Cu aproape 40 de staţiuni atestate şi unele dintre cele mai diverse resurse naturale din regiune – de la ape termale şi nămoluri sapropelice la mofete şi saline – turismul balnear românesc are toate premisele să joace în prima ligă regională. În realitate însă, sectorul rămâne puternic dependent de piaţa internă şi vulnerabil la orice recul al acesteia.

Cei 47.683 de turişti străini atraşi în 2025 conturează o piaţă externă încă marginală, incapabilă să compenseze scăderile din consumul local, în timp ce directiva europeană care ar putea facilita accesul pacienţilor străini cu decontare din ţările de origine, rămâne în mare parte nevalorificată.

Capacitatea de cazare la nivel naţional a crescut în 2025 cu 2,1% faţă de anul anterior, până la 99,7 milioane de locuri, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. În acest peisaj, staţiunile balneare reprezintă al treilea cel mai mare pol turistic al ţării, cu peste 10,5 milioane de locuri, după zona montană (21,8 milioane) şi litoral (11,5 milioane). Dimensiunea infrastructurii confirmă, cel puţin pe hârtie, rolul strategic al acestui segment.

Pe partea de cerere, imaginea este însă mai nuanţată. În 2025, numărul total al sosirilor în turism a scăzut cu 2,4%, până la 13,9 milioane.

Corecţia vine aproape integral din piaţa internă: turiştii români au fost mai puţini cu 4,6%, în timp ce sosirile din străinătate au crescut cu 8,5%, depăşind 2,58 milioane. În această statistică staţiunile balneare merg contra curentului: din cele 1,16 milioane de sosiri înregistrate, doar 47.683 au aparţinut turiştilor străini, adică 4,1% din total. Restul de 1,11 milioane revine turiştilor români, ceea ce ridică dependenţa de piaţa internă la aproape 96%.

Procentul indică cel mai ridicat nivel dintre marile segmente turistice ale ţării şi face sectorul balnear extrem de sensibil la evoluţia veniturilor populaţiei şi la politicile publice care susţin cererea.

O mică radiografie a infrastructurii balneare

Din totalul de 7.045 de structuri de cazare active în decembrie 2025 la nivel naţional, 472 se aflau în staţiunile balneare, adică 6,7% din totalul structurilor, pentru o capacitate de 10,5 milioane locuri. Oferta balneară rămâne dominată de hoteluri: din cele 472 de unităţi active la finalul lui 2025, 104 sunt hoteluri, urmate de pensiuni turistice (115), vile turistice (55), pensiuni agroturistice (49) şi apartamente sau camere de închiriat (104).

Structura, mai „hotelieră” decât în alte zone, reflectă specificul turismului de tratament: sejururi mai lungi şi servicii integrate. Din perspectiva regională, capacitatea balneară se concentrează în câteva nuclee bine conturate: judeţul Bihor se află în prim-plan, cu una dintre cele mai mari capacităţi din ţară - peste 4,43 milioane de locuri la nivel judeţean, susţinute în principal de Băile Felix şi Băile 1 Mai. În zona centrală, judeţele Covasna (1,52 milioane), Harghita (2,44 milioane) şi Mureş (3,02 milioane) formează un al doilea pol important. La acestea se adaugă sud-vestul Olteniei, unde judeţul Vâlcea, cu staţiuni precum Băile Olăneşti şi Călimăneşti-Căciulata, cumulează peste 4,2 milioane de locuri-zile totale la nivel judeţean, din care o parte semnificativă revine segmentului balnear.

Harta staţiunilor: de la Herculane la Techirghiol

Peste 160 de localităţi din România dispun de factori naturali terapeutici, însă doar 38 dintre acestea au fost atestate oficial - 33 balneoclimatice şi cinci balneare - distribuite în şase regiuni de dezvoltare. În teorie, această acoperire ar putea funcţiona ca un instrument de reducere a disparităţilor regionale, prin atragerea de investiţii, crearea de locuri de muncă şi stimularea economiilor locale. În practică însă, potenţialul este limitat de diferenţele de infrastructură, de nivelul inegal al investiţiilor şi de calitatea neuniformă a serviciilor. În absenţa unei modernizări consistente şi a unei strategii coerente de integrare în circuitele turistice şi medicale internaţionale, multe dintre aceste staţiuni rămân subutilizate, în ciuda unor resurse naturale competitive.

România în regiune

Un contrast dureros pentru industria balneară românească vine şi din comparaţia regională. Ungaria a construit prin programul Thermal Hungary şi cardul SZÉP un brand internaţional atât de puternic încât atrage anual circa 20 de milioane de vizitatori, dintre care aproape jumătate sunt străini. Cehia, cu staţiunile din regiunea Karlovy Vary, precum Mariánské Lázně, incluse în patrimoniul UNESCO, funcţionează ca destinaţie premium pentru sejururi lungi cu profil medical.

Bulgaria şi Polonia au crescut ambele cu peste 4%, respectiv 7% la înnoptări în 2025. România a înregistrat scădere, cu turismul balnear concentrat pe o piaţă internă de 95,9% turişti proprii, vulnerabilă la orice politică bugetară. Datele INS pentru 2025 confirmă că nici turiştii interni nu sunt câştigaţi dintr-o promovare strategică, ci din scheme de subvenţionare precum vouchere de vacanţă şi bilete de tratament prin Casa Naţională de Pensii (CNPP) care, atunci când se reduc, antrenează automat şi scăderea sosirilor. „Nu este suficient să participi la târguri. Ai nevoie de o strategie coerentă pe termen lung de comunicare şi marketing a unei destinaţii. Ai mers o dată la târgul de turism de la Londra, oamenii par interesaţi, dar dacă nu mai aud de tine un an de zile, nu se întâmplă nimic. Nu poţi să faci primăvară cu o floare. Problema este inconsecvenţa. Participarea la târguri este doar o mică piesă dintr-un ansamblu mult mai mare, care înseamnă promovarea unei destinaţii precum România”, spune Ioana Gogu, director general al Grupului Tisa şi vicepreşedinte al Organizaţiei Patronatelor din Turismul Balnear din România (OPTBR).

Ce face statul? Legi, scheme de ajutor şi un masterplan

Ultimii ani au marcat o schimbare de paradigmă în abordarea statului faţă de turismul balnear. Dacă anterior accentul cădea pe reglementare şi atestare, acum logica s-a mutat, cel puţin declarativ, spre investiţii, modernizare şi integrare în sistemul de sănătate. În februarie 2026, Senatul a adoptat legea care proclamă turismul balnear domeniu strategic prioritar. Propunerea legislativă vizează susţinerea şi modernizarea infrastructurii staţiunilor balneare, climatice şi balneoclimatice, punând accent pe valoarea terapeutică a resurselor naturale existente. Este primul pas dintr-un pachet mai amplu, dar rămâne de văzut cât de repede va fi transpus în decizii bugetare.

Schema de ajutor de minimis pentru modernizarea staţiunilor balneare, aprobată în 2023 şi modificată în 2024, este primul instrument direct de finanţare a operatorilor privaţi. Prin CNPP, în 2026 sunt alocate 114.000 de bilete de tratament - circa 410 milioane de lei, unul dintre puţinele canale publice de susţinere recurentă a cererii. În plus, la nivel european există un mecanism care ar putea schimba fundamental atractivitatea turismului balnear românesc pentru pacienţii din Vest, dar care nu prea funcţionează în România. Este vorba de directiva UE din 2013 care permite circulaţia turiştilor de sănătate în Europa, cu decontarea costurilor în ţara de origine a pacientului. „O persoană din Germania, cu probleme reumatice, alergii sau alte afecţiuni, se poate caza în România, într-un hotel acreditat cu bază de tratament, iar toate costurile sunt decontate de statul german. Este un mecanism extrem de benefic, pentru că şi casele de asigurări din Germania caută soluţii mai eficiente, la costuri mai reduse, uneori la jumătate de preţ. Există această legislaţie din 2013, dar în România nu se aplică. Nu cerem bani de la statul român, cerem implementarea unei legislaţii europene existente. În momentul de faţă, această industrie este blocată”, subliniază Ioana Gogu.

Cel mai ambiţios document de politică publică aflat în dezbatere este proiectul de hotărâre de guvern privind masterplanul investiţiilor în turism, publicat în consultare în ianuarie 2026. Pentru prima dată, documentul stabileşte clar ce staţiuni balneare pot primi finanţare şi în ce condiţii, atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene, o schimbare importantă faţă de abordările mai generale din trecut. În paralel, Ministerul Economiei a încercat să aducă mai multă vizibilitate sectorului: în 2025 a publicat 12 ghiduri despre afecţiunile care pot fi tratate prin cura balneară, dar şi o hartă oficială a staţiunilor autorizate.

Cine investeşte: un exemplu din Vâlcea

În timp ce statul dezbate masterplanuri şi legi strategice, sectorul privat merge înainte. Grupul Tisa, unul dintre jucătorii de referinţă din staţiunile balneare vâlcene, este un caz de studiu pentru ce se poate construi din resurse locale, reinvestire a profitului şi fonduri europene, fără să aştepte politici publice ideale. Grupul, înfiinţat în 1992 de familia Rebenciuc din Vâlcea, operează trei hoteluri cu baze de tratament balnear în Băile Olăneşti, plus unul dintre cele mai mari aquaparkuri din Oltenia, cu peste 40.000 de vizitatori unici în 2025, în creştere cu 10% faţă de 2024. Cifra de afaceri a grupului a depăşit 3 milioane de euro în 2025, iar pentru 2026, cu noul hotel de patru stele în construcţie, Grand Hotel Tisa, investiţie de circa 6 milioane de euro, cu 71 de camere, estimările urcă la peste 4 milioane de euro. Strategia pe termen lung a grupului este expansiunea naţională: primul pas este un hotel în Băile Govora, proiect planificat pentru 2027. Modelul de business - hoteluri cu baze de tratament şi facilităţi spa în staţiuni balneare diferite - este tocmai tipul de lanţ integrat pe care sectorul îl cere, şi care lipseşte din peisajul balnear românesc dominat de operatori mici şi independenţi, spune Ioana Gogu, directorul general al grupului. „Pe termen lung, strategia grupului hotelier este de a deveni un lanţ hotelier balnear la nivel naţional, cu unităţi care includ baze de tratament şi facilităţi spa în mai multe staţiuni din România. Pentru următoarea investiţie, avem în vedere staţiunea Băile Govora, o destinaţie cu potenţial ridicat în turismul balnear, dar încă insuficient valorificată.”   

„În România este foarte dificil să deschizi un hotel. Nu din motive evidente, ci pentru că nu poţi trece de avizele ISU. De fiecare dată când apare un incident, legislaţia se schimbă. Inspectorii cer lucruri diferite, uneori contradictorii. Legislaţia este extrem de complicată. Se ajunge la costuri de sute de mii de euro şi la întârzieri de ani de zile.“

Ioana Gogu, director general, Grupul Tisa