Deşi aurul e văzut tradiţional ca „refugiu” în vremuri de criză, războiul recent şi şocul petrolier l-au făcut să se comporte mai degrabă ca un montagne-russe. După un maxim istoric în ianuarie 2025, a pierdut 20% exact când tensiunile din Orientul Mijlociu au escaladat. Motivul? Crizele de azi sunt diferite: vin din energie, nu din sistemul financiar.

Metalele preţioase, în special aurul şi argintul, joacă deseori rolul de „refugii sigure” pentru investitori, pentru că devin necorelate – sau chiar corelate negativ – cu bursa atunci când pieţele scad cel mai abrupt. Tocmai de aceea interesul public creşte brusc în perioadele de incertitudine. Fenomenul nu e nou şi poartă numele de „fuga spre calitate” (flight-to-quality), conform dr. Rand Low, conferenţiar în finanţe cantitative.

S-au mai observat creşteri rapide ale aurului şi argintului în trecut, cel mai notabil în timpul crizei financiare globale din 2008 şi al retrogradării ratingului de credit al Statelor Unite în 2011. În ambele episoade, metalele preţioase s-au comportat exact cum aveau nevoie pieţele tensionate: s-au decuplat de acţiunile care se prăbuşeau şi au funcţionat ca refugii de încredere, mai ales pentru economiile dezvoltate.

Cu tensiuni geopolitice accentuate şi incertitudine economică, vedem din nou cum investitorii se îndreaptă spre active de refugiu, precum aurul şi argintul. Deşi aceste active sunt cele mai puternice în crize majore, materiile prime-refugiu pot avea performanţe bune şi în perioade prelungite de volatilitate globală. Valoarea lor se menţine când pieţele rămân instabile pe termen lung, nu doar în cazul prăbuşirilor bruşte.

În 2025, Banca Mondială a raportat că aurul a atins maxime istorice pe măsură ce tensiunile geopolitice s-au intensificat. Investitorii s-au refugiat în active sigure, iar băncile centrale şi-au mărit achiziţiile de aur. Acestea sunt exact genul de condiţii în care metalele preţioase, de regulă, strălucesc. Argintul are un rol dublu. Este şi metal preţios, dar şi materie primă industrială, ceea ce înseamnă că, în anumite pieţe, argintul manifestă un comportament de refugiu chiar mai puternic decât aurul, mai ales în momente de stres extrem. Dacă adăugăm cererea în creştere din industrii aflate în expansiune, cum ar fi energia solară, performanţa solidă recentă a argintului devine mai uşor de înţeles.

Aurul şi-a câştigat de mult reputaţia de „refugiu financiar” pe timp de furtună. Totuşi, în ultimele luni de haos geopolitic şi panică pe pieţe, metalul preţios s-a mişcat mai degrabă ca un montagne-russe decât ca o navă ancorată stabil. La finalul lunii ianuarie, preţul aurului a urcat la un maxim istoric de aproape 5.600 USD/uncie – practic dublu faţă de anul precedent. De atunci a pierdut circa 20%, scăzând brusc odată cu izbucnirea unui conflict major în Orientul Mijlociu.

Aurul rămâne la niveluri foarte ridicate în raport cu istoria: este cu aproape 300% mai sus faţă de acum un deceniu.

Aşa cum subliniază The Conversation într-un material recent, aurul rămâne la niveluri foarte ridicate în raport cu istoria: este cu aproape 300% mai sus faţă de acum un deceniu. O mare parte din această creştere a fost alimentată de „financiarizare”. Pe scurt, au apărut tot mai multe moduri de a investi în aur „pe hârtie” – prin produse financiare complexe numite derivate şi prin fonduri care urmăresc preţul acestuia – ceea ce a dus la un boom speculativ din partea investitorilor instituţionali şi de retail.

Însă oscilaţiile sălbatice de preţ din acest an ar trebui să spulbere orice iluzie rămasă că aurul este întotdeauna un refugiu sigur. Ca să înţelegem de ce, trebuie să privim cum funcţionează pieţele financiare moderne – şi, în special, de ce un şoc petrolier e diferit de alte crize.

„Adăposturi antifurtună”

Pentru a-şi proteja averea, investitorii caută adesea active care sunt fie „instrumente de hedging”, fie „refugii”. Un hedge este o investiţie care, în medie, se mişcă în direcţia opusă pieţei pe termen lung, în condiţii normale. Un hedge poate fi o umbrelă pe care o ţii deasupra capului în fiecare zi. Rămâi mai uscat decât ceilalţi când plouă, dar ratezi şi o parte din soare – adică din câştigurile potenţiale – când nu plouă.

Un refugiu, pe de altă parte, este o investiţie care se mişcă, în general, în direcţia opusă pieţei doar în perioade bruşte de stres extrem sau în prăbuşiri. E ca un adăpost antifurtună în care fugi doar când vine uraganul.

Unde se încadrează aurul?

Într-un studiu din 2016, o parte din redactorii de la The Conversation au descoperit că aurul are unele calităţi de refugiu, în special pentru pieţele de acţiuni din Australia, SUA, Germania şi Franţa. În timpul crizei financiare globale din 2008, aurul a fost cel mai stabil dintre metalele preţioase analizate. Preţul său a scăzut, dar a evitat pierderile catastrofale suferite de alte metale preţioase.

A avut calităţi similare de refugiu şi în 2011, când agenţia de rating Standard & Poor’s (S&P) a retrogradat pentru prima dată în istorie ratingul AAA al SUA la AAĂ, iar multe burse globale au scăzut.

Cu tensiuni geopolitice accentuate şi incertitudine economică, vedem din nou cum investitorii se îndreaptă spre active de refugiu, precum aurul şi argintul. Deşi aceste active sunt cele mai puternice în crize majore, materiile prime-refugiu pot avea performanţe bune şi în perioade prelungite de volatilitate globală.

Important e că acele şocuri de piaţă au venit din interiorul sistemului financiar – o criză bancară şi o retrogradare de rating. Astăzi, lumea se confruntă cu ceva fundamental diferit: un şoc energetic masiv cauzat de întreruperi în aprovizionarea cu petrol şi de daune majore aduse infrastructurii de petrol şi gaze din Orientul Mijlociu.

De ce e diferit un şoc petrolier

Manualele tradiţionale de finanţe spun că, atunci când izbucneşte un război, inflaţia creşte brusc sau bursele se prăbuşesc, investitorii recurg de obicei la aşa-numita „fugă spre calitate” – îşi retrag banii din active mai riscante şi îi mută în ceva perceput ca fiind mai sigur, cum ar fi aurul.

„Fuga spre calitate” apare când investitorii îşi mută rapid investiţiile din active cu risc ridicat către opţiuni mai sigure, cum ar fi trecerea de la acţiuni la obligaţiuni, de obicei în perioade de incertitudine economică. De ce aleg investitorii această cale? Incertitudinea din pieţele financiare sau internaţionale declanşează, de regulă, acest comportament de turmă. Alteori, mişcarea poate implica investitori individuali sau grupuri mai mici care reduc expunerea pe investiţiile volatile în favoarea celor conservatoare.

Totuşi, o lucrare de cercetare din 2025 – „Modelling time-varying volatility spillovers across crises: Evidence from major commodity futures and the US stock market” – oferă o perspectivă mai nuanţată. Totuşi, cercetarea a inclus date din perioade mai recente de turbulenţă bursieră, inclusiv pandemia de COVID, când proprietăţile de refugiu ale aurului au fost mai atenuate.

S-a constatat că aurul rămâne o alegere preferată pentru investitorii care ies din plasamente mai riscante. Dar nu este un adăpost antifurtună de neatins. În loc să stea complet separat de panică în timpul unei crize, aurul absoarbe o parte din volatilitatea atât de pe piaţa de acţiuni, cât şi de pe cea energetică, ceea ce îi poate face preţul să scadă.

Efecte în lanţ

De ce? Pe de o parte, haosul din pieţe înseamnă că unii investitori mari pot fi forţaţi să vândă aur ca să acopere alte pierderi sau să îşi îndeplinească obligaţii financiare, cum ar fi apelurile în marjă – când un creditor cere fonduri pentru a acoperi scăderea valorii unui activ.

Pentru alţi investitori mari, raliul recent de preţ poate să fi creat o oportunitate de a vinde la vârf şi de a marca profituri sau de a-şi reechilibra portofoliile.

Dar mai e şi faptul că aurul nu are la fel de multă valoare intrinsecă esenţială ca ceva precum petrolul. Cererea industrială pentru el e mult mai mică în comparaţie cu alte mărfuri. Într-o criză severă, forţaţi să aleagă între petrol şi aur, de ce are cu adevărat nevoie industria globală? De petrol.

Hârtie, piatră, aur

Modurile diferite în care oamenii investesc azi în aur sunt un alt factor important. De-a lungul câtorva decenii, aurul a devenit tot mai „financiarizat”. Acum poate fi cumpărat şi vândut cu uşurinţă „pe hârtie”, prin instrumente financiare speculative şi complexe numite derivate sau prin fonduri tranzacţionate la bursă (ETF-uri) din ce în ce mai populare, care urmăresc preţul aurului.

Cu aceste fonduri nu cumperi aur fizic. Cumperi un activ al cărui preţ este conceput să urmărească, într-un fel sau altul, preţul aurului. Un ETF este un produs pe care îl poţi cumpăra sau vinde la bursă. Ele te pot ajuta şi să-ţi diversifici investiţiile. Poţi cumpăra şi vinde unităţi de ETF printr-un broker, la fel cum faci cu acţiunile.

Când investeşti într-un ETF, nu deţii investiţiile de bază. Deţii unităţi în ETF, iar furnizorul ETF-ului deţine acţiunile sau activele. Unităţile de ETF pot fi create sau răscumpărate pentru a se potrivi cu cererea investitorilor. Asta ajută preţul unităţilor să rămână aproape de valoarea activului net al ETF-ului.

Acest lucru diferă de acţiunile unei companii sau unităţile într-un fond de investiţii listat (LIC), unde preţul fluctuează în funcţie de cererea investitorilor.

Astăzi, o creştere masivă a investiţiilor speculative înseamnă că preţurile mărfurilor depind de mult mai mult decât de cererea şi oferta din lumea reală. Pentru că investitorii globali deţin acum derivate pe aur şi acţiuni tradiţionale în acelaşi timp, riscul expunerii la şocuri comune de piaţă a crescut drastic.    

Traducere şi adaptare: Oana Ioniţă