România văzută prin ochii grecilor de la Hellas Direct

Hellas Direct Insurance, companie de asigurări care activează pe piaţa locală de la finalul anului 2022, a atins un volum al subscrierilor de aproape 1 mld. lei în doi ani. Cum văd piaţa locală cei doi cofondatori, Alexis Pantazis şi Emilios Markou, şi care sunt planurile lor de viitor?
Piaţa asigurărilor din România s-a confruntat în ultimii ani cu două dintre cele mai mari falimente istorice - City Insurance şi Euroins - care au creat haos atât pentru asigurători, cât şi pentru clienţii acestora. Pe scurt, preţurile la poliţele RCA s-au dus la maxime istorice şi asigurătorii RCA au fost puşi sub umbrela unei plafonări pentru a limita o explozie efectivă a preţurilor.
Pe de altă parte, căderea şi ieşirea din piaţă a doi dintre cei mai toxici asigurători RCA de pe piaţa locală, a însemnat în acelaşi timp o şansă pentru ca piaţa să se recalibreze cu preţuri la poliţele RCA sustenabile, nu de dumping, practica folosită de companiile falimentare, iar acest lucru a atras atenţia altor asigurători internaţionali. Printre aceştia se numără Hellas Direct Insurance, companie cu sediul în Grecia, care deja la finalul anului 2024 a ajuns aproape de pragul unui volum al subscrierilor de 1 mld.
lei în doi ani de activitate pe piaţa RCA din România, chiar în plină plafonare a tarifelor din acest segment.
Deşi intrarea pe piaţa locală spre finalul anului 2022 a fost chiar înainte de falimentul Euroins şi după falimentul City Insurance, Alexis Pantazis şi Emilios Markou, cei doi cofondatori şi directori executivi ai Hellas Direct spun că prezenţa pe piaţa din România este datorată unei oportunităţi semnificative pe care au identificat-o, iar căderea celor două mari companii din zona RCA nu a făcut decât să confirme necesitatea unei schimbări.
„Am identificat o oportunitate semnificativă în România, nu doar din punct de vedere comercial, ci şi ca posibilitate de a aduce o schimbare pozitivă. România se dezvoltă rapid, iar cetăţenii săi merită soluţii de asigurare în care să aibă încredere. Noi
ne-am propus să oferim exact acest lucru. Apartenenţa la UE ne permite, de asemenea, să construim soluţii transfrontaliere mai solide. Pentru noi, România reprezintă o investiţie pe termen lung, nu doar o piaţă tranzitorie”, explică Emilios Markou.
Din pespectiva lui Alexis Pantazis, misiunea companiei este de a transforma piaţa asigurărilor în regiunile subdeservite din Europa. În acelaşi timp, el menţionează că falimentul City Insurance şi Euroins nu au reprezentat una din oportunităţile urmărite. „Misiunea noastră este să transformăm piaţa asigurărilor în regiunile subdeservite din Europa, oferind servicii transparente, accesibile şi la preţuri competitive. Falimentele unor mari companii de asigurări au determinat mulţi oameni să caute o opţiune mai stabilă şi de încredere. Nu am intervenit ca urmare a crizei, ci pentru că ştiam că putem aduce o contribuţie pozitivă. Şi vom demonstra acest lucru în mod constant. Pentru noi, este vorba despre un angajament pe termen lung, nu despre o acţiune rapidă. Ne dorim să câştigăm încrederea clienţilor noştri români, prin fiecare poliţă emisă. Soliditatea noastră financiară – un coeficient de solvabilitate de 190% în decembrie 2023 – garantează că vom fi alături de clienţii noştri ori de câte ori au nevoie”, susţine Alexis Pantazis.
Momentan, direcţia Hellas Direct este doar către zona asigurărilor RCA, dar dezvoltarea pe zona auto şi prezenţa pe piaţa locală pe termen lung înseamnă că în perioada următoare compania îşi va dezvolta un portofoliul şi prin alte produse de asigurare. Momentan, aşa cum spune Emilio Markou, „toţi şoferii din România au nevoie de RCA”. Având în vedere că acest tip de poliţă este una obligatorie, mai ales pentru o companie nou intrată pe piaţa asigurărilor din România, are logică şi sens să înceapă cu RCA-ul.
„Alocăm 68 de milioane de euro direct României, investindu-i în active locale, precum titluri de stat şi depozite bancare. Ne extindem gama de servicii, creăm noi oportunităţi de angajare şi colaborăm îndeaproape cu partenerii locali pentru a construi un proiect durabil.“
Emilio Markou, cofondator şi director executiv Hellas Direct,
Totuşi, gestionarea unui portofoliu doar de RCA poate fi dezastruosă, aşa cum s-a observat în exemplul companiilor falimentare City Insurance şi Euroins. În cazul Hellas Direct, Alexis Pantazis susţine că firma sa de asigurări gestionează riscul cu inteligenţă printr-o analiză constantă a portofoliului şi menţinerea echilibrului.
„Modelele noastre de subscriere şi de stabilire a preţurilor – bazate pe tehnologie de vârf şi instrumente de inteligenţă artificială – ne permit să fim competitivi şi să ne menţinem pe termen lung, oferind în acelaşi timp produse corecte, la preţuri accesibile”, spune Alexis Pantazis.
El adăugă că în România potenţialul este imens, iar românii sunt în căutarea unor soluţii inteligente şi moderne în toate domeniile, inclusiv în cel al asigurărilor. „Deşi asigurarea RCA este adesea percepută doar ca o obligaţie legală, observăm o schimbare de mentalitate – oamenii îşi doresc o protecţie mai completă şi siguranţă. Asigurările auto şi de locuinţe sunt în expansiune, iar noi explorăm şi alte servicii, dincolo de cele clasice, pentru a răspunde nevoilor în continuă schimbare ale clienţilor”, explică Alexis Pantazis.
Din perspectiva lui Emilio Markou, Hellas Direct plănuieşte investiţii de 68 mil. euro în România, dar el explică faptul că nu este vorba doar despre o investiţie, ci un angajament ferm prin investiţiile pe care le va face în active locale, precum titluri de stat şi depozite bancare. „Ne extindem gama de servicii, creăm noi oportunităţi de angajare şi colaborăm îndeaproape cu partenerii locali pentru a construi un proiect durabil. Credem în potenţialul României şi ne dedicăm creşterii alături de aceasta. Am pornit cu RCA, dar planurile noastre nu se limitează la asta. Lucrăm la diversificarea ofertei noastre, incluzând asigurări pentru motociclete, CASCO şi acoperire pentru vehiculele comerciale. Vrem, de asemenea, să oferim modalităţi de plată mai flexibile – pentru că asigurarea trebuie să fie un instrument în sprijinul clienţilor, nu o constrângere. În plus faţă de asigurările clasice, dezvoltăm servicii inovatoare pentru a face mobilitatea mai facilă şi mai sigură”, a mai detaliat Emilio Markou.
Pentru anul acesta, Alexis Pantazis susţine că Hellas Direct se va concentra pe creşterea actiităţii şi pe un impact semnificativ. „Ne consolidăm echipa din România, extindem parteneriatele şi diversificăm oferta de produse. Inovaţia digitală este esenţială, pentru că vrem să facem asigurările simple, rapide şi accesibile tuturor. Conform datelor ASF, am atins o cotă de piaţă de 9,7% la RCA în primele nouă luni ale anului 2024 şi ţintim o cotă de 10-15% în viitorul apropiat. Dincolo de cifre, obiectivul nostru este să devenim alegerea de încredere a şoferilor români. Suntem aici pe termen lung şi vrem să facem o schimbare reală”, a mai spus Alexis Pantazis.
La finalul anului 2024, Hellas Direct a ajuns la un volum al primelor brute subscrise de 934 mil. lei, în creştere semnificativă cu 67% comparativ cu anul 2023. În clasamentul celor mai mari companii din zona RCA de la finalul anului trecut, Hellas Direct se afla pe poziţia a cincea, cu o cotă de piaţă de 9,4%.
Per total, piaţa asigurărilor a ajuns la finalul anului trecut la un volum al primelor brute subscrise de 23,4 mld. lei, în creştere cu 11% faţă de anul 2023. Din volumul total al subscrierilor, care include şi volumul primelor brute subscrise de sucursale, piaţa RCA a marcat un avans de 7% în 2024, faţă de 2023, până la 9,94 mld. lei. Fără contribuţia sucursalelor, subscrierile pieţei locale RCA a fost de 7,8 mld. lei.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro