Starea de bine a angajaţilor, un business în creştere
Dimineţile aglomerate la sală, pauzele de prânz petrecute la o clasă de yoga sau sesiunile de mindfulness pe care companiile le includ în pachetele de beneficii nu mai sunt doar „mofturi” pentru angajaţi. Wellbeingul corporativ a devenit, în ultimii ani, un indicator de competitivitate şi retenţie a talentelor într-o piaţă a muncii unde presiunea pe resurse este tot mai mare.
Wellbeingul corporativ se referă la un pachet de acţiuni şi programe menite să îmbunătăţească starea de bine a angajaţilor. Vorbim de sănătate fizică şi emoţională, nutriţie, echilibru financiar, relaţii sociale armonioase”, explică Dan Moraru, Country Lead 7card by Wellhub.7card by Wellhub este parte a unei reţele globale de wellbeing corporativ, după ce brandul românesc 7card a fost achiziţionat în ianuarie 2022 de Wellhub, companie care se descrie drept lider internaţional în acest domeniu.
Astăzi, soluţia acoperă în România peste 620 de centre de sport şi relaxare şi integrează aplicaţii premium pentru nutriţie, meditaţie şi dezvoltarea obiceiurilor sănătoase. Peste 1.500 de companii au adoptat serviciile, iar mai mult de 300.000 de angajaţi au beneficiat de ele până acum.
La nivel global, Wellhub are aproximativ 1.900 de angajaţi şi activează pe mai multe pieţe, cu obiectivul de a transforma wellbeingul într-un beneficiu standard pentru mediul corporate. Reprezentanţii companiei spun că, în România, piaţa de wellbeing corporativ este estimată la 55–60 de milioane de euro, cu o rată medie de creştere de circa 20% anual în ultimii trei ani.
Tot mai multe companii aleg să îşi extindă pachetele de beneficii cu astfel de servicii, chiar dacă, pentru moment, acestea reprezintă sub 10% din totalul cheltuielilor extrasalariale. „Majoritatea angajatorilor acoperă integral costurile pentru abonamente, iar suma anuală alocată se învârte în jurul a 100 de euro per angajat, exceptată de la taxare ca beneficiu în natură. Chiar dacă inflaţia şi creşterea costurilor au împins în sus cheltuielile, evoluţia este modestă – cel mult 5% în ultimii ani”, spune Moraru. Wellbeingul corporativ aduce beneficii şi dincolo de zona HR.
Pentru sălile şi studiourile de fitness care colaborează cu platforme precum 7card, veniturile cresc cu 10–20% anual, iar dezvoltarea lor este de două-trei ori mai accelerată decât în cazul operatorilor care nu au acces la clienţi corporate. „Creşterea numărului de utilizatori în 2025 a fost de 30% faţă de aceeaşi perioadă din 2024, mai mult decât dublu faţă de ritmul mediu de creştere al pieţei de fitness, estimat la 15–20%”, detaliază Moraru. Cine este „corporatistul de la sala de sport”? Dacă în urmă cu zece ani „corporatistul” era arhetipul clasic al utilizatorului de abonamente la sală, astăzi profilul s-a diversificat.
Retailul, producţia şi companiile antreprenoriale oferă la rândul lor beneficii de wellbeing. În prezent, 10–12% din membrii unei săli provin din abonamente corporate.„Tinerii caută mai ales activităţi de întreţinere corporală, în timp ce segmentele mai mature se orientează către mixuri care includ nutriţie, relaxare şi echilibru emoţional. În plus, creşte rapid interesul pentru servicii de tip holistic – yoga, mindfulness, coaching.
Orele de vârf sunt dimineaţa, înainte de program, şi seara, după ora 18”, explică Dan Moraru. Ce urmează? Furnizorii de servicii estimează o decelerare a creşterii în 2026, dar o revenire pe trend accelerat începând cu 2027. Până atunci, wellbeingul rămâne unul dintre puţinele beneficii extrasalariale care aduc beneficii şi angajatului, şi angajatorului – fie că vorbim de retenţia oamenilor-cheie, fie de profitabilitatea partenerilor din fitness şi wellness. „Piaţa autohtonă de wellbeing corporativ este încă emergentă, dar cu un potenţial semnificativ. Dincolo de buzzword-uri, wellbeingul a devenit o monedă de schimb între companii şi angajaţi: sănătate şi echilibru în schimbul loialităţii şi productivităţii”, concluzionează Dan Moraru.
Cinci întrebări şi răspunsuri din interviul cu Dan Moraru, Country Lead, 7card by Wellhub:
1. Ce înseamnă, mai exact, wellbeing corporativ?
Wellbeing corporativ se referă la un pachet de acţiuni şi programe derulate de către angajatori din România şi internaţional cu scopul de a îmbunătăţi starea de bine a angajaţilor lor. Principalele dimensiuni ale stării de bine luate în considerare de specialişti atunci când gândesc astfel de programe sunt: starea de bine fizică, cea emoţională, cea financiară, nutriţie, alimentaţie şi obiceiuri sănătoase, relaţii sociale armonioase, etc.
2. Care sunt beneficiile pe care companiile le oferă angajaţilor din acest univers de wellbeing şi cum au fost acestea afectate de contextul economic actual?
Cel mai frecvent întâlnite sunt abonamente la fitness sau la platforme de wellbeing corporativ, precum 7card, care oferă acces la o suită de servicii ce includ şi alte componente ale stării de bine, precum: nutriţie, sănătate şi echilibru emoţional, meditaţie, obiceiuri sănătoase, educaţie financiara, etc.
3. Care sunt orele de vârf pentru angajaţii care folosesc abonamentele corporate?
Dimineaţa, înainte de program şi la finalul zilei de muncă, imediat după program.
4. Există diferenţe de comportament între angajaţii din companii mari vs. companii medii/mici în ceea ce priveşte frecvenţa şi tipul de activităţi?
Nu, nu exista diferenţe din acest punct de vedere, acestea sunt date de nevoile specifice ale segmentului de angajaţi. În principal, diferenţierea de comportament este în funcţie de vârstă (tinerii prefera un mix orientat mai mult către activităţi fizice de întreţinere corporală, pe măsură ce vârsta segmentului creşte, acest mix de servicii se orientează către activităţi de intensitate fizică medie şi de relaxare şi servicii suport de nutriţie şi echilibru emotional.
5. Cum a evoluat interesul pentru wellbeing holistic (yoga, mindfulness, nutriţie) faţă de fitnessul clasic?
Sesizăm în prezent o schimbare profundă a nevoilor utilizatorilor iar acest proces va continua şi în viitor. Dacă astăzi, în medie, utilizatorii 7card folosesc serviciile a 2-3 tipuri de parteneri diferiţi, estimăm că în următorii ani acest număr va urca spre 4 sau chiar 5 parteneri diferiţi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













