De ce vede Costa Cruisesîn români noua generaţie de pasageri: „Suntem abia la început”

Autor: Ioana Matei Postat la 07 martie 2026 8 afişări

Prin geamurile mari de la etajul 17 al clădirii unde s-a ţinut evenimentul ce anunţa o nouă etapă din dezvoltarea Costa Cruises, se vedea cum ninsoarea cădea în fulgi mari peste Bucureşti. Înăuntru, promisiunea mărilor nesfârşite — nordice, caraibiene sau a celor mai accesibile, încă puţin explorate — i-a adunat laolaltă pe jurnalişti şi specialişti ai industriei. Deasupra oraşului alb, Costa Cruises a acostat simbolic în România, vorbind despre experienţe care trec dincolo de vacanţă şi despre o piaţă pe care o vede abia la început.

Discursul public din România este dominat de incertitudine, geopolitică şi temeri legate de economie, însă compania cu origini italieneşti Costa Cruises a decis să parieze pe piaţa românilor avizi de călătorii în pofida acestui context. „În ciuda turbulenţelor geopolitice şi a problemelor globale, tendinţa în turism este foarte puternică în România. Pentru noi, aceasta reprezintă o oportunitate clară”, spune Mirco Vassallo, International Region Director al Costa Cruises. Cu peste un deceniu de experienţă în coordonarea pieţelor internaţionale, Vassallo afirmă că România este într-un moment favorabil pentru dezvoltarea segmentului de croaziere. Argumentele sunt deopotrivă economice şi structurale.

Fluxul de călătorii outbound creşte constant, companiile aeriene îşi extind investiţiile, iar apetitul pentru experienţe premium este tot mai vizibil. „Ca operator de croaziere, avem flexibilitatea de a repoziţiona navele şi de a adapta oferta. În acelaşi timp, produsul nostru se potriveşte foarte bine cu profilul oaspeţilor români.”

Datele actuale arată însă că piaţa este încă la început. România generează aproximativ 35.000 de pasageri anual în segmentul croazierelor — un volum considerat modest în raport cu potenţialul. „Previzionăm o creştere anuală de două cifre, între 15% şi 20%, ceea ce înseamnă că putem ajunge la 50.000 de pasageri în următorii doi-trei ani. Viitorul croazierelor în România încă urmează să se construiască.” În viziunea Costa Cruises, România nu este o piaţă matură, ci una emergentă, aflată pe un traseu de dezvoltare accelerată. „Suntem, practic, la început”, subliniază Vassallo. Pentru industria globală a croazierelor, care caută pieţe noi într-un context economic volatil, România pare să ofere exact combinaţia potrivită: creştere a mobilităţii, infrastructură aeriană în expansiune şi o clasă de consumatori tot mai deschisă către experienţe internaţionale.

Românii planifică devreme şi caută experienţe

Pentru Costa Cruises, România nu este doar o piaţă emergentă, ci una valoroasă prin comportamentul de consum. „Românii sunt obişnuiţi să rezerve din timp şi să îşi planifice vacanţele. Pentru noi, acest lucru este extrem de important. Cu cât planificăm mai devreme, cu atât putem lucra mai bine pentru viitor, fără presiunea unei nave care pleacă în trei săptămâni.” Un alt aspect remarcat de Mirco Vassallo este orientarea către experienţă. „Românii caută experienţe. Nu sunt oaspeţi care aleg doar pe criteriul preţului.” Dincolo de glume şi stereotipuri, el insistă că piaţa românească are un potenţial solid tocmai pentru că publicul este dispus să investească într-o vacanţă memorabilă. În ceea ce priveşte rezervările, compania dezvoltă piaţa prin parteneriate cu agenţii specializate în croaziere, dar şi prin colaborări cu tour-operatori care includ croazierele în pachetele lor, alături de formulele clasice „flight plus hotel”. „Unii clienţi preferă să rezerve printr-un specialist în croaziere, alţii aleg pachete complete oferite de tour-operatori care încep să introducă acest produs în ofertă.” În paralel, Costa investeşte în campanii digitale, colaborări cu influenceri şi parteneriate cu branduri italiene importante. „Investiţia în distribuţie este esenţială pentru dezvoltarea unei pieţe.”

Publicul care vrea mai mult decât o vacanţă

Dacă România este o piaţă emergentă pentru croaziere, întrebarea firească este: cine sunt, de fapt, pasagerii pe care mizează Costa Cruises? „Este un produs de mass market, dar atragem exact oamenii care sunt aproape de propunerea noastră de brand”, explică Mirco Vassallo. „Ne adresăm cuplurilor, tinerilor, celor care sunt atraşi de esenţa noastră italiană, de stilul italian, de ideea de a te distra împreună, de a trăi o experienţă gastronomică diferită. Pe o croazieră Costa, totul este bazat pe cultura italiană.” Profilul este mai ales al cuplurilor şi familiilor, cu un accent mai puternic pe cupluri în afara sezonului estival, iar vara — mai multe familii. „Este exact publicul pe care îl vrem la bord. Oameni care vor să trăiască experienţe intense, care vor să îşi trăiască viaţa, care vor să fie surprinşi, care caută emoţie şi care se regăsesc în conceptul nostru.” În acelaşi timp, Costa mizează pe o formulă competitivă. „Avem o propunere puternică de value for money şi un concept all-inclusive solid. Vrem să fim foarte competitivi în termeni de preţ pentru a atrage exact acest cluster de clienţi, perfect conectaţi cu cultura noastră italiană, cu oaspeţii italieni şi spanioli.” Preţurile pornesc de la 599 de euro de persoană, în promoţii all-inclusive. „Desigur, tarifele diferă în funcţie de sezon, destinaţie şi categoria cabinei, dar vrem să fim extrem de competitivi.” Pentru publicul premium, oferta se extinde semnificativ. „Poţi trăi experienţa aşa cum vrei. Poţi dansa până la două noaptea, poţi petrece în cazinou sau într-un grand bar, dar poţi la fel de bine să citeşti o carte în linişte, în grand suite-ul tău. Îmi place croaziera pentru că îţi permite să trăieşti produsul în funcţie de personalitatea şi dorinţele tale.”

La capătul superior al gamei se află croaziera în jurul lumii — peste 120 de zile pe mare, cu preţuri care pornesc de la 11.000–12.000 de euro pentru o cabină interioară şi pot depăşi 30.000 de euro. „Nu vreau să spun că este cea mai scumpă experienţă, ci cea mai completă pe care o putem oferi.”


Mirco Vassallo, International Region Director, Costa Cruises: „România are cu siguranţă un potenţial ridicat pentru croaziere. Se află pe un trend de creştere accelerată în turism. Fluxul de călătorii outbound este în creştere, companiile aeriene investesc tot mai mult în România. În ceea ce priveşte croazierele, suntem încă la început.”


Cât de aglomerat este, de fapt, pe un vas de croazieră?

Unul dintre obstacolele frecvente în percepţia publicului este ideea că, odată urcat pe un vas de croazieră, eşti „captiv” într-un spaţiu aglomerat. „Este o barieră comună. Mulţi cred că o croazieră este un mediu supraaglomerat şi că eşti blocat acolo. În realitate, este exact opusul”, spune Vassallo. „Conceptul nostru este «sea and land». Oferim opriri lungi în fiecare port. Viaţa nu se desfăşoară doar la bord, ci şi în destinaţiile pe care le vizităm.” Chiar şi la bord experienţa este profund personalizabilă, prin prisma observaţiilor reprezentantului companiei. „Poţi participa la activităţi sociale, dar poţi la fel de bine să îţi trăieşti intimitatea în cabina ta, pe balconul tău. Poţi lua masa în restaurante, nu doar la bufet. Poţi avea mic dejun, prânz şi cină în restaurant.” Desigur, pentru un debutant, primele ore pe navă pot necesita acomodare. „Prima dată trebuie să înveţi câteva «secrete», să te familiarizezi cu viaţa la bord. Dar vă asigur că ideea că eşti blocat într-un spaţiu fără aer este o concepţie greşită.”

„Promovăm mirarea”: de la telecom la ocean

Mirco Vassallo recunoaşte fără ocolişuri că prima sa croazieră a avut loc abia după ce a intrat în companie, acum 13 ani. „Am făcut prima mea croazieră doar când m-am alăturat Costa. Aveam doi copii mici atunci şi s-au îndrăgostit imediat de acest tip de vacanţă.” A început cu rutele clasice din vestul Mediteranei, iar apoi, an după an, experienţele s-au diversificat. Astăzi, dacă ar trebui să aleagă destinaţiile „iconice”, ar spune fără ezitare Caraibele şi nordul Europei. „Le-am făcut de multe ori, dar încă îmi lipsesc destinaţii precum Emiratele. Este ceva ce vreau să fac anul viitor.”

Chiar dacă, profesional, a fost la bord de peste o sută de ori, vacanţa personală rămâne un ritual anual. „Îmi petrec concediul pe o croazieră o dată pe an.” Nu vara, ci în extrasezon. „Prefer să trăiesc această experienţă în afara sezonului aglomerat.” Interesant este că Vassallo nu provine din turism. „Absolut deloc”, spune el. A lucrat anterior în telecomunicaţii, consultanţă şi comunicare. „Când începi această experienţă, te îndrăgosteşti de produs. Să te trezeşti dimineaţa ştiind că la finalul zilei promovezi mirarea – este diferit. Sigur, este sales şi marketing, dar produsul este extraordinar.” Pentru el, Costa nu este doar o companie, ci parte din patrimoniul italian. „Este o companie cu 77 de ani de istorie în croaziere, cu valori puternice: gastronomia, ospitalitatea caldă, un set clar de valori etice. Este un mediu incredibil în care să lucrezi şi cred că nu îl voi părăsi niciodată.” Comparând experienţa actuală cu telecomul, răspunsul vine imediat: „Este mult mai bine decât telecom. Una este să promovezi o conexiune ADSL sau un modem nou, alta este să promovezi vacanţe şi croaziere.”

Vassallo vizitează România de două-trei ori pe an, însă doar în interes profesional. „Nu am fost niciodată aici ca turist, dar cred că merit să descopăr mai mult decât Bucureştiul.” Ca pasionat de schi, promite că munţii României ar putea deveni următoarea sa destinaţie personală. 


România – piaţă strategică pentru croaziere

♦ A doua cea mai mare piaţă din Europa Centrală şi de Est pentru  Costa Cruises şi a şasea piaţă din Uniunea Europeană;

♦ Creştere anuală estimată: 5–10%;

♦ 37.000 de pasageri români în 2025;

♦ Rată de penetrare: 0,17% (foarte redusă comparativ cu alte pieţe);

♦ Estimare 2028: 50.000 de pasageri;

♦ Ritm anual de creştere al pieţei: 12–15%;

♦ Pentru 2026,  Costa Cruises vizează o creştere a vânzărilor de 7%;

♦ În ultimii ani, vânzările  Costa Cruises în România au crescut cu peste 70% faţă de 2023;

♦ Turiştii români reprezintă 25% din totalul pasagerilor  Costa Cruises din Europa Centrală şi de Est.


Preferinţele românilor

♦ 56% aleg Marea Mediterană;

♦ 22% aleg Emiratele Arabe Unite;

♦ Restul: Europa de Nord, Canare, Caraibe;

♦ Creşte interesul pentru minicroaziere de 4–5 nopţi, mai ales în segmentul 25–40 ani.


Context global

♦ 35 milioane pasageri la nivel global în 2024;

♦ +30% creştere estimată în 2027 vs 2019;

♦ Flota Costa: 9 nave;

♦ Peste 200 de destinaţii.

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Priorităţi de bancher

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.