Într-o industrie unde erorile nu sunt tolerate, ea a găsit o metodă să ‘greşească în siguranţă
Iulia Rusu, manager strategie credite şi asigurări, persoane fizice, ING Bank: „Visul pe termen lung nu stă într-o titulatură. Dar vreau să îmi ascult intuiţia şi să am curaj să fac ce îmi place. În mediul actual, disrupt de AI, oportunităţile pot avea nume pe care în prezent poate nici nu le cunoaştem.” Cu toate acestea, se pot găsi căi în care să greşeşti „în siguranţă” sau să asiguri controale astfel încât clienţii să nu fie impactaţi, explică Iulia Rusu, manager strategie credite şi asigurări, persoane fizice, ING Bank. Şi, spune ea, lucrul cel mai important este să continue să meargă mai departe, chiar dacă greşeli pot să apară în orice proiect nou.
Iulia Rusu
manager strategie credite şi asigurări, persoane fizice, ING Bank
40 de ani
BIO
Startul profesional l-a avut în audit, într-o companie din Big 4. În 2010 a făcut trecerea la banking, iar în ING a cunoscut zona de distribuţie produse persoane fizice. De şase ani deţine funcţia actuală, obiectivul său fiind să obţină cele mai bune rezultate financiare, bazate pe inovaţie de produs şi experienţă superioară a clienţilor.
„Atât timp cât ele se produc dintr-un motiv exploratoriu, şi motivele erorilor au fost înţelese şi înglobate, ele vor duce la îmbunătăţirea testelor următoare”, spune Iulia Rusu. Primii paşi ai parcursului său profesional s-au derulat în audit, într-o companie din Big 4, iar în 2010 a făcut trecerea la banking.
În ING a cunoscut zona de distribuţie produse persoane fizice, unde organizarea unică sub formă de franciză a reţelei a învăţat-o ce înseamnă o structură de comisionare eficace a unei reţele de antreprenori. De 6 ani conduce Departamentul de Strategie Credite şi Asigurări, Persoane Fizice, iar obiectivul său este să obţină cele mai bune rezultate financiare, bazate pe inovaţie de produs şi experienţă superioară a clienţilor.
Acesta este rolul unui intraprenor a cărui sarcină este de a face legătura, implementând şi contribuind la direcţia strategică de creditare a băncii, aducând noutate şi raţionament în activităţile zilnice. Responsabilităţile sale se leagă de viziunea şi strategia produsului, nu doar în momentul vânzării, ci şi pe parcursul ciclului de viaţă al produsului: anticipând cerinţele pieţei şi sprijinind construirea de funcţionalităţi noi şi inovatoare, menţinând vânzările pentru funcţionalităţile existente şi construind studii de fezabilitate pentru a sprijini scoaterea din funcţiune a celor vechi. „Îmi face plăcere să gândesc şi să evaluez produse, funcţionalităţi sau campanii inovative, care au la bază anumite nevoi psihologice ale clienţilor. Inovaţia şi rezultatele comerciale alături de o echipă şi cultură organizaţională care oferă putere individului şi independenţă sunt combinaţia ideală pentru un intraprenor.”
START CU IMPACT
Ai dat-o în bară? Perfect. Povesteşte-ne. Care a fost cea mai mare greşeală din carieră şi lecţia pe care n-o vei uita niciodată?
Experienţa anilor de până acum m-a învăţat că lucrul cel mai important este să continui să merg mai departe, chiar dacă greşeli pot să apară în orice proiect nou.
Atât timp cât ele se produc dintr-un motiv exploratoriu, şi motivele erorilor au fost înţelese şi înglobate, ele vor duce la îmbunătăţirea testelor următoare. Într-o lume în care viteza este foarte mare, scopul este să fail fast pentru a ajunge cât mai repede la rezultate.
Fiind într-o industrie de banking, rata de acceptare a erorilor în serviciile către clienţi este aproape nulă. Cu toate acestea, se pot găsi căi, în care să greşeşti „în siguranţă” sau să asiguri controale astfel încât clienţii să nu fie impactaţi.
Greşeală vs. eşec: unde tragi linia? Şi ce înseamnă, de fapt, eşecul pentru tine?
Noi, milenialii, suntem o generaţie care a tranzitat două lumi.
Ne-am născut în perioada când comunismul era pe sfârşite. Avem doar frânturi de amintiri personale din acea perioadă. Îl recreăm mai mult din poveştile pe care le auzim de la părinţii noştri, cât de greu le era să găsească cele de trebuinţă ca să ne crească. Chiar dacă proaspăt ieşiţi din comunism, metodele de creştere însă erau încă tradiţionale. Aveam cheia la gât, greşelile la lucrările de control încercuite cu pix roşu şi ne simţeam vinovaţi ori de câte ori făceam erori. Voiam să demonstrăm că suntem copii buni şi merităm dragostea părinţilor. Asta nu includea un parcurs cu greşeli.
Apoi când am ajuns adulţi, am fost inundaţi de informaţie, de curentele occidentale şi infuzia de cărţi noi de psihologie care ne prezentau lucrurile şi într-o altă ipostază. „Practica” am făcut-o în companiile multinaţionale în care am avut şansa să lucrez.
De la teorie la a interioriza natural să nu ne simţim vinovaţi când greşim cred însă că mai e de lucru, chiar dacă ne repetăm mecanic, ca să ne dăm curaj, „nu munceşti, nu greşeşti”.
Eşecul înseamnă să mă opresc din a încerca. Momentul când mă dau bătută, deşi simt că mai aveam puţin şi reuşeam.
TRASEU & AMBIŢIE
Ce responsabilităţi duci azi în spate – şi unde vrei să ajungi mâine? Povesteşte-ne despre traseul tău profesional.
Am avut şansa să îmi încep cariera în audit, într-un Big 4. Nu cred că aş fi găsit un loc mai bun în care să fiu expusă diversităţii (de clienţi şi cazuri, de mentori cu diverse naţionalităţi şi puncte de vedere), să îmi dea structură, şi să mă simt ca într-o familie. Cunoşteam cu acea ocazie, pentru prima oară, un mediu de lucru „ca afară”, cu standarde înalte, pe care mi le-a inoculat şi mie şi mi-a setat aşteptări înalte de la angajator.
Am cunoscut mediul de banking odată cu ING, unde mă aflu şi în prezent. M-am angajat la ING ca business intelligence analyst fiind implicată în crearea, implementarea şi administrarea schemei de comisionare şi motivare a reţelei de office-uri: un business tip franciză, cu aproape 200 de antreprenori, cum nu există altul în industria de banking până în prezent, având cea mai mare rată de vânzare şi servire persoane fizice per locaţie.
Ulterior, m-am mutat în zona de produse de creditare, ca manager strategie credite şi asigurări, persoane fizice.
La început am avut în administrare creditele de nevoi personale, linia de credit şi creditele ipotecare. S-au adăugat pe parcurs cardul de credit şi asigurările cesionate, ataşate creditelor, dar şi cele necesionate (de viaţă, şomaj, sănătate). Echipa a crescut şi a păstrat aceeaşi responsabilitate primară: să ne asigurăm că punem pe raft produse sănătoase financiar, care oferă maxim de satisfacţie clienţilor, sunt dorite şi sunt rentabile financiar.
CEO sau antreprenor? Care e visul tău pe termen lung?
Îmi place să mă numesc un „intraprenor”. Adică sunt un antreprenor în sarcinile de zi de zi la birou şi în acelaşi timp mă simt la adăpost de riscurile unui business pe cont propriu. Mi se pare în această etapă a vieţii mele cea mai bună combinaţie. Deci un pic din ambele.
Visul pe termen lung nu stă într-o titulatură. Dar vreau să îmi ascult intuiţia şi să am curaj să fac ce îmi place. În mediul actual, disrupt de AI, oportunităţile pot avea nume pe care în prezent poate nici nu le cunoaştem.
MOMENTE CARE CONTEAZĂ
Care e reuşita de care eşti cel mai mândră? Un proiect, o decizie, o echipă?
Am organizat primul Black Friday al ING Bank România, în 2019. De atunci, în fiecare din cei şapte ani, campania a devenit o tradiţie şi a crescut foarte mult în complexitate şi anvergură.
De asemenea, am lansat produse financiare noi: dobândă fixă pe 5 ani la creditul ipotecar, dobândă variabilă la creditul de nevoi personale şi mai ales am trecut prin contextul foarte dificil COVID în care, în toată acea impredictibilitate şi lipsă de siguranţă, am reuşit să construim comunicări personalizabile fiecărui client.
Sunt mândră de foarte multe proiecte de business, dar cel mai mult de faptul că am reuşit să interiorizez că numai puterea unei echipe va da cele mai palpabile rezultate.
Trei superputeri profesionale. Ce abilităţi sunt esenţiale pentru succesul în carieră?
1. Să te simţi inspirat de oameni şi energizat când te afli în preajma lor.
2. Să munceşti mult ca să clădeşti fundaţia pe care apoi să o foloseşti când expui idei noi care trebuie să convingă.
3. Să fii flexibil, maleabil, să fii mereu plin de dorinţă de a face dar să ai mereu în minte punctul în care vrei să ajungi.
STIL & INFLUENŢĂ
Cum arată stilul tău de leadership? Şi ce oameni sau momente te-au format ca lider?
Sunt un susţinător al egalităţii, libertăţii gândirii şi a discursului sincer. În echipă ne inspirăm unii pe ceilalţi, suntem autentici, ne dăm putere când lucrurile devin grele şi mai ales ne motivăm. Nu suntem doar colegi, suntem prieteni.
M-au inspirat şi mă inspiră în continuare cei care şi mie îmi sunt leaderi. Am ales locul de muncă ale cărui activităţi să îmi placă, dar mai ales urmărind să mă apropii de oamenii inspiraţionali. Ei au fost kerosenul din lampa mea.
Am vrut să împrumut de la ei calmitatea, susţinerea, rezistenţa la greşeli, disciplina în muncă şi puterea de concentrare.
Ce curs sau experienţă ţi-a schimbat perspectiva profesională? Un moment care ţi-a dat direcţie.
Cărţile de leadership/psihologie m-au ajutat să confirm că era sănătos ceea ce intuiam. Mi-au dat curaj să acţionez în conformitate cu valorile şi judecata mea. Altfel accepţi greşeala după ce ai citit că cercetătorii americani au demonstrat pe un eşantion de copii că aceia care au greşit au găsit soluţiile cele mai bune.
Direcţia şi perspectiva profesională mi s-au schimbat din momentul în care mi-am dat seama că termenul de „meaningful life” nu e doar în filme. Poţi să ai un loc de muncă unde să te simţi foarte viu, entuziast. Odată descoperit acest sentiment, caut autenticitate şi entuziasm în orice proiect viitor.
ECHILIBRU & INSPIRAŢIE
Job + viaţă personală = echilibru? Cum reuşeşti să le păstrezi în armonie?
Armonia se păstrează fiind prezent acolo unde eşti. În timpul săptămânii orele de muncă depăşesc orele petrecute cu familia. Însă, atunci când ajungem cu toţii acasă, ne asigurăm că sunt trăite pe deplin. Povestim evenimente sau experienţe prin care am trecut astfel încât să ne conectăm şi să împărtăşim bucuriile sau să ne susţinem în greutăţi. În weekend recuperăm şi facem diverse activităţi. Mesele în familie sunt o regulă.
Ce faci când nu lucrezi? Un hobby, o pasiune, o recomandare de carte?
În timpul liber mă relaxează să îngrijesc flori, să văd filme şi să mă delectez cu o limonadă şi o carte. Vă recomand câteva din cărţile mele preferate: „Omul în căutarea sensului vieţii”, „Bucuria vieţii” sau „Agonie şi extaz” de Irving Stone. Şi de asemenea cărţile lui Irvin Yalom.
BUSINESS Magazin a lansat şi anul trecut catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP. Sub umbrela „Liderii schimbării: decizii curajoase, impact măsurabil”, ediţia din 2025 a catalogului şi-a propus să surprindă nu doar cifre şi reuşite, ci şi lecţiile care i-au format pe liderii noii generaţii, valorile care îi ghidează şi strategiile prin care construiesc viitorul. Iulia Rusu, manager strategie credite şi asigurări, persoane fizice, ING Bank, se numără printre cei 100 de tineri manageri pe care BM i-a inclus în această ediţie a catalogului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro











