Furtuna economică asteaptă după colţ. Un economist de top anunţă că recesiunea va lovi cea mai mare economie a lumii peste doar un an: Angăjarile noi, măririle de salariu şi bursele ar putea suferi corecţii serioase

Autor: Iulian Tenchiu Postat la 11 martie 2026 253 afişări

Furtuna economică asteaptă după colţ. Un economist de top anunţă că recesiunea va lovi cea mai mare economie a lumii peste doar un an: Angăjarile noi, măririle de salariu şi bursele ar putea suferi corecţii serioase

Economia Statelor Unite ar putea intra într-o recesiune severă în 2027, după mai mulţi ani de creştere robustă, avertizează David Rosenberg, economist de top şi preşedinte al Rosenberg Research. Potrivit acestuia, două motoare esenţiale care au susţinut expansiunea, stimulul fiscal semnificativ şi investiţiile masive în inteligenţa artificială, urmează să se epuizeze, lăsând economia vulnerabilă, notează Business Insider.

Rosenberg a explicat că „am putea avea o recesiune severă în 2027, pentru că cheltuielile companiile nu vor mai putea cheltui bani  ca înainte”.

 El a adăugat că, după ce americanii vor primi rambursările de impozite în acest an, economia ar putea beneficia de o perioadă de respiro de două până la trei luni înainte de apariţia unor probleme mai serioase.

Stimulul fiscal şi cel legat de AI au fost în ultimii ani principalii factori care au alimentat creşterea economică. Printre acestea se numără legislaţia semnată în timpul administraţiei Trump, One Big Beautiful Bill, care a extins reducerile de taxe din 2017 şi a introdus politici menite să stimuleze economia. Estimările Tax Foundation indicau un impact pozitiv pe termen lung de aproximativ 1,2 puncte procentuale asupra PIB-ului.

Rosenberg avertizează că efectul acestor stimulente ar putea fi compromis după alegerile din noiembrie, în contextul unei posibile preluări a Congresului de către democraţi. Blocajele legislative ar putea împiedica implementarea măsurilor fiscale care susţin creşterea economică, iar stimulentul ar putea lipsi în 2027, a precizat economistul.

Pe de altă parte, investiţiile în AI, care au impulsionat semnificativ economia, se apropie de vârful lor în 2026. Rosenberg subliniază că giganţi tehnologici precum Amazon, Google, Meta şi Microsoft urmează să cheltuiască aproape 600 de miliarde de dolari în proiecte legate de AI. Aceste investiţii au generat aproximativ 90% din creşterea economică recentă, luând în considerare că americanii s-au îmbogaţit din evoluţia acţiunilor tehnologice.

„Vom elimina două surse importante de susţinere anul viitor. Profitaţi de creşterea acţiunilor cât mai durează”, avertizează economistul.

Retragerea sprijinului fiscal şi a celui legat de AI survine într-un context de creştere economică fragilă. PIB-ul real a înregistrat o creştere anualizată de 1,4% în ultimul trimestru, comparativ cu 4,4% în trimestrul anterior, conform datelor Bureau of Economic Analysis.

 În acelaşi timp, piaţa muncii prezintă semne de slăbiciune: angajările noi au încetinit, iar disponibilizările au crescut. Rata economiilor personale a scăzut la 3,6% la finalul anului trecut, în scădere cu 150 de puncte de bază faţă de începutul lui 2025.

O corecţie semnificativă a pieţei bursiere ar putea diminua efectul de avere şi ar putea determina consumatorii să reducă cheltuielile, sporind riscul unei recesiuni.

 „Fără creştere a locurilor de muncă, fără creştere a veniturilor. Oamenii ar fi nevoiţi să cheltuiască în conformitate cu veniturile reale”, avertizează Rosenberg.

Previziunile de recesiune şi avertismentele privind stagflaţia revin pe agenda Wall Street, alimentate de volatilitatea pieţelor generată şi de conflictele geopolitice, inclusiv războiul din Iran, care amplifică incertitudinile economice globale.

Economia americană, susţinută în ultimii ani de politici fiscale expansive şi investiţii masive în tehnologie, se confruntă astfel cu perspectiva unei perioade de ajustare dificilă, în care angajările, salariile şi pieţele de capital ar putea suferi corecţii semnificative.

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. Priorităţi de bancher

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.