... în care se atrage atenţia că suveranismul AI al statelor europene şi UE prospus de politicenii europeni şi de companiile americane, aşa cum arată el acum, însemnă adâncirea unor dependenţe de tehnologia din SUA. Iar dependenţa poate fi folosită ca armă.

Atenţie la colonialismul american prin inteligenţa artificială, îndeamnă, într-o opinie publicată în Financial Times,  Marietje Schaake, membru al Institutului pentru Inteligenţă Artificială Centrată pe Om al Universităţii Stanford şi al Centrului pentru Politici Cibernetice. Schaake este şi autoarea cărţii „Lovitura de stat tehnologică”. Este uşor de înţeles cum tehnologia poate deveni o monedă de schimb importantă în politica externă a SUA, scrie ea. Războaiele comerciale ale preşedintelui american Donald Trump predau lumii o lecţie dură: dependenţele devin arme. În opinia noului lider de la Casa Albă, comerţul internaţional este ca un joc în care unul câştigă tot, iar celălalt pierde tot. Planul său de Acţiune privind Inteligenţa Artificială promiţând o dominaţie tehnologică „de necontestat”, o altă ambiţie este clară. Va recunoaşte restul lumii că adoptarea inteligenţei artificiale americane îi oferă lui Trump un instrument şi mai puternic de coerciţie?

De la taxele vamale anunţate în „ziua eliberării”, administraţia Trump a întreprins o campanie agresivă pentru a obţine concesii de la partenerii comerciali ai Americii. Deceniile de integrare comercială înseamnă că nu există o cale uşoară de întoarcere de la punctul de plecare. Dependenţele sunt profunde, iar pieţele alternative, lanţurile de aprovizionare şi fluxurile de bunuri şi servicii necesită timp pentru a se dezvolta. Cu IA, nu există încă o astfel de implicare globală. Aşadar, de ce ar acorda o ţară în mod voluntar mai multă influenţă Casei Albe? IA este un proiect ideologic pentru administraţia Trump, iar Planul de Acţiune privind IA stabileşte o strategie clară pentru hegemonia tehnologică a SUA. Pilonii săi se concentrează pe suprasolicitarea dezvoltării şi adoptării IA interne, cu scopul de a produce beneficii economice şi de a preveni utilizarea modelului „woke”.

Aceasta este arhitectura pe care Trump speră că lumea o va îmbrăţişa. Mai mult decât tehnologiile anterioare, sistemele de IA creează dependenţe vulnerabile în moduri unice. Algoritmii nu sunt transparenţi şi pot fi manipulaţi pentru a da rezultate părtinitoare - fie că contestă regulile antitrust, fie că sprijină protecţionismul. Cu un număr semnificativ de directori executivi din domeniul tehnologiei din SUA care jură loialitate acestei administraţii, sinergia dintre agendele politice şi cele corporative este clară. Companiile de IA s-au infiltrat chiar şi în forţele armate ale SUA. Posibilităţile de transformare în arme sunt extinse.

Un exemplu este Legea pentru Cloud, care impune divulgarea datelor străine de către furnizorii autohtoni de cloud, ale căror servicii domină la nivel mondial. Este uşor de observat cum tehnologia poate deveni o monedă de schimb şi mai importantă în politica externă a SUA. La fel ca în cazul oţelului sau al produselor farmaceutice, Casa Albă condusă de Trump poate pur şi simplu să impună o taxă vamală asupra serviciilor de IA sau asupra elementelor critice ale lanţului de aprovizionare. Administraţia a făcut presiuni asupra UE pentru a slăbi puterea Legii privind serviciile digitale. Ceea ce face ca dependenţa de IA să fie deosebit de periculoasă este opacitatea sa. Spre deosebire de comerţul cu bunuri fizice, procesele decizionale legate de IA sunt adesea cutii negre, la care este vizibil doar ce intră şi ce iese, nu şi procesele interne, ceea ce face ca manipularea subtilă să fie aproape imposibil de detectat.

Aceste sisteme devin profund înrădăcinate în procesele critice, cu costuri ridicate de înlocuire. Multe ţări au deja dependenţe semnificative de companiile tehnologice din SUA. Dacă este adaugată şi IA efectele puternice de blocaj, imposibilitatea de a trece de la un produs sau un serviciu la altul, s-ar intensifica. Ritmul rapid al evoluţiei sale face dificil pentru furnizorii alternativi să producă alternative competitive, adăugând noi efecte de blocaj. Odată cu integrarea unor astfel de tehnologii în sistemele de infrastructură, apărare şi securitate, miza este mare. Administraţia Trump prezintă cursa IA ca o competiţie între modelele democratice şi cele autoritare. Totuşi, acest lucru ascunde o realitate tulburătoare: decalajul dintre abordările americane şi chineze privind controlul tehnologic se reduce.

Guvernarea devine din ce în ce mai autoritară în America lui Trump, intervenţiile politice ajungând la nivel individual de companie. Fereastra pentru a convinge partenerii americani să adopte exporturile de IA „full stack” (unde companiile americane vând acces la platforme în loc de produse) se închide. Guvernele învaţă din greşelile lor din războiul comercial şi investesc în alternative suverane în speranţa de a evita dependenţe critice. Asigurarea transparenţei şi a cerinţelor de securitate şi integrarea unor protecţii contractuale împotriva încetării serviciilor ar putea fi de ajutor pe termen scurt, dar coaliţiile cu democraţii cu aceleaşi viziuni pentru a promova ecosisteme alternative de IA, libere de schimbările unilaterale de politici ale SUA, vor fi mai sustenabile. Alegerea cu care se confruntă liderii mondiali nu este între dominaţia IA a SUA sau a Chinei, ci între suveranitatea tehnologică şi colonialismul digital. Fiecare confruntare comercială ar trebui să-i înveţe pe potenţialii parteneri că relaţiile comerciale de astăzi pot deveni pârghia coercitivă de mâine. Războaiele comerciale arată cât de departe este dispusă să meargă administraţia Trump. Planul de Acţiune privind IA oferă preşedintelui american mijloacele pentru a face această viziune mai vastă şi mai permanentă. Restul lumii ar trebui să se gândească de două ori înainte de a se oferi voluntară să participe.

„Suveranitatea IA” este branding politic - realitatea este mai aproape de colonialismul digital, crede Nathan Benaich, fondatorul Air Street Capital, o firmă de venture capital specializată pe investiţii în companii de inteligenţă artificială. El a scris această opinie în iunie în Fortune.  Emiratele Arabe Unite cheltuiesc 20 de miliarde de dolari pentru Stargate UAE al OpenAI. Proiectul a fost prezentat ca o capabilitate de sovereign AI, dar se bazează în întregime pe cipuri, software şi infrastructură americane. Acesta este paradoxul suveranităţii IA: cu cât naţiunile insistă mai mult pentru independenţa IA, cu atât dependenţele lor devin mai profunde. Emiratele Arabe Unite nu sunt singure. De la Paris, Bruxelles şi Varşovia la New Delhi, guvernele investesc miliarde în aşa-numitele modele de frontieră „suverane”. Franţa susţine superstarul Mistral. India promovează BharatGPT. Fiecare promite autonomie strategică, dar depinde de un sistem globalizat. De când Benaich şi-a publicat opinia, a început să devină clar că în SUA şi Europa Nvidia face legea în AI. Şi foarte recent, compania americană s-a aliat cu OpenAI, creatorul ChatGPT. Iar guvernele şi companiile interesate vobesc tot mai mult de “suveranitatea IA”, asociată cu „fabrici de IA”. „Fabricile de IA”, termen adoptat de CEO-ul Nvidia, Jensen Huang, se referă la centrele de date ca infrastructură strategică, similară centralelor electrice sau şantierelor navale, continuă Benaich. Acesta este branding politic, nu realitate tehnică. Aliniază IA cu retorica autosuficienţei naţionale, chiar dacă sistemele componente sunt fabricate în străinătate şi au ramificaţii încâlcite la nivel global. A numi orice centru de date naţional „fabrică de inteligenţă artificială” nu îl face suveran, la fel cum Qwant din Franţa nu a devenit un motor de căutare european prin încapsularea Microsoft Bing. Ponderile modelelor, prin care este antrenată inteligenţa artificială şi cândva văzute ca bijuteriile coroanei, se actualizează acum mai rapid decât ciclurile de politică. Acestea sunt îmbunătăţite, clonate şi reactualizate în lansări trimestriale. Ceea ce rezistă este infrastructura: cipuri, infrastructura de date şi forţa de muncă necesare pentru a construi, implementa şi servi modele. Suveranitatea din vârf este doar simbolică dacă fundaţiile rămân străine. Mistral din Franţa a fost aclamat ca un punct de cotitură în materie de suveranitate europeană, doar pentru a fi depăşit de modele chinezeşti mai eficiente, open-source, precum DeepSeek. Acum, Franţa şi Emiratele Arabe Unite cofinanţează ceea ce este prezentat ca fiind cel mai mare campus de inteligenţă artificială din Europa, construit din nou pe infrastructura americană. Aceste eforturi evidenţiază profunzimea încâlcelii tehnologice: chiar şi în căutarea suveranităţii, naţiunile rămân dependente, de la cipuri la date şi middleware. Cele mai profunde dependenţe se află în straturile invizibile. Datele de antrenament sunt adesea adnotate de forţa de muncă externalizată în străinătate, în timp ce canalele de filtrare şi reglaj se bazează pe instrumente americane care consolidează dependenţa de furnizor. Pe măsură ce IA pătrunde în domenii complexe precum dreptul şi medicina, cererea se îndreaptă către forţa de muncă expertă din pieţele dezvoltate. Cu toate acestea, a deţine ponderi ale modelelor în timp ce există dependenţă de forţa de muncă globală fragmentată şi de lanţuri de instrumente importate nu este deloc suveranitate - este o dependenţă reîmpachetată. Acest lucru dezvăluie un nou tip de colonialism digital. Nu unul în care ţărilor li se refuză accesul, ci unul în care acestea sunt legate structural de dependenţe pe fiecare strat al stivei IA. Un laborator european îşi poate găzdui propriile ponderi într-un centru de date din Franţa, dar acel centru funcţionează pe hardware, software şi middleware american. Iluzia controlului maschează o reţea densă de interdependenţă. Pârghia strategică de astăzi nu constă în originea modelului, ci în deţinerea infrastructurii conective care leagă datele de implementare. Aceasta înseamnă investiţii în capacitatea internă de date, securitate, construirea de straturi de inginerie open-source şi cultivarea independenţei la nivel de cipuri - nu pentru a învinge Nvidia, ci pentru a asigura alternative „suficient de bune” şi a diversifica riscul. Ţările care nu reuşesc să înţeleagă acest lucru merg ca somnambulii în blocajul de furnizori, impus nu prin licenţe, ci de gravitaţia geopolitică. Naţiunile trebuie să gândească în ecosisteme, nu în modele eroice. Un sector vibrant al IA nu va ieşi dintr-un GPT-X emblematic, ci dintr-o reţea interdependentă de instrumente, standarde, infrastructură şi guvernanţă locale. SUA şi China au ecosisteme. Europa, deocamdată, nu are. Suveranitatea IA reflectă o neînţelegere fundamentală a tehnologiei moderne. Spre deosebire de petrol sau oţel, IA depinde de fluxurile globale de date, cipuri, software şi talente. Nicio ţară nu se poate izola în mod semnificativ. Suveranitatea, urmărită ca obiectiv principal, riscă să devină o iluzie costisitoare. Alegerea este clară: urmărirea proprietăţii simbolice sau investiţiile în infrastructură strategică. Cu cât naţiunile urmăresc mai intens iluzia independenţei IA, cu atât se adânceşte înrădăcinarea lor în dependenţele externe. În prezent, majoritatea aleg prima variantă - şi vor plăti scump pentru asta.   

Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru