O modalitate prin care casele de licitaţii reuşesc să crească preţurile plătite de cumpărători este de a-i aborda pe cei ce de-abia încep să-şi alcătuiască o colecţie de opere de artă, explicându-le ce afacere bună ar face dacă ar cumpăra o lucrare sau alta. Şansele ca un colecţionar începător să-şi dea seama că i se cere să plătească mai mult decât s-ar cuveni pentru un tablou sunt reduse, mai ales dacă lucrarea se numără printre cele mai puţin apreciate ale unui artist. Strategia dă roade mai ales în cazul colecţionarilor din Asia sau Orientul Mijlociu.

Pentru a se asigura că au la vânzare loturi consistente de lucrări de artă, casele de licitaţii oferă uneori garanţii vânzătorilor, garanţii pentru finanţarea cărora apelează la terţi, iar dacă obiectele scoase la vânzare sunt adjudecate pentru o sumă mai mare decât preţul estimat în catalogul de prezentare, casa de licitaţii şi finanţatorul împart taxa plătită de cumpărător peste preţul de adjudecare.

Preţurile cresc şi în cazul unor articole valoroase, care nu trebuie însă cumpărate fără un consilier de specialitate, dar pentru care colecţionarii începători licitează convinşi că fac o afacere bună. Aşa s-a întâmplat recent în cazul unei licitaţii de covoare vechi din Iran, Turcia, Egipt şi India, provenite dintr-o colecţie particulară, dar care nu erau într-o stare prea bună.