Cât de uşor s-a păcălit un miliardar (FOTO)

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 11 august 2012 61 afişări

Un oligarh rus a reuşit să determine casa de licitaţii Christie's să-l despăgubească pentru o pictură considerată falsă, după ce a apelat la instanţă.

Tabloul cu pricina, intitulat "Odaliscă" şi atribuit artistului rus Boris Kustodiev, a fost achiziţionat de miliardarul Viktor Vekselberg în urmă cu câţiva ani pentru suma de 1,7 milioane de lire sterline, de câteva ori mai mare de preţul de pornire.

La ceva vreme după achiziţie, experţii angajaţi să se ocupe de colecţia de artă a miliardarului au început să se îndoiască de autenticitatea lucrării, afirmând că pigmentul folosit la semnătura artistului, care arată anul realizării ca 1919, nu a devenit disponibil pe piaţă decât după moartea acestuia, la câţiva ani de la pictarea tablolui.

Vekselberg s-a adresat instanţei pentru a-şi recupera banii plătiţi pe pictură, iar instanţa i-a considerat cererea întemeiată, obligând casa Christie's să-l despăgubească, scrie The Telegraph. În apărarea sa, casa de licitaţii, care mai vânduse şi anterior pictura altor colecţionari, a susţinut că pigmentul folosit în semnătură exista în 1919, dar nu se folosea pe scară largă şi că tabloul, chiar dacă nu reprezintă o capodoperă a artistului, a fost totuşi pictat de el, într-o perioadă în care Boris Kustodiev avea o situaţie materială precară şi căuta să-l vândă repede pentru a-şi întreţine familia.

Urmărește Business Magazin

/arta-si-societate/cat-de-usor-s-a-pacalit-un-miliardar-foto-9923616
9923616
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.