Investiţia fabuloasă făcută de una dintre cele mai mari companii auto. Ce vor să facă aceştia cu 1 miliard de euro

Autor: Ioana Matei Postat la 09 decembrie 2023 259 afişări

Italienii de la Iveco au făcut cea mai mare investiţie din istoria lor de aproape cinci decenii – un miliard de euro pentru reînnoirea completă a gamei de vehicule şi lansarea modelului S-eWay, primul camion de mare tonaj fabricat integral de compania italiană.

Nici Gaudi, nici La Rambla şi nici măcar Sagrada Familia nu au fost principalele argumente care au atras, pe 15 noiembrie, la Barcelona, peste 1.300 de oameni din întreaga lume – specialişti în automotive, oameni de afaceri, jurnalişti şi diverşi alţi invitaţi. Aceştia au fost invitaţi ai evenimentului organizat de Iveco, sub sloganul „Be The Change”, pentru a le fi prezentate noile vehicule Iveco.

Pentru că brandul de vehicule comerciale poartă de luna aceasta haine noi. Italienii de la Iveco Group, companie care deţine brandul Iveco, au reînnoit complet gama de vehicule care cuprinde toate modelele brandului, în urma unei investiţii de un miliard de euro, cea mai mare din istoria grupului. Investiţie făcută de grupul italian, după cum spun reprezentanţii acestuia, pentru a putea conduce mai departe pe drumul mobilităţii de astăzi, o mobilitate care are la bază cuvinte precum sustenabilitate şi electric. În dezvoltarea acestei game, Iveco s-a concentrat pe patru piloni: productivitate în afaceri, experienţa şoferului, sustenabilitate şi conectivitate.

„Industria automotive este în plină transformare. Din perspectiva mea, există trei trenduri macro pe care se bazează această transformare: tehnologia, aşteptările clienţilor şi preocuparea pentru sustenabilitate. Mobilitatea nu mai este astăzi doar despre a ajunge dintr-un loc în altul sau despre a duce lucruri din punctul A în punctul B şi suntem pregătiţi să reinventăm ideea de transport. Am făcut un mare progres în ceea ce priveşte conectivitatea. În 2016, aveam circa 5.000 de camioane grele conectate. Astăzi, sunt în jur de 100.000 de vehicule conectate şi ne propunem să trecem de o jumătate de milion până în 2030”, a spus Marco Liccardo, chief technology & digital officer, Iveco, în timpul evenimentului de lansare a noii game.

Iveco a dezvoltat o gamă de produse cu multiple tipuri de propulsie, a dezvoltat oferta de vehicule electrice şi a înfiinţat un centru de producţie în Ulm, Germania, unde produce integral primul camion Iveco heavy-duty electric. Cei peste 1.300 de oameni prezenţi la eveniment au putut vedea de aproape modelele Iveco S-way, X-Way, Eurocargo, eDaily şi S-eWay. Pentru pasionaţii de maşini, experienţa a mers la următorul nivel atunci când au avut ocazia de a se urca la volanul vehiculelor expuse în sala care a găzduit evenimentul.


„Am făcut un mare progres în ceea ce priveşte conectivitatea. În 2016, aveam circa 5.000 de camioane grele conectate. Astăzi, sunt în jur de 100.000 de vehicule conectate şi ne propunem să trecem de o jumătate de milion până în 2030“, a spus Marco Liccardo, chief technology & digital officer, Iveco


Mirosul de maşină nouă, bordurile complet automatizate şi tapiţeria din interior nu au putut ţine departe pe niciunul dintre participanţii la evenimentul de lansare a gamei. Domni şi doamne, toţi îmbrăcaţi la patru ace, urcau pe rând în câte un S-way, după care coborau şi repetau aceeaşi experienţă într-un Eurocargo sau într-un X-Way. Luca Sra, preşedinte truck business unit în cadrul Iveco, a spus în timpul evenimentului de la Barcelona că lupta pentru schimbare este un job full-time căruia, în ultimii patru ani, Iveco i-a dedicat toate resursele. „Odată cu lansarea gamei complete a anului 2024, ne arătăm puterea de a merge mai departe fără teamă şi de a sta alături de clienţii noştri, susţinîndu-i cu un ecosistem de mobilitate 360 de grade, tehnologia care se potriveşte cel mai bine nevoilor lor”, a adăugat el.

Îmbunătăţirile aduse vehiculelor noi din gama Iveco, spun reprezentanţii companiei, variază de la propulsie, cum ar fi introducerea unui motor de ultimă generaţie în segmentul greu, şi ergonomie, cu adoptarea funcţionalităţilor centrate pe şofer şi auto, la interfaţa avansată om-maşină cu o tehnologie îmbunătăţită la bord, pentru o conducere mai sigură.

La evenimentul de la Barcelona, în lumina reflectoarelor au fost şi noile vehicule electrice grele şi uşoare - S-eWay, primul camion electric de mare tonaj fabricat integral de compania italiană şi gama îmbunătăţită eDaily.


La evenimentul de la Barcelona, în lumina reflectoarelor au fost şi noile vehicule electrice grele şi uşoare - S-eWay, primul camion electric de mare tonaj fabricat integral de compania italiană şi gama îmbunătăţită eDaily. „Astăzi conducem pe drumul schimbării, pe drumul noii mobilităţi - mobilitatea electrică”, a spus Gerrit Marx, CEO, Iveco Group. Conform spun reprezentanţii grupului, Iveco urmăreşte strategia de decarbonizare printr-o abordare multienergetică care include dezvoltarea în continuare a tehnologiilor biometan, electrice cu baterii şi cu pile de combustie.

Odată cu investiţia de un miliard de euro, din care a rezultat lansarea noii game, Iveco a marcat şi deschiderea unui nou capitol în călătoria sa, începută în urmă cu aproape cinci decenii, prin schimbarea logoului. „Noul logo negru (...) exprimă dinamismul şi inovaţia. El menţine, în acelaşi timp, o legătură cu istoria brandului, redată prin fulgerul de lumină albastră – punct de joncţiune dintre istoria Iveco şi noul său viitor energetic”, au detaliat oficialii Iveco.

Brandul Iveco face parte din Iveco Group, care proiectează, produce şi comercializează vehicule comerciale uşoare, medii şi grele, camioane off-road şi vehicule adecvate pentru orice tip de caroserie. Grupul italian operează şase uzine de producţie şi şapte centre de cercetare şi dezvoltare şi are 3.500 de puncte de vânzare şi de service în peste 160 de ţări.

Business pe acorduri rock

În timpul evenimentului de lansare a noi game de vehicule Iveco, oficialii grupului italian au anunţat lansarea unui parteneriat cu Metallica, una dintre cele mai cunoscute trupe de heavy metal a tuturor timpurilor. Astfel, camioanele şi microbuzele electrice Iveco se vor alătura caravanei Metallica în turneul M72 World Tour al trupei, care se va desfăşura în perioada mai-iulie 2024.

Vedeta evenimentului de la Barcelona a fost S-Way Metallica Special Edition - camionul electric pe care orice invitat l-a putut zări de la zeci de metri depărtare, dată fiind nuanţa sa puternică de galben şi sigla trupei Metallica. În turneul european, Metallica va fi însoţită de modelele Iveco S-eWay şi S-Way electrice şi pe gaz natural, iar microbuzele eDaily şi Daily Natural Gas vor asigura transportul echipei pe parcursul turneului de anul viitor. „Vom lansa acest parteneriat cu Iveco în mai 2024, când turul Metallica M72 va continua prin Europa. Vom folosi vehiculele Iveco electrice şi cu gaz natural pentru a ne transporta echipamentele pe tot parcursul turneului. În plus, vom putea contribui la angajamentul ce presupune zero emisii de carbon până în 2040”, a transmis în timpul evenimentului, printr-un mesaj video, Lars Ulrich, bateristul trupei Metallica.  

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
REPORTAJ,
iveco,
brand,
camion,
camioane

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.