1.400 de participanţi din 30 de ţări la DefCamp, cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 15 noiembrie 2017 159 afişări

DefCamp, cea mai importantă conferinţă anuală de hacking şi securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est, s-a desfăşurat între 9 şi 10 noiembrie în Bucureşti şi a reunit peste 1.400 de participanţi din 35 de ţări.

1.400 de participanţi din 30 de ţări la DefCamp, cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est

În cadrul acestei ediţii, au fost reprezentate peste 450 de companii din domenii de activitate diverse, cum ar fi telecom, sector public, financiar, e-commerce, software development, virtualizare sau dezvoltare soluţii de cloud, iar 28% din prezenţă a fost străină. Cele mai populare ţări au fost: România, Croaţia, Ucraina, Bulgaria, Statele Unite, Italia, Coreea de Sud, Cipru, Norvegia, Elveţia şi Germania.

În contextul în care studiile arată că una din patru companii va avea un incident cibernetic, ediţia de anul acesta a DefCamp a avut în premieră  secţiunea de prezentări dedicată oamenilor de afaceri, numită Business Security, unde au fost prezentate probleme de securitate cu care se confruntă companiile, dar şi oportunităţi de rezolvare a acestora. Acesta a fost adresată tuturor reprezentaţilor de companii care înţeleg că o componentă IT în mediul business presupune măsuri de securitate sporite.

În plus, evenimentul din acest an a inclus şi două paneluri apreciate de public. Primul dintre acestea a avut tema “Securitatea cibernetică în business”. Discuţia a fost moderată de Gerd Bommer, Consilierul Ambasadei Austriei, Secţia Comercială, iar speakerii au fost experţi în securitate în cadrul unor companii mari din Austria şi România, precum şi din cadrul Ministerului de Interne al Austriei.

Cel de-al doilea panel, “Provocările legislaţiei privind securitatea cibernetică”, a lansat dezbateri despre implementarea Directivei NIS (Network Internet Security) şi modul în care aceasta poate schimba abordarea României asupra strategiei digitale. Subiectul a fost tratat de experţi în IT din cadrul Guvernului, Camerei Deputaţilor, CERT-RO şi mediul privat.

De asemenea, o altă prezenţă remarcabilă din lista celor peste 60 de speakeri din toată lumea a fost Mike Spicer, expert american independent în securitate, care şi-a prezentat invenţia inedită: dispozitivul #WiFi Cactus, care se poate conecta pasiv la 50 de reţele Wireless. Acesta a demonstrat riscurile conectării la o reţea WiFi necriptată, prin intermediul căreia se pot intercepta informaţiile sensibile ale celor care o accesează.

În cadrul altui discurs dedicat pericolelor reprezentate de tehnologiile moderne, Ştefan Tănase şi Gabriel Cîrlig, cercetători în cadrul companiei Ixia, au explicat cum ne pot fi furate datele prin intermediul softului autoturismului pe care îl conducem. De asemenea, Inbar Raz, pasionat de securitate cibernetică încă de la 14 ani, a oferit vizitatorilor DefCamp sfaturi despre cum se pot proteja într-o lume în care niciun sistem nu este 100% sigur.

Evenimentul este organizat de Asociaţia „Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România” - CCSIR, împreună cu Orange România în calitate de partener principal, cu sprijinul Ixia, a Keysight Business în calitate de partener Platinum şi cu ajutorul Bitdefender, SecureWorks, Amazon, Enevo Group şi Bit Sentinel.

Din 2011 până în prezent, DefCamp a reuşit să atragă în Bucureşti aproape 5.000 de participanţi din 55 de ţări şi 110 de oraşe, pasionaţi de hacking, vulnerabilităţi cibernetice şi interesaţi să-şi dezvolte abilităţile tehnice. Audienţa este complementară şi echilibrată, după cum urmează: 24% sunt specialişti în securitate cibernetică, 16% reprezintă top management şi factori de decizie din companii, 53% vin din zona de cercetare şi dezvoltare proiecte, iar 7% sunt studenţi.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.