Cum poţi să vinzi în România fără să ai propriul site sau magazin. Oricine poate să facă asta

Autor: Alexandra Cepăreanu Postat la 28 noiembrie 2020 1395 afişări

În perioada pandemiei de COVID-19, care a blocat industrii întregi, platforma eMag Marketplace, prin care companiile active în mediul online îşi pot lista produsele pe site-ul eMAG în schimbul unui comision la fiecare vânzare, a înregistrat o creştere de 30% faţă de anul trecut. Până la finalul anului în curs, reprezentanţii eMag estimează că pe platforma Marketplace vor fi activi circa 40.000 de vânzători.

Faţă de perioada similară a anului trecut am observat o creştere de 30% a numărului de selleri noi care ni s-au alăturat de când a început pandemia, până în prezent. Continuăm cu listările de noi companii. Este o buclă pe care o numim infinită de selleri şi IMM-uri care intră pe Marketplace în fiecare an. Pentru anul viitor ne aşteptăm ca numărul acestora să crească cu cel puţin 15.000 de selleri care ni se alătură. Deci, estimăm că vom încheia anul 2021 cu circa 55.000 de selleri pe Marketplace”, a spus Florin Filote, vicepreşedinte eMag şi cel care a coordonat ecosistemul Marketplace în ultimii ani, în cea mai recentă ediţie a emisiunii ZF ECOSISTEMUL MARKETPLACE.

Platforma eMag Marketplace oferă sellerilor posibilitatea să vândă produse sau servicii atât pe piaţa naţională, cât şi pe piaţa din Ungaria şi Bulgaria, ţări în care este activă.

„În prezent sunt circa 2.500 de selleri care vând peste graniţele României în ţările în care eMag Marketplace este prezent, precum Ungaria şi Bulgaria. Ne gândim să le permitem cât mai multor companii româneşti să iasă în afara graniţelor.”

 În segmentul de Marketplace, în România, lucrează în jur de 250 de angajaţi, a adăugat Florin Filote. „Ajungem la 350 de angajaţi în acest segment de business dacă îi adăugăm şi pe cei din Bulgaria şi Ungaria. În Marketplace nu este nevoie de suplimentarea echipei, pentru că modelul de business este gândit să scaleze prin tehnologie, avem foarte multe tool-uri (instrumente) pe care le punem la dispoziţia sellerilor pentru ca ei să gestioneze cât mai bine totul, fără a fi nevoie de oameni.”

De asemenea, companiile care vând produse prin intermediul platformei au angajat peste 30.000 de oameni, pentru a putea să gestioneze operaţional modelul Marketplace.

„Modelul Marketplace ajută sellerii deoarece îi expune unui număr mare de clienţi. Vânzările sunt distribuite echilibrat, sellerii din marketplace vând toate categoriile de produse. Din punctul de vedere al volumelor am reuşit anul trecut să atingem 34% din total valoarea eMag, am depăşit anul trecut 52% din totalul de unităţi vândute.”

Pe parcursul celor aproximativ 9 ani de activitate, reprezentanţii eMag au investit „mult” în dezvoltarea platformei, iar pe viitor unul dintre planurile companiei vizează continuarea investiţiilor în dezvoltarea acestui segment de business.

 „Am investit mult în ultimii ani în Marketplace şi ne propunem să continuăm investiţiile pentru dezvoltarea modelului. Pe termen mediu planurile sunt de a reuşi să transformăm modelul Fulfilment by eMag (lansat anul trecut în versiune beta şi pornit anul acesta, prin care eMag preia eforturile logistice şi operaţionale pentru procesarea de comenzi, astfel încât sellerii să se poată concentra pe activităţile comerciale), cu care am ajuns deja la 500 de selleri care activează în program”, a mai spus Florin Filote.

 De asemenea, planurile pe termen mediu ale reprezentanţilor mai prevăd şi dezvoltarea unei aplicaţii pentru sellerii de pe platforma eMag Marketplace, pe care se aşteaptă să o lanseze în primăvara anului 2021.”  Cu ocazia campaniei de Black Friday din acest an, organizată de eMag pe data de 13 noiembrie, Florin Filote a estimat anterior organizării evenimentului, în cadrul emisiunii, că businessurile prezente pe platforma Marketplace vor vinde aproximativ 425.000 de produse, adică aproape 23% din totalul vânzărilor înregistrate în luna noiembrie.

Dante Internaţional, compania care administrează eMAG - cel mai puternic retailer online din România şi unul dintre cei mai mari jucători din regiune, a revenit pe profit net

în 2019, după şase ani în care a raportat pierderi, potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice din România. Astfel, compania a raportat la Finanţe afaceri de 4,599 mld. lei, mai mari cu 8% faţă de anul precedent, şi un profit net de 49,5 mil. lei, faţă de o pierdere netă de 44,7 mil. lei în 2018.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.