Recomandare de spectacol: E adevărat, E adevărat, E adevărat

Autor: Georgiana Gheorghe Postat la 28 ianuarie 2023 139 afişări

Recomandare de spectacol: E adevărat, E adevărat, E adevărat

Strigătul de luptă pentru reabilitarea reputaţiei unei artiste compromise de profesorul ei, prin abuz de putere, hărţuire şi viol. Asta ar fi fraza care sumarizează intriga din spectacolul „E adevărat, E adevărat, E adevărat!” pe care îl puteţi vedea la Teatrul ACT (Calea Victoriei nr. 126).

de Georgiana Gheorghe (colaborator – femeie de afaceri, pasionată de teatru)

Am ales să scriu despre acest spectacol din dorinţa de a aduce încă o dată în spaţiul public subiectul hărţuirii, care încă e o practică nepermis de des întâlnită în zilele noastre. Statisticile cercetătorilor făcute pe acest subiect în ultimii 5 ani (Centrul Filia, doamna Simona Cherciu) sunt îngrijorătoare şi arată că 95% dintre femei sunt hărţuite pe stradă. De la diverse apelative, la atingeri, bruscări şi chiar viol. Cu toate astea, deşi avem şi noi de curând o legislaţie în vigoare, cazurile declarate, abuzurile denunţate sau amenzile sunt în număr de câteva zeci în ultimii 5 ani, semn că victimele se confruntă cu ruşinea, cu prejudecăţile societăţii şi nu au curaj să lupte pentru cauza lor. Am mai scris despre asta şi anul trecut în cronica „Jocurile puterii nasc monştri” - despre spectacolul Oleanna (Teatrul de Artă Bucureşti), spectacol ce abordează cam acelaşi subiect, dar din alte unghiuri. În calitate de mamă de adolescentă sunt îngrijorată de fenomen şi mi-ar plăcea să dispară definitiv aceste practici de hărţuire stradală, parcuri, mijloace de transport, sau hărţuire sexuală în diverse comunităţi (academice, de lucru etc.). Nu mai vorbesc de forma extrema de abuz – violul… Ştiu că e o utopie, pentru că e în firea umană această pornire animalică, însă e dreptul meu să sper şi datoria mea de om să pun umărul la conştientizarea subiectului. Nu descriu naraţiunea piesei.

Redau discuţiile avute atât cu regizorul Alexandru Mâzgăreanu (manager al Teatrului Nottara), cât şi cu foarte delicata actriţă Emilia Bebu, care interpreteazâ rolul Artemisiei Gentileschi, artista din perioada barocă de secol XVII, care a fost victima abuzului profesorului ei. Ce am remarcat şi m-a bucurat enorm, un alt motiv pentru care am ales să scriu despre acest spectacol, este faptul că echipa spectacolului a avut câteva reprezentaţii doar pentru liceeni, urmate de dezbateri pe tema hărţuirii, în prezenţa unui psiholog. Educaţia prin arta e una dintre cele mai nobile metode şi recomand părinţilor care citesc acest material să propună şcolilor şi liceelor să organizeze niste „excursii cool” şi pe la teatru. Personal, consider că vor fi de mare succes în rândul elevilor şi vor bate orice scrolling pe Insta, YouTube sau TikTok. Vorbesc, desigur, din experienţa mea de părinte.

Cum ai primit propunerea de la regizorul Alexandru Mâzgăreanu?

Pe Alex îl cunosc de multă vreme. Ne-am întâlnit pentru prima dată în timpul repetiţiilor pentru spectacolul lui Ducu Darie „Ce păcat că-i curvă” de la Teatrul Bulandra, iar în urmă cu cinci ani am lucrat împreună la spectacolul „Cum vă place” la Teatrul Nottara. În vara lui 2021 am primit un telefon de la Alex în care îmi propunea să citesc un text şi mai apoi să-i trimit un feedback. Am citit textul pe nerăsuflate şi mi-am zis: „Wow, ce subiect şi ce partituri!”. Când am citit că subiectul este bazat pe fapte reale, am căutat imediat să aflu cine este Artemisia Gentileschi (mea culpa, nu îmi era cunoscută opera acestei pictoriţe). La acel moment, habar nu aveam că o voi juca pe Artemisia. Abia în septembrie 2022, am aflat ce rol urma să joc. Propunerea lui Alex a venit cu mult curaj pentru acel moment din viaţa mea şi îi sunt recunoscătoare pentru acest lucru. M-a ajutat întregul context, am avut norocul de a lucra cu două actriţe foarte bune şi foarte generoase, adică să le am partenere pe Mihaela Teleoacă şi pe Florentina Ţilea. A însemnat mult pentru mine! Îmi place să cred că suntem un trinom bine sudat în construcţia lui Alex. Şi mă bucură mult faptul că am avut şansa de a mă întoarce la „prima mea căsuţă”, scena pe care am debutat în urma cu 16 ani - Teatrul Act. Este spaţiul ideal de lucru pentru orice actor. Şi în teatrul ăsta chiar sunt spectacole foarte, foarte bune.  Recomand tot repertoriul Teatrului Act.


Autor: Breach Theatre

Regia: Alexandru Mâzgăreanu

Distribuţie: Emilia Bebu, Mihaela Teleoacă, Florentina Ţilea

Preţ bilet:50 lei


Cum consideri rolul, având în vedere subiectul atât de delicat (violul/trauma personajului şi abuzurile din timpul judecării cazului) şi faptul că viziunea regizorală presupune cvasinuditate?

A fost pentru prima dată când m-am aflat faţă în faţă nu cu un personaj fictiv, ci cu un personaj cât se poate de real şi asta a făcut ca lucrul la rolul acesta să-mi dubleze responsabilitatea şi grija. Am studiat împreună cu Alex depoziţiile din timpul procesului intentat de tatăl Artemisiei – pictorul Orazio Gentileschi - lui Agostino Tassi, am citit mult despre Artemisia, i-am cercetat lucrările, am urmărit documentare, seriale care conţin tema abuzului, am ascultat mărturisiri ale multor victime supuse abuzurilor sexuale. Rolul acesta are un parcurs interior destul de greu de suportat, probabil că oricare dintre noi am fi fost zdrobiţi de tipul de abuz la care a fost supusă Artemisia în timpul procesului. Dacă în vremurile noastre primim suport psiho-emoţional pe parcursul unui proces, în anii 1600 nu numai că nu exista sprijin psiho-emoţional pentru o persoană supusă atâtor abuzuri, dar chiar erau încurajate practicile brutale cu scopul de a se dovedi Adevărul prin Capacitatea de Rezistenţă a victimei la Tortură. Dacă vrei, această capacitate de rezistenţă la orori era un fel de test al onestităţii, echivalentul detectorului de minciuni din zilele noastre. Ce admir foarte mult la Artemisia este demnitatea ei, onoarea şi mai ales forţa de a reveni după acest şir de abuzuri pe care le trăieşte. Faptul că nu lasă aceste orori să o stăpânească, faptul că are forţa de a lupta, de a deveni activă cu viaţă ei, faptul că în ciuda prejudecaţilor vremii „îndrăzneşte” să dea la Academia de Arte din Florenţa, devenind astfel, prima femeie admisă. Toate astea şi multe altele te fac pe tine, cel/cea din 2023, să spui: „Ei bine, this is what I have to fight for!”, respectiv cu mentalităţile privind condiţia femeii în societate pentru că da, cred că asta este esenţial în parcursul Artemisiei Gentileschi – faptul că a fost stăpână pe propria ei fiinţă şi că a luptat cu mentalităţile acelor vremuri. Legat de faptul că viziunea regizorală implică această cvasinuditate, sunt nevoită să recunosc faptul că ea este necesară. Spun „sunt nevoită” pentru că nu am acceptat uşor propunerea lui Alex. Nu este comod absolut deloc să fii vulnerabil fizic şi nu pe orice scenă, ci chiar pe scena Teatrului Act, unde publicul este la doi metri de tine. Am mai experimentat acest tip de nuditate în spectacolele lui Andrei Şerban şi la Alexandru Darie, dar scena de la Bulandra îţi oferă un cu totul alt confort datorat distanţei dintre actori şi public. Aici m-am speriat foarte tare din cauza expunerii mult prea directe în săliţa Teatrului Act, dar am înţeles, după multe discuţii cu regizorul, necesitatea acestui moment. Şi mai e ceva ce m-a încurajat şi anume chiar atitudinea pe care a avut-o Artemisia Gentileschi faţă de nudul feminin, faţă de corpul femeii, atitudine pe care a afişat-o în lucrările ei, îndrăznind în anii 1600 să răstoarne reprezentările proiectate de pictorii bărbaţi asupra nudurilor feminine. Artemisia chiar atrage atenţia asupra aşteptărilor şi fanteziilor ce sunt proiectate asupra femeilor în lucrările ce aparţin pictorilor bărbaţi. Aşadar, mi-am luat argumente pentru acel moment de cvasinuditate chiar din acest tip de abordare pe care l-a avut Artemisia Gentileschi.

Ai văzut reprezentaţia celor de la Breach Theatre?

Da, am văzut spectacolul de la Londra, mi-a plăcut mult. Dar viziunea este în cu totul altă direcţie şi se adresează societăţii/mentalităţii britanice. De exemplu, în acest moment, în Marea Britanie este ilegală hărţuirea femeilor pe stradă (comentarii cu tentă sexuală, urmărirea, blocarea trecerii) şi de curând s-a propus chiar adoptarea unei noi legi prin care să se pedepsească cu până la doi ani de închisoare acest tip de hărţuire  - repet: comentarii cu tentă sexuală pe stradă!!! Aşadar, grija pentru siguranţa femeilor este mult mai atent tratată în acea societate. Când am făcut spectacolul „Oleanna” de David Mamet, împreună cu Andreea Vulpe şi Adrian Titieni (asta în urmă cu 16 ani, tot la Teatrul Act, spectacol în care am debutat), spectacol care era în aceeaşi cheie în care este construit „E adevărat, e adevărat, e adevărat” de la Breach Theatre, în sala de spectacol, absolut toţi bărbaţii mă urau la final. Erau reacţii de bucurie în sală când, în finalul spectacolului,  profesorul îşi loveşte eleva. Nu am cum să uit vreodată reacţia din sală a lui Adrian Pintea la momentul descătuşării profesorului (Adrian Titieni/John), când l-am auzit strigând „Yeeees!” atât de vocal şi de plin de satisfacţie (adică cum să îndrăznim să rostim cuvântul „hărţuire” în anul 2007?!) .La acel moment, vorbim de anul 2007, societatea românească nu era pregătită pentru tema asta, pentru verbalizarea acestor tipuri de abuz. Carol – personajul pe care îl interpretam eu - era considerată o „nebună”.  Nu vă sună familiar?  Acum îmi dau seama ce curaj a avut Andreea Vulpe să vorbească în anii ăia despre subiectul ăsta. Revenind în zilele noastre, iată că încep să se schimbe lucrurile.

Care este părerea ta despre fenomenul atât de actual încă al abuzului pe care femeia îl indura în societate?

Ni s-a făcut o nedreptate cumplita acum mii de ani când ni s-a interzis accesul la educaţie, ni s-a interzis să învăţam, să citim, am fost ţinute mii de ani departe de a avea putere de decizie. Dar lucrurile încep să se schimbe şi cred că suntem în mijlocul acestui proces de schimbare. 

Descopăr şi învăţ în fiecare zi de la cei care iau atitudine, atât femei cât şi bărbaţi, de la cele care reuşesc să vorbească despre abuzurile prin care au trecut. Este atât de important să ne simţim în siguranţă, pentru că este o nevoie primara a fiinţei noastre. Să ne simţim în siguranţă când mergem pe strada singure, indiferent de ora, indiferent de ce alegem să purtam, sau cum arătam.

 

Cazul Artemisiei Gentileschi este unul să zicem “fericit”, întrucât abuzatorul a fost pedepsit, iar reputaţia ei restaurata. Mai mult decât atât, ea şi-a castigat o poziţie meritorie în societate, la acele vremuri. Ce părere ai despre hartuirea sexuala în mediul academic, de lucru, sau public. De exemplu, un studiu realizat recent, arata că 95% dintre femei au fost hartuite în spaţiul public. Însă hartuirea în mediul academic sau la serviciu este mai puţin denunţată. Crezi că femeile nu depun plângeri pentru că se tem pentru reputaţia lor?

 

Cred că femeile nu depun plângeri din foarte multe motive. Mă gândesc în primul rand la răspunsul emoţional pe care îl poate avea o persoana în urma unui abuz, a unei traume, şi anume acela de amorţeală interioara, de îngheţ. De aceea şi este nevoie de terapie, pentru a putea înţelege la nivel emoţional ce ţi s-a întâmplat, şi pentru a putea procesa că să mergi mai departe. Este valabil pentru orice tip de trauma. Sentimentul de vinovăţie, de ruşine poate fi o alta cauza. Daca ne gândim la felul în care am fost educate noi, fetele la scoală, în familie, societate: să fim mereu atente la felul în care ne îmbracăm, felul în care ne aşezam, rolul care ne este dat, stereotipurile în care suntem încadrate, ne dam seama că sentimentul de vina şi de ruşine poate apărea foarte uşor. Încă auzim în cazurile mediatizate de viol, comentarii de genul “aşa-i trebuie!”, “cine a pus-o să se îmbrace aşa?" etc.. Aici mă gândesc la suportul pe care o victima se aşteaptă să îl aibă într-o astfel de societate. Tu ai menţionat mai sus, “cazul fericit” al Artemisiei, dar ea a avut pe tot parcursul procesului, sprijinul tatălui ei. Este important de reţinut faptul că el este cel care deschide acest proces şi nu Artemisia. Daca  abuzatorul este o persoana care deţine şi puterea, atunci apar şi alte motive pentru a nu depune plângere. Din păcate, femeile sunt în continuare subreprezentate în cele mai multe domenii. Un exemplu super la îndemăna este exact faptul că eu am lucrat cu puţine femei regizor, fata de numărul de bărbaţi regizori cu care m-am întâlnit în lucru. 

 

Cum au primit liceenii spectacolul şi care a fost concluzia după discuţiile purtate cu ei?

Wow! Asta e cea mai frumoasa întrebare pentru că cele trei întâlniri pe care le-am avut cu liceenii au fost şi cele mai intense şi asta pentru că reprezentaţiile au fost urmate de discuţii cu ei pe tema abuzului, discuţii care au avut loc sub coordonarea unui psiholog. Am remarcat cu bucurie că generaţiile care vin din urmă se poziţionează cu totul altfel faţă de ceea ce înseamnă şi ce implică abuzul de orice tip. Sunt mult mai nuanţaţi şi mai perspicace în a identifica particularităţile a ceea ce poate fi numit abuz. Şi au o gândire sănătoasă în a articula şi a deveni vocali atunci când identifică intenţii abuzive. Pe mine m-au impresionat prin coerenţa cu care au descifrat temele subtile ale spectacolului, atenţia lor la toate detaliile din text. Sunt optimistă în ceea ce priveşte societatea care va aparţine perioadei lor. Întâlnirea cu ei a fost un boost de speranţă că mentalităţile chiar se schimbă. Mi-aş dori tare mult să repetăm experienţa asta.   



Alexandru, de ce ai ales să montezi acest spectacol? Ce te-a atras la el?

Mi s-a părut că este o poveste care merita spusă, pentru că dezbate niste teme extrem de actuale şi despre care este necesar să vorbim. Textul l-am descoperit în 2019 şi de atunci am tot vrut să fac spectacolul, doar că în 2020 a apărut pandemia iar planurile ne-au fost date peste cap atât mie cât şi celor de la Teatrul Act. Până la urmă, tind să cred că spectacolul a ieşit într-un moment propice. Aş putea spune chiar că spectacolul şi-a ales singur momentul când să iasă la public.

Cum ai făcut selecţia actriţelor? Propuneri directe sau casting? Îmi poţi detalia alegerea pentru fiecare actriţă în parte, te rog?

Am căutat trei actriţe care să aibă forţa şi mobilitatea interioara necesare, astfel încât să poată trece cu uşurinţă de la o stare la alta, de la un personaj la altul şi care, de asemenea, să fie interesate de tema, de povestea Artemisiei. Este un spectacol special, care a avut nevoie de o abordare mai personală.

De ce la Act şi nu la Nottara?

Pentru că la Tea trul Act am simţit că se potriveşte cel mai bine.

A cui a fost ideea de a avea reprezentaţii dedicate exclusiv liceenilor? Care a fost feedbackul adolescenţilor referitor la temă?

Am considerat că este un proiect cu o puternică latură educativă, iar dacă vorbeşti despre abuz, abuzatori sau condiţia femeii este important să o faci în faţa unor oameni care sunt în formare şi care au nevoie de nişte repere sănătoase în dezvoltarea lor. Feedbackul lor a fost unul foarte bun, iar discuţiile moderate de un psihoterapeut pe tema abuzului i-au făcut să conştientizeze multe lucruri. În plus, le-a deschis şi apetitul pentru artele plastice şi în special pentru opera Artemisiei Gentileschi.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.