Radu Iacoban, cel mai „jucat” regizor al momentului: „Mă bucur de fiecare oportunitate care îmi apare în cale. Pentru mine, a lucra e un privilegiu.”

Autor: Georgiana Gheorghe Postat la 24 martie 2024 65 afişări

„În multiversul cuantic, fiecare decizie asupra unei acţiuni, pe care ai făcut-o sau nu vreodată, există într-un vast ansamblu de universuri paralele” este replica unuia dintre personajele spectacolului „Constelaţii” după un text al lui Nick Payne, pe care îl puteţi vedea şi în această stagiune la Teatrul Act, în regia lui Radu Iacoban, care îi are în distribuţie pe Radu Iacoban şi Ana Ularu. Mi-a rămas imprimată replica asta pentru că seamănă cu un gând care mă urmăreşte şi mă consolează în momentele în care disperarea mă cuprinde, mă alină în cele în care tristeţea îmi dă târcoale, mă leagănă să adorm repede, în momentele în care durerea mă bagă în pat mai devreme de ora 22.

de Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă


Am ales să încep materialul cu acest citat, încercând să construiesc un soi de paradoxal argumentum ad verecundiam combinat cu unul ad hominem, pentru care John Locke m-ar arde pe rug, trăgându-l totuşi pe Nick Payne de partea mea în legitimarea recomandărilor pe care le fac în ceea ce priveşte spectacolele regizate şi unele chiar jucate de Radu Iacoban. Radu este născut în Bucureşti în 1982, a terminat Facultatea de Teatru din UNATC cu un Master în Arta actorului în 2007, iar în 2017 a terminat şi un Master în Arta regizorului de teatru. Nu este nici primul şi nici ultimul actor care virează dinspre jucat un personaj pe scenă la integralitatea jocului de pe scenă, însă felul în care el a facut-o este un pic mai greu de egalat. Într-o discuţie ocazională despre actori şi regizori preferaţi pe care am avut-o cu dl. Rebengiuc anul trecut, am făcut schimb de impresii: domnia sa a spus că îi place Vlad Massaci, iar eu am spus că îl prefer pe Radu Iacoban. Îl cunoştea pe Radu ca actor şi mai puţin ca regizor. Dar se simte deja o mişcare şi în plăcile tectonice ale regiei de teatru.

Radu Iacoban este unul dintre regizorii mei preferaţi, şi primul în top, într-un clasament personal al spectacolelor văzute în ultimii 5 ani, după numărul de spectacole sub semnătură de regizor. Vreo douăsprezece la număr. Toate mi-au plăcut, fără nici măcar o excepţie. Spectacolele lui au un soi de intimitate, o notă de familiaritate; are un stil al lui de a face din personajele pieselor pe care le alege o gaşcă de indivizi pe care parcă îi ştii de-o viaţă. O amprentă personală pe care am tot încercat să o definesc. Nu zic asta pentru că este din generaţia mea, dar are acea maturitate şi seriozitate în muncă, de care au nevoie teatrele pentru a avea spectacole cu randament bun. Adică investiţie versus profit. Profitul se traduce prin mai multe repere. Longevitatea spectacolelor, frecvenţa cu care se joacă, numărul de spectatori. Este un regizor care produce mult, de calitate şi cu acoperire teritorială bună, adică are spectacole active în multe teatre din ţară. În plus, are şi multe lansări noi în pipeline. Semn că munceşte mult şi se agită pe drumurile patriei cu sens. Este genul de regizor pe care orice manager de teatru poate paria, pentru că va avea numai de câştigat. Radu e un tip cu o inteligenţă briliantă, de o sensibilitate genuină, cu un umor cerebral, bun-simţ şi simţ pragmatic, posesor al unui sarcasm „urban-metropolitan” dar şi al unei auto-ironii fine, despre care ştim că e apanajul oamenilor deştepţi. Ştie să aleagă textele, să contextualizeze temele, să le actualizeze şi mizează 100% pe jocul actorilor. Minimalism în decoruri şi baroc în simbolistica textelor combinată cu jocul actorilor. Reuşeşte să scoată ce e mai bun din ei. Spectacolele a căror regie o semnează cu siguranţă nu vă vor lăsa indiferenţi, oricât de pretenţioşi aţi fi. Căutaţi pe site-urile de bilete spectacolele enumerate şi mergeţi cu încredere. Mi-a fost foarte greu să aleg un singur spectacol pe care să-l comentez, preferând un interviu mai general cu Radu, ilustrat cu instantanee din câteva spectacole din Bucureşti şi Constanţa.

Ce spectacole regizate de tine se joacă în acest moment şi unde? Care îţi este cel mai drag?

Dragi îmi sunt toate. Şi cele care se joacă şi cele care, din varii motive, au trecut la inanimata arhivă.

Zic asta pentru că fiecare show - că eu aşa le numesc - e echivalentul unui premiu pentru mine şi sufăr ca un câine atunci când viaţa unuia se opreşte brusc. Am trecut prin tot felul de situaţii şi explicaţii care mai de care mai ciudate. Un show s-a dus după ce am primit un email în care eram informat că spectacolul nu se încadrează în noua optică a spaţiului cultural, chiar dacă în acel spaţiu nu s-a mai scos în următorul an nicio premieră.

Revenind, în Capitală sunt spectacolele de la Teatrul Mic - „Crimă şi Pedeapsă” şi „Când Ploaia se va opri”, la Teatrul Act - „O Intervenţie”, „Constelaţii” şi „Linia Solară”, iar la Teatrul Excelsior, ultima ispravă, pe al ei nume, „Pterodactili”. În Timişoara dragă avem: „Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese”, „Nora. O casă cu Păpuşi. Partea a doua”, „Îmblânzirea Scorpiei” şi „Adevărul”. La Arad se joacă „Tatăl”, la Constanţa „Universuri Paralele”, iar la Piatra Neamţ avem „Rinocerii”. La Brăila aştept să se reia spectacolul pentru care am fost nominalizat la Uniter pentru regie, „Viţelul de Aur”, dar şi „Orestia”.

Având în vedere că eşti şi actor, cât de mult din rutina proprie sau interpretarea proprie o impui actorilor cu care lucrezi ca regizor? În Pterodactili (cel mai recent spectacol regizat de tine, la Teatrul Excelsior) am sesizat la Dan Pughineanu câteva inflexiuni din Radu-actor.

„Şi actor” nu prea mai sunt de vreo zece ani, deci probabil că ce zici tu vine dintr-o potriveală de umor pe care o am cu Dan şi care te-a făcut să tragi concluzia de mai sus.

Când lucrez cu actorii, încerc să îmi impun un punct de vedere care probabil că vine şi din felul în care eu actor aş vedea rolul. Dar nu insist pe aspectul ăsta. Îmi place să cred că oamenii reacţionează diferit la situaţii diferite. Cu alte cuvinte, chiar dacă echipa cu care lucrez e aceeaşi, situaţia pe care o propune textul spectacolului e mereu alta, prin urmare, şi cei implicaţi vor reacţiona în consecinţă.  

În ce spectacole mai joci ca actor? Iei o pauză sa te concentrezi doar pe regie sau vrei săşi joci în continuare?

Joc exclusiv atunci când e nevoie şi de vreo 11 ani încerc sa rămân concentrat doar pe regie.

În „Crimă şi Pedeapsă” m-a bătut la cap Ionuţ Vişan să jucăm. Era pandemie, concentrare mică, disperare mare, aşa că am zis să hai! Ulterior, mi-am jurat ca nu mai fac hei-rup-uri din astea. Pauza de la actorie a început din motive de fascinaţie pentru regie şi sper să rămân în starea asta pentru cât mai mult timp. 

L-am văzut în trei dintre spectacolele tale pe Ionuţ Vişan, în două pe Ilinca Manolache, în alte două pe Lucian Iftime. Ai actori preferaţi pentru care alegi texte, actori care te inspiră? Sau faptul că eşti parte din echipa Teatrului Mic te-a apropiat mai mult de echipa de aici?

Orice actor/actriţă e sursă de inspiraţie pentru spectacolele la care lucrez. Mă bucur că am avut de cele mai multe ori norocul să aleg oameni care sunt dispuşi să experimenteze, să înveţe şi să mă înveţe o grămadă de chestii faine în timpul repetiţiilor.

Ionuţ, Ilinca şi Lucian sunt actori pe care îi iubesc şi pe care i-aş lua mereu în show-urile la care particip, dar evident că mai e nevoie şi de context. 

Cum s-a întâmplat colaborarea cu Excelsior? Ai echipe de teatru preferate, ca vârstă a actorilor şi personalităţi artistice?

S-a întâmplat pentru că Vlad Cristache m-a sunat şi mi-a zis: Hai! şi cam asta a fost.

Şi aşa e de fiecare dată. Un telefon care conţine o invitaţie la lucru şi asta e awesome. Ce vreau să spun e că nu am un sistem preferenţial şi că încerc, pe cât pot eu în momentul respectiv, să mă bucur de fiecare oportunitate care îmi apare în cale. Pentru mine, a lucra e un privilegiu.    

Eu aş spune că landmark-ul spectacolelor tale este minimalismul în decor şi barocul în simbolistică. Altfel spus, spectacole în care decorul este în plan secundar, focusul fiind pe jocul actorilor, luminăşi întuneric şi texte foarte puternice, cel mai adesea drame psihologice. Şi mai nou, nu pot să nu remarc şi să subliniez, universul sonor personalizat, pentru care ai un colaborator inspirat: soţia ta, Aida Šošić. Cum iţi alegi textele pe care le aduci pe scenă? Care sunt temele care te preocupă, obsedează poate?

Încă nu am o ierarhie de preferinţe sau o temă pe care obişnuiesc să mă axez, pentru că de fiecare dată când încep un proiect nou, cel mai mult îmi doresc să îmi dau restart şi să mă arunc într-o stare de curiozitate maximă. Partea estetică e treaba lui Tudor Prodan, cu care colaborez de vreo 23 de spectacole, a Aidei şi a celor cu care lucrăm pe lighting design sau coregrafie, dar şi rezultatele muncii lor vin tot ca umare a unei reacţii la noua temă.

E posibil să fie cum zici tu legat de landmark-uri, dar să ştii că nu mă încăpăţânez să caut texte foarte puternice, ci încerc să mă las cât mai deschis pentru a vedea sincer ce mă emoţionează în momentul ăla. Nu ai cum să ştii ce te emoţionează mâine, nu poţi anticipa ce te va fascina anul viitor.  

Eu caut texte mereu şi mă oftic că nu ştiu mai multe limbi străine ca să pot citi şi mai multe.

Când găsesc un text care mă rupe, apar o gramadă de variabile care fac sau nu posibilă transformarea lui într-un spectacol. Te poţi trezi că părerea ta nu e aceeaşi cu a managerului care conduce instituţia unde ai vrea să faci show-ul, sau că are prea puţine sau prea multe personaje, sau că nu ai o comunitate care agreează genul ăla de text, sau că ai costuri de producţie prea mari. În concluzie, alegerea unui text nu ţine mereu de mine, pentru că deocamdată nu am ajuns la statutul de regizor care e invitat să monteze „orice”.

Cum suna „brieful” pentru compoziţia muzicală?

Nu vrei să ştii. Am darul de a explica atât de prost, încât ajung mereu la perfomanţa ca Aida să mă urască. Norocul meu recurent e că are răbdare cu mine.

Ce proiecte noi ai în lucru?

Urmează să avem o premieră cu „Victimele Datoriei” la Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Timişoara şi mai apoi, să lucrăm la Teatrul Ioan Slavici din Arad. Mai apoi, un spectacol nou la Ploieşti şi încă unul, pe final de an, în Bucureşti.

O întrebare pe care o adresez mai mereu: care este părerea ta despre teatrul românesc azi? Ce ar trebui să schimbe, să se îmbunătăţească?

Părerea mea e că suntem prea conformişti şi conservatori. Atât de conservatori încât, dacă îndrăzneşti să faci ceva diferit, de exemplu, să treci de la actorie la regie, lumea nu mai ştie de unde să te ia şi ce ştampilă să-ţi pună.

La capitolul îmbunătăţiri şi schimbări, eu insist mereu pe capacitatea de a dialoga, nu doar de a emite păreri. Mi se pare că multă lume din zona noastră nu pare dispusă sau nu ştie să asculte. Dar aici intrăm într-o discuţie interminabilă care ţine în primul rând de educaţie sau de lipsa ei.    


BIO:

Regizor, actor şi dramaturg, Radu Iacoban a absolvit Universitatea Naţională de Teatru şi Cinematografie (UNATC) Bucureşti cu studii de licenţa si master în actorie şi regie.

Alături de scenograful Tudor Prodan şi de compozitoarea Aida Šošić, semnează regia a peste 30 de spectacole în teatrele de stat şi independente din România. Este angajat la Teatrul Mic din Bucureşti şi la Teatrul Naţional din Timişoara, iar în 2022 a fost nominalizat în cadrul Galei Uniter la categoria „Cea mai bună regie”.

Spectacolele sale abordează teme şi poveşti variate, cu o miză preponderentă pe arta actorului. Actorii prezenţi în distribuţiile spectacolelor a căror regie o semnează, au fost premiaţi si nominalizaţi în diverse ocazii - Ana Ularu, Emilia Dobrin, Ion Rizea, Ovidiu Ghiniţa, Răzvan Vicoveanu.



PTERODACTILI

Autor: Nicky Silver

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Muzica: Aida Šošić

Distribuţia: Dan Pughineanu, Ioana Niculae, Alex Popa, Mihaela Trofimov, Doru Bem  

Teatrul Excelsior


LINIA SOLARĂ

Autor: Ivan Vîrîpaev

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Atmosfera sonoră: Aida Šošić

Distribuţie: Ilinca Manolache, Ionuţ Vişan

Teatrul Act


CÂND PLOAIA SE VA OPRI

Autor: Andrew Bovell

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Muzica originală: Aida Šošić

Distribuţie: Andreea Grămoşteanu, Diana Cavallioti, Ilinca Manolache, Alina Rotaru, Ionuţ Vişan, Cezar Grumăzescu, Virgil Aioanei, Viorel Cojanu, Andrei Brădean

Teatrul Mic


UNIVERSURI PARALELE

Autor David Lindsay-Abaire

Regia: Radu Iacoban

Scenografia: Tudor Prodan

Muzica: Aida Šošić

Distribuţia: Mihaela Velicu, Cătălina Mihai /Ecaterina Lupu, Lucian Iftime, Lana Moscaliuc, Theodor Şoptelea/Cătălin Bucur

Teatrul de Stat Constanţa

Foto: Marian Adochitei

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TEATRU,
Radu Iacoban,
regizor,
actori,
spectacol,
regie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.