Banca viitorului de la creditor clasic la furnizor de soluţii integrate. Cum arată noul model financiar?
Băncile se transformă, rolul lor extinzându-se dincolo de cel de creditor clasic către cel de furnizor de soluţii integrate. În condiţiile în care băncile devin mai digitale şi ajung mai aproape de clienţi, competiţia se mută mai mult pe terenul inovaţiei şi al încrederii. Soluţii personalizate pentru clienţi, inovaţie tehnologică, management eficient al riscurilor, anticipativ şi adaptabil, dar şi păstrarea elementului uman, agil, sunt câteva elemente-cheie ale bankingului în viitor, după cum spune Gabriel Apostol, director divizie clienţi companii multinaţionale la Citi România. Cum vede bancherul evoluţia bankingului, care ar fi perspectivele de viitor şi cum se ancorează Citi în modelul băncii viitorului?
Cuvintele-cheie în bankingul instituţional în perioada următoare vor fi legate de înţelegerea aprofundată a nevoilor clienţilor şi oferirea de soluţii personalizate, inovaţia tehnologică (cu investiţii continue în AI şi automatizare), dar şi de păstrarea elementului uman (cu o mentalitate agilă şi capabil de construirea unui parteneriat solid). Aş mai puncta şi managementul eficient al riscurilor, cu abilităţi de anticipare şi adaptarea la un mediu macroeconomic şi geopolitic volatil”, consideră Gabriel Apostol, director divizie clienţi companii multinaţionale, global network banking, la Citi România.
Pentru întregul sistem bancar perspectiva este una de consolidare şi transformare, anticipează el. „Băncile devin mai digitale, mai aproape de clienţi, iar competiţia se mută tot mai mult pe terenul inovaţiei şi al încrederii.” De altfel, vorbind despre cele mai importante lucruri învăţate în banking, reprezentantul Citi spune că „încrederea este moneda cea mai valoroasă, adaptabilitatea este cheia succesului şi oamenii sunt cel mai preţios activ”.
Cât despre piaţa bancară românească în anul 2025, Gabriel Apostol - care are o experienţă de aproape 30 de ani în sectorul bancar, din care vreo două decenii în cadrul Citi - spune că „este dinamică şi competitivă, adaptându-se rapid la schimbările tehnologice şi la nevoile clienţilor.” „Ce merge bine este digitalizarea accelerată, care îmbunătăţeşte eficienţa şi accesibilitatea serviciilor bancare. Provocările rămân legate de presiunile inflaţioniste şi de contextul dobânzilor, dar şi de necesitatea de a inova constant pentru a rămâne relevant”, a spus Gabriel Apostol într-un interviu. Băncile din România, inclusiv Citi, au o capitalizare solidă şi o lichiditate bună, ceea ce le permite să continue finanţarea economiei reale, afirmă reprezentantul Citi, adăugând că „este esenţial ca băncile să rămână deschise la business, sprijinind proiectele viabile, însă întotdeauna respectând standardele riguroase de gestionare a riscului”. „Un echilibru sănătos între apetitul pentru risc şi prudenţa bancară este crucial pentru stabilitatea financiară pe termen lung şi pentru un sprijin sustenabil al creşterii economice.”
Oportunităţi semnificative de finanţare există în sectoarele cu potenţial de creştere pe termen lung şi cu rezilienţă dovedită. Acestea includ tehnologia şi inovaţia, energia regenerabilă, producţia cu valoare adăugată mare, agricultura modernă şi serviciile de export, acestea fiind câteva exemple menţionate de Apostol. Pe segmentul corporate, piaţa bancară din România în 2025 se află într-un moment de oportunitate, în opinia bancherului de la Citi, având în vedere faptul că firmele se confruntă cu provocări globale şi caută parteneri financiari capabili să le ofere mai mult decât creditarea clasică. „Vedem această nevoie din partea clienţilor ca banca să devină furnizor de soluţii integrate – optimizarea capitalului de lucru prin soluţii de supply chain finance, platforme digitale pentru trezorerie şi plăţi internaţionale, dar şi instrumente de protecţie împotriva riscurilor valutare şi de dobândă.” Piaţa de creditare corporate în România a manifestat o anumită prudenţă în contextul macroeconomic existent, însă cererea din partea companiilor, în sens mai larg, rămâne robustă, mai ales pentru proiecte de investiţii pe termen lung, explică Gabriel Apostol, amintind şi principalele provocări care includ costul încă ridicat al finanţării şi nevoia de a gestiona riscurile macroeconomice.
Cele mai importante lucruri învăţate din banking: Încrederea este moneda cea mai valoroasă, adaptabilitatea este cheia succesului şi oamenii sunt cel mai preţios activ.
Referindu-se strict la segmentul de companii multinaţionale pe care îl conduce, oficialul de la Citi spune că dinamica de creditare are particularităţi distincte, întrucât acestea îşi optimizează frecvent finanţarea prin mecanisme intragrup – precum cash-pooling sau împrumuturi de la compania-mamă. Iar într-o astfel de relaţie, rolul unei bănci globale precum Citi este să ofere o perspectivă integrată, astfel încât resursele să fie folosite cât mai eficient în toate pieţele în care activează, menţionează Gabriel Apostol, care a preluat anul trecut conducerea diviziei clienţi companii multinaţionale (Global Network Banking) la Citi România, fiind responsabil de creşterea diviziei Citi dedicate companiilor multinaţionale mari şi mijlocii ce operează pe piaţa românească. Citi este aflată în apropierea topului celor mai mari 10 jucători din piaţa bancară românească. Din interacţiunile cu clienţii multinaţionali ai Citi, Gabriel Apostol aduce în discuţie câteva tendinţe-cheie observate. „Există o nevoie acută de optimizare a lanţurilor de aprovizionare şi de diversificare geografică, în contextul incertitudinilor geopolitice.
De asemenea, vedem o cerere puternică pentru soluţii digitale integrate care să le permită gestionarea eficientă a fluxurilor financiare la nivel global. În ultima perioadă, clienţii noştri multinaţionali au avut nevoi accentuate legate de gestionarea riscurilor de volatilitate valutară şi a dobânzilor, dar şi de acces rapid la capital pentru investiţii sau pentru a-şi asigura lichiditatea. Citi s-a poziţionat ca un consilier de încredere, oferind structuri de finanţare flexibile (precum cele de supply chain finance), soluţii avansate de hedging şi expertiză locală.” Portofoliul Citi de clienţi multinaţionali este diversificat, incluzând companii din producţie, tehnologie, energie, servicii, bunuri de larg consum, automotive, reflectând structura economiei româneşti şi interesul global pentru piaţa locală, adaugă reprezentantul băncii.
Vorbind despre ce sectoare economice vor merge bine în continuare şi ce sectoare ar putea avea probleme în perspectivă, bancherul de la Citi spune că se văd dinamici diferite la nivel de sectoare, existând zone cu potenţial semnificativ de creştere precum energia - mai ales investiţiile în regenerabile şi infrastructură, unde România atrage fonduri europene şi private -, tehnologia şi serviciile IT - unde există încă avantaj competitiv şi cerere globală -, precum şi automotive - care rămâne un sector-cheie pentru România, cu o contribuţie importantă la exporturi şi ocuparea forţei de muncă şi cu investiţii masive în tehnologii noi.
Sfaturi pentru tinerii bancheri
1. Curiozitate continuă - Fiţi mereu deschişi să învăţaţi, tehnologia şi pieţele evoluează rapid;
2. Dezvoltarea abilităţilor interpersonale: Relaţiile cu clienţii şi colegii sunt fundamentale;
3. Integrarea noilor tehnologii - Înţelegeţi şi îmbrăţişaţi inovaţia, deoarece va modela viitorul industriei.
De asemenea, adaugă Gabriel Apostol, industria de apărare este un alt domeniu cu o dinamică specială în această perioadă. „În contextul geopolitic actual, vedem o creştere a proiectelor de infrastructură militară şi a programelor de achiziţii, care atrag atât companii locale, cât şi companii internaţionale mari.” Desigur, nu toate zonele economiei evoluează în acelaşi ritm, existând şi sectoare care se confruntă cu presiuni cauzate de schimbări ale comportamentului de consum, de costuri ridicate ale finanţării şi de cerinţele de reglementare, completează reprezentantul Citi România, susţinând că în unele domenii se vede chiar o nevoie clară de transformare a modelelor de business. „Băncile au rolul de a sprijini companiile atât în zonele de creştere accelerată, cât şi acolo unde sunt necesare soluţii de restructurare şi adaptare. Important este să rămânem flexibili şi să gândim pe termen lung.” Economiştii de la Citi anticipează că economia României va traversa o perioadă de creştere temperată în 2025, dar perspectivele pentru 2026 şi anii următori sunt optimiste, indicând premise pentru o creştere mai susţinută, favorizată de stabilizarea fiscală, investiţii strategice şi de un mediu extern în îmbunătăţire. „Este esenţial ca politicile economice să continue să se concentreze pe stabilitatea macroeconomică, atragerea investiţiilor şi valorificarea fondurilor europene pentru a susţine această traiectorie ascendentă.”
Prima parte a anului 2025 a adus provocări legate, în principal, de inflaţia persistentă şi presiunile asupra dobânzilor, care au influenţat costul finanţării şi sentimentul investiţional, aminteşte reprezentantul Citi România. În ceea ce priveşte partea a doua a anului 2025 şi anii următori, el anticipează că riscurile majore pentru sistemul bancar rămân incertitudinea macroeconomică globală, volatilitatea pieţelor financiare şi riscurile geopolitice. De asemenea, adaptarea la reglementările în continuă evoluţie şi accelerarea digitalizării rămân priorităţi cheie pentru a menţine un sistem bancar rezilient şi performant. „La Citi, ne concentrăm pe gestionarea proactivă a acestor riscuri, prin strategii robuste de capital, lichiditate şi management al creditului.” Referindu-se la modificările fiscale din acest an aplicate de autorităţile române, Gabriel Apostol spune că „au un impact multidirecţional.” „Pentru clienţi, acestea pot influenţa planificarea investiţiilor şi optimizarea costurilor. Pentru sistemul bancar, pot exista ajustări ale profitabilităţii şi, implicit, ale capacităţii de creditare. În ansamblu, pentru economie, stabilitatea şi predictibilitatea cadrului fiscal sunt esenţiale pentru atragerea şi menţinerea investiţiilor. Clienţii noştri multinaţionali subliniază importanţa unui dialog transparent cu autorităţile şi a unui cadru legislativ stabil, care să sprijine creşterea economică pe termen lung şi să nu afecteze competitivitatea României ca destinaţie de investiţii.”
Deocamdată, România continuă să fie o destinaţie atractivă pentru investiţiile străine, iar Citi, prin prezenţa sa globală, este un jucător direct în această dinamică, mai spune reprezentantul băncii. „Observăm o intensificare a legăturilor comerciale cu Europa de Vest, care rămâne partenerul nostru economic principal. De asemenea, interesul din SUA şi Asia este în creştere, în special în sectoare precum tehnologia, producţia avansată şi energia regenerabilă. Rolul nostru este de a facilita aceste fluxuri de capital şi comerţ, oferind clienţilor noştri acces la pieţele locale şi suport pentru expansiunea lor.”
Referindu-se la activitatea Citi, Gabriel Apostol spune că, încă de la începutul activităţii în România, în 1996, banca s-a poziţionat ca un partener strategic pentru companiile multinaţionale, care operează sau îşi extind prezenţa la nivel local. „Iniţial, segmentul dedicat companiilor multinaţionale viza exclusiv companiile mari, însă în ultimii ani abodarea noastră a evoluat pentru a cuprinde şi companii din segmentul de mijloc care urmăresc expansiunea internaţională. Strategia noastră se bazează pe dimensiunea unică a reţelei globale Citi, care ne permite să oferim soluţii integrate, de la managementul lichidităţilor şi al expunerii valutare folosind platforme integrate, la finanţări complexe şi consultanţă strategică, adaptate nevoilor specifice ale acestor clienţi. Ne concentrăm pe a facilita operaţiunile transfrontaliere şi pe a le sprijini în navigarea pe pieţele locale şi internaţionale, valorificând know-how-ul la nivel sectorial.” Printre obiectivele Citi amintite se regăseşte consolidarea poziţiei de lider în servicii bancare pentru multinaţionale, prin aprofundarea relaţiilor existente şi atragerea de noi clienţi. „În acest sens, ne concentrăm pe a capta activitatea de la nivelul diferitelor coridoare comerciale, precum cel cu Europa de Vest, SUA şi, din ce în ce mai mult, cu Asia. Spre exemplu, suntem partenerul bancar preferat de companiile multinaţionale americane când doresc să îşi stabilească operaţiuni în România, dar şi de către companii româneşti care vor să acceseze piaţa din S.U.A.”
„Companiile se confruntă cu provocări globale şi caută parteneri financiari capabili să le ofere mai mult decât creditarea clasică. Vedem această nevoie din partea clienţilor ca banca să devină furnizor de soluţii integrate – optimizarea capitalului de lucru prin soluţii de supply chain finance, platforme digitale pentru trezorerie şi plăţi internaţionale, dar şi instrumente de protecţie împotriva riscurilor valutare şi de dobândă.“
Gabriel Apostol, director divizie clienţi companii multinaţionale, Citi România
În ceea ce priveşte soluţiile şi produsele oferite de Citi, Gabriel Apostol spune că banca priveşte fiecare client într-un mod integrat – din perspectiva nevoilor de finanţare, de management al activităţilor de trezorerie şi al conectării la reţeaua globală, astfel încât soluţiile să răspundă nevoilor reale de business, în ansamblul lor. „În prezent, o temă critică pentru trezoreriile clienţilor noştri este accelerarea transformării digitale. Aici, le oferim o suită de soluţii inovatoare care eficientizează operaţiunile – precum soluţiile de cash management şi trezorerie (soluţiile de centralizare a lichidităţilor şi de optimizare a fluxurilor de lichiditate la nivel regional, accesul la platforma CitiDirect Online Banking, care permite companiilor să îşi vizualizeze şi să administreze lichidităţile din toate ţările unde operează sau conturi multivalută conectate la infrastructura globală Citi sunt câteva exemple).” Modelul Citi urmăreşte o conectivitate strânsă cu echipe regionale şi globale de experţi. „Relaţia este coordonată de un Parent Account Manager, adică un bancher global dedicat, care se află de regulă în ţara de origine a companiei sau acolo unde este sediul central. Acest model oferă un cadru global coerent, însă relaţia locală este crucială. Fiecare piaţă are o echipă locală de bancheri şi experţi care cunosc îndeaproape mediul de afaceri, reglementările şi oportunităţile din ţara respectivă. Ei sunt cei care identifică nevoile emergente, propun soluţii adaptate contextului local şi, adesea, originează tranzacţiile. În felul acesta, o companie multinaţională beneficiază atât de coerenţă la nivel global, cât şi de agilitate locală.”
În 2025, Citi România a înregistrat o performanţă solidă pe segmentul companiilor multinaţionale, reflectând atât rezilienţa operaţiunilor clienţilor, cât şi capacitatea băncii de a le oferi soluţii adaptate, după cum menţionează Apostol. „Am observat o creştere a volumului tranzacţiilor şi a cererii pentru produsele noastre de management al expunerii valutare şi de trade finance. Aspirăm să ne consolidăm şi mai mult poziţia de lider, vizând o creştere accelerată a cotei de piaţă prin aprofundarea relaţiilor existente şi atragerea de noi parteneriate.” Transformarea digitală este în centrul strategiei Citi, care investeşte constant în îmbunătăţirea platformelor digitale pentru clienţii corporate, care să optimizeze gestionarea lichidităţilor şi expunerea valutară, susţine bancherul de la Citi România. Un exemplu concret adus de el în discuţie este platforma CitiDirect Online Banking, care le permite clienţilor să îşi administreze lichidităţile, plăţile şi instrucţiunile de trade în timp real, din peste 90 de ţări, printr-o singură interfaţă digitală. Practic, în locul multiplelor procese fragmentate, există o soluţie integrată, rapidă şi sigură, pe o platformă globală unică.
Un alt exemplu al strategiei digitale a Citi amintit de Apostol este CitiFX Pulse, platforma prin care companiile îşi pot gestiona expunerea valutară direct, rapid şi transparent. „În loc să depindă de procese manuale sau de mai multe bănci locale, clienţii corporativi pot accesa în timp real cotaţii competitive, pot executa tranzacţii şi îşi pot gestiona expunerile valutare pe o singură platformă. Citi FX Pulse nu este doar un instrument operaţional, ci şi unul strategic: le oferă companiilor vizibilitate şi control asupra riscurilor valutare, într-un mediu volatil.” În plus, Citi investeşte şi în tehnologii care transformă datele operaţionale ale clienţilor din infrastructura băncii în informaţii esenţiale care îi ajută să ia decizii inteligente şi să optimizeze eficienţa la nivel de companie. „Pentru noi digitalizarea înseamnă mai mult decât eficienţă – înseamnă şi sprijin direct pentru deciziile financiare critice ale clienţilor noştri. În ceea ce priveşte soluţiile de tip AI, suntem într-un proces accelerat de integrare a tehnologiilor de inteligenţă artificială pentru a spori productivitatea internă a angajaţilor. Inovaţia este crucială în banking; ea ne permite să anticipăm nevoile clienţilor, să creăm soluţii diferenţiatoare şi să rămânem în avangarda inovaţiei, într-o industrie care evoluează rapid”, a concluzionat Gabriel Apostol, directorul diviziei clienţi companii multinaţionale la Citi România.
CV Gabriel Apostol
♦ Gabriel Apostol a fost promovat în primăvara anului 2024 în funcţia de director divizie clienţi companii multinaţionale (Global Network Banking) pentru România. În acest rol, este responsabil de creşterea diviziei Citi dedicate companiilor multinaţionale mari şi mijlocii ce operează în România.
♦ El s-a alăturat, de asemenea, comitetului de management Citi România, având un rol strategic în conducerea şi dezvoltarea băncii.
♦ Are peste 28 de ani de experienţă în sectorul bancar, iar pe ultimii 21 i-a petrecut în cadrul Citi ocupând mai multe roluri în corporate banking, anterior fiind senior banker pentru un portofoliu de companii multinaţionale.
Despre Citi:
1. Citi, gigantul american care gestionează active de circa 2 trilioane de dolari la nivel mondial, şi-a redefinit strategia, a eficientizat şi restructurat businessul şi a decis să vândă diviziile de retail din mai multe ţări, inclusiv România. În 2013, Citibank şi-a vândut portofoliul local de retail către Raiffeisen, iar acum operează doar pe corporate, segment pe care banca îşi menţine angajamentul.
2. În România, Citi este în topul celor mai profitabile bănci, fiind şi una dintre cele mai profitabile subsidiare ale Citibank din regiune.
23 În topul activelor, Citi ocupa în anul 2024 pe piaţa românească locul 12 în topul băncilor mari, cu active de 15,7 mld. lei (peste 3 mld. euro) şi o cotă de piaţă de circa 1,8%, conform celor mai recente date.
4. În 2025, Citi România a înregistrat o performanţă solidă pe segmentul companiilor multinaţionale, reflectând atât rezilienţa operaţiunilor clienţilor, cât şi capacitatea de a le oferi soluţii adaptate.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













