Fondurile de private equity, celălalt barometru al crizei

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 05 iulie 2012 90 afişări

Industria fondurilor de investiţii se dovedeşte un barometru al crizei mai discret, dar deseori mai sincer al economiei reale decât băncile sau bursa. Fondurile de investiţii, mai exact cele de private equity, nu cer şi nu depind de bani publici, iar cu firmele unde aleg să investească au o relaţie directă şi permanentă, spre deosebire de cei ce cumpără acţiuni la bursă.

România de acum e ca Polonia din urmă cu şapte ani, spunea săptămâna trecută Lucian Isar, ministrul mediului de afaceri, referindu-se la potenţialul de creştere economică şi de atragere a investiţiilor, declarându-se convins că afacerile de calitate de la noi îşi vor găsi finanţare şi de acum încolo fără probleme. Afirmaţia fiind făcută la reuniunea Asociaţiei Fondurilor de Private Equity şi Venture Capital din Europa de Sud-Est (SEEPEA), ar fi trebuit probabil să fie consolatoare pentru antreprenorii prezenţi, care i-au auzit pe investitori vorbind în continuare despre sofisticarea pieţei poloneze şi gradul ei de atractivitate pentru fondurile de private equity.

De fapt, consolarea a lipsit, fiindcă nu sunt indicii că s-ar putea reduce prea repede decalajul dintre punctele de interes ale Europei de Est în ochii industriei de private equity şi cele care prezintă un interes mai redus. Ba chiar dimpotrivă, dacă ne uităm la interviurile fără reţineri din publicaţiile străine de specialitate. "A avut loc în mod cert o decuplare", spunea recent Matthew Strassberg, partener la Mid Europa Partners, fond specializat pe piaţa din ECE, la o masă rotundă organizată la Varşovia. "În vremurile glorioase din 2006-2007, investitorii veneau în ţări ca România sau Bulgaria şi nu făceau nicio discriminare de preţ pentru active în raport cu cât erau dispuşi să plătească pentru companii din Polonia sau Cehia. Acum, oamenii au înţeles că există o diferenţă."

Este reală această decuplare? "La nivelul unei anumite percepţii, da, este o percepţie mai negativă faţă de noi şi foarte pozitivă faţă de Polonia", declară pentru BUSINESS Magazin Cristian Nacu, preşedintele SEEPEA şi partener la fondul de investiţii Enterprise Investors (EI). Ca pieţe-ţintă pentru fonduri, "Polonia, Cehia sau Slovacia cresc, în timp ce noi sperăm să fim măcar pe zero. Sunt sub-pieţe care au scăzut, cum e cea de consum, iar dacă anul acesta consumul mai e susţinut de anul electoral, la anul cred că va fi şi mai greu. Depindem atât de mult de economiile din Vest, încât e foarte greu de spus ce se va întâmpla", afirmă Nacu, cu o concluzie memorabilă - "totul e să nu ajungem la un moment dat să avem nostalgii după perioada de acum".

Datele Asociaţiei Europene de Private Equity şi Venture Capital (EVCA) arată că în 2011, companiile din România au atras de la fondurile de private equity investiţii de 66 mil. euro, adică jumătate faţă de 2010, România fiind pe locul al patrulea din şase ţări ECE ca valoare a tranzacţiilor, la mare distanţă după Polonia (680 mil. euro), Ungaria (195 mil. euro) şi Cehia (138 mil. euro) şi cu puţin înaintea Ucrainei (63 mil. euro) şi cu mult înaintea Bulgariei (7,2 mil. euro).

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/servicii-financiare/fondurile-de-private-equity-celalalt-barometru-al-crizei-9813503
9813503
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.