Pe măsură ce timpul a trecut, sistemul financiar mondial, pentru că putem vorbi deja de aşa ceva, se dezvoltă: egiptenii pun bazele unui sistem bursier, romanii se confruntă, în timpul celui de-al doilea război punic, dintre Roma şi Cartagina, cu inflaţia generată de enorma cerere de bani pentru plata trupelor iar insula greacă Delos devine un important centru bancar. Spiritul novator chinez se manifestă şi el: apar banii din piele (de cerb), cu o valoare de 40.000 de monede de bază.

Romanii au reacţionat cu o relativă întârziere la baterea de monedă, dar au adoptat, pe lângă aur şi argint, şi metalele mai puţin preţioase, cum ar fi arama. Împăratul Augustuts a reformat atât sistemul monetar cât şi pe cel al taxelor, impozitând tranzacţiile comerciale, deţinerea de terenuri şi câştigurile.

În toată această perioadă, cele mai folosite unităţi monetare de către greci erau halcousul (din aramă, echivala cu o treime de obol), obolul (o şesime de drahmă), drahma (din argint), staterul (din aur, echivala cu 4 drahme) şi talantul (600 de drahme). Romanii foloseau libra şi uncia, din aramă, denarii din argint şi aureusii din aur.

Alungarea cămătarilor din templul Ierusalimului de către Isus nu a fost decât un episod minor al dezvoltării sistemului monetar, cu bunele şi relele sale: în anul 250 conţinutul de argint al monedelor romane scade la 40% iar în 270 la numai 4%, consecinţe ale inflaţiei accelerate. Aurelian încearcă să combată acest flagel printr-o emisiune de noi monede de aur pur, cărora le ridică valoarea de două ori şi jumătate. Fără prea mare succes, pentru că inflaţia rămâne o problemă şi pentru Diocleţian. Acesta este învins de forţele pieţei, chiar dacă a introdus controlul preţurilor şi al dobânzilor, şi abdică. Pe de altă parte, Diocleţian este cel ce a introdus primul sistem de buget anual, cu succes.

Inflaţia nu s-a lăsat învinsă nici de trecerea la creştinism a Imperiului Roman, chiar dacă, cu această ocazie, împăratul Constantin cel Mare a confiscat enormele comori acumulate în templele “păgâne”.

Mai trebuie remarcat şi faptul că împăratul Constantin a emis o monedă de aur, solidus, în anul 306, care a fost produsă, fără a i se schimba greutatea sau puritatea timp de 700 de ani. O măsură a inflaţiei acelori timpuri este evoluţia valorii aurului: în anul 307 preţul era dublu faţă de cel stabilit de Diocleţian cu şase ani mai devreme iar în 324 preţul era de şase ori mai mare. Ceva mai târziu, în Egipt, o măsură de aur care valora 300.000 de denari ajunge să coste 2.120.000.000 de denari.

Invaziile barbare au frânat evoluţiile monetare, activităţile bancare sunt abandonate, iar monedele emise de episcopul Mellitus în Londra sunt folosite mai mult drept bijuterii decât pentru scopuri comerciale.