia cu Daniel a fost o discuţie foarte informală. El a zis: „îmi place să am lângă mine pe cineva cu care pot să beau o bere în afara orelor de program”. Orele de program nu se terminau. Puteai să bei bere şi la birou, după 5-6. Cred că mediul ăsta informal potenţează foarte mult creativi-tatea. Se făceau un fel de „all hands meeting” unde putea să spună oricine orice. Dar fără să fii defensiv. Chestia principală a lui Daniel a fost „nu mai fiţi defensivi. Noi, românii, suntem cam defensivi”.

Ai fost vreodată în burnout? 

Da, am fost în burnout. Dar nu îţi dai seama că eşti în burnout. Când lucrezi, lucrezi, lucrezi şi vezi că construieşti şi ştii că mai e puţin până să ajungi la capătul tunelului, te împingi mult de tot. Stresul este principal factor. Te întrebi dacă se întâmplă ceva, dacă datele pe care le-am auditat conţin o eroare. A fost un stres care mie mi-a generat burnout. L-am ţinut în mine foarte mult timp şi m-a impactat după IPO,  la vreo 4-5 luni, când am luat COVID.

Ce carte ai citit în ultimul timp şi ţi s-a părut interesantă?  

Citesc despre „a fi şi a avea”, de un filozof creştin francez, Gabriel Marcel, care vorbeşte despre faptul că a fi conştient de faptul că existăm şi că ne avem pe noi este mai puternic decât modul acela cogito ego sum, adică gândesc, deci sunt.  Îmi place foarte mult filosofia lui „a fi” versus „a avea”. Pentru că „a avea” vine cu o anumită tristeţe, pentru că toate aceste lucruri le vom pierde, toate ataşamentele de care trebuie să ne rupem şi să devenim mai mult „a fi” şi mai puţin „a avea”. De ce să ţii de un loc? Sau de o persoană? Am angajat foarte mulţi oameni la UiPath şi cu schimbarea rolurilor a trebuit să mă desprind de anumiţi oameni de care mă ataşasem. Şi mi-am dat seama că ataşamentul era greşit. 

Dacă ar fi să alegi între a sponsoriza o clasă de la Cibernetică, să aibă numele tău versus să fii CEO-ul UiPath, ce alegi? 

Prima, normal. M-am şi gândit la lucrul acesta şi poate că o să şi materializez cândva. Nu ştiu dacă să sponsorizez doar ca să fie numele meu acolo, dar o bursă pentru nişte studenţi, ca să aibă şansa pe care am avut-o eu.

Dacă ar fi să scrii cartea carierei tale, ce titlu i-ai da?

Papini avea o carte care se numea „Un om sfârşit”. N-aş numi-o „Un om sfârşit”, dar aş spune „Un om fericit” poate, pentru că din punct de vedere profesional nu am ce să reproşez lui Dumnezeu. Sunt foarte fericit. Chiar dacă mâine m-ar da cineva afară, nu ar putea să şteargă toată experienţa din urmă şi nu ar putea să şteargă tot ce am făcut.   

Care a fost primul tău salariu după terminarea facultăţii? Şi care era visul tău atunci? 

În şcoală am făcut mate-fizică şi mi-a plăcut mult matematica. 

În 1993, m-am gândit că pot să dau la Politehnică, toată lumea se ducea acolo. Dar eu nu vedeam niciun viitor cu Politehnica, poate doar pe zona de Automatică şi Calculatoare. Şi atunci m-am gândit 

la ASE, iar la Cibernetică se dădea la examen matematică şi fizică. Aşa că am dat acolo. Dar nu m-am gândit niciodată că o să ajung om de finanţe sau contabil sau CFO. 

La tine cât a contribuit şansa,  norocul vs. knowledge-ul? 

Şansa poate să fie 1 dintre 100. Nu îţi trebuie foarte multe şanse. Trebuie una, iar restul de 99% e efort. 

Dar, bineînţeles, când zic şansă, mă refer la momentul potrivit, să întâlneşti o companie ca UiPath, să întâlneşti un om ca Daniel (n.red. Daniel Dines - fondatorul UiPath) şi să fie exact la timpul care trebuie.

Ce ai făcut cu primul milion de dolari? 

Am plătit casa în care stăteam şi am început să fac investiţii. În general, în venture capital sunt limited partner, în diferite fonduri de investiţii şi, cumva, prin aceste investiţii dau înapoi companiilor de tehnol-ogie. Dincolo de bani, încă sunt ataşat de startup-uri de tehnologie.

Care a fost pierderea cea mai mare pe care ai avut-o într-o investiţie?

N-am tras o linie să văd unde am pierdut, dar probabil că voi pierde 30% în toate investiţiile pe care le-am făcut. Fie că am investit în real estate şi nu am mers pro-iectul, fie că am investit în companii de tehnologie care au rămas blocate la un anumit nivel, fie că prin venture capital nu voi reuşi să atrag acel return, acel profit pe care mi l-aş fi dorit şi pe care poate l-aş fi luat dacă aş fi investit în nişte indici bursieri compoziţi, ca S&P 500. Deci pierderi pot fi peste tot.