Cum arată azi viaţa primului angajat al Microsoft în România

Autor: Ioana Matei Postat la 08 octombrie 2013 4092 afişări

Chiar dacă nu şi-a propus niciodată să fie manager, Silviu Hotăran este una dintre cele mai proeminente figuri din managementul românesc. După 17 ani în poziţii de director general şi regional, hotăran îi învaţă acum şi pe alţii să fie manageri.

Cum arată azi viaţa primului angajat al Microsoft în România

NU MI-AM PROPUS NICIODATĂ SĂ FIU MANAGER, IAR ÎN STUDENŢIE AVEAM O PĂRERE DESTUL DE DISTORSIONATĂ DESPRE ACEASTĂ NOŢIUNE. Îmi doream în schimb să fiu cercetător ştiinţific principal„, îşi aminteşte Silviu Hotăran, primul angajat al Microsoft România şi CEO al companiei timp de mai bine de 12 ani, despre aspiraţiile de la începutul carierei sale, când scria cod pentru Institutul de Tehnică de Calcul din Bucureşti. Un traseu diferit l-a adus în prezent la conducerea filialei locale a companiei de training GKTI, ghidat de experienţa dobândită în management şi, după cum spune el, de mai multe „întâlniri decisive„.

„În octombrie sărbătoresc 22 de ani de la conversaţia care mi-a schimbat viaţa", calculează Hotăran. Era 1991 când a constatat că viitorul cercetării subvenţionate de stat este fragil şi a părăsit Institutul de Cercetări pentru Tehnică de Calcul (ITC), împreună cu câţiva colegi, pentru a merge în mediul privat. I-a convins atunci pe francezii de la compania de software de gestiune Ciel să îşi deschidă o filială în România. Francezii au venit, dar i-au făcut o propunere pe care a considerat-o ciudată: conducerea companiei, ofertă venită chiar din partea omologului său din Franţa, Pierre Yves Morlait. „Nu îmi place şi nu mă interesează managementul„, i-a spus Hotăran atunci, dar apoi, gândindu-se că nu va putea să scrie cod toată viaţa, a acceptat postul.

A impus totuşi o condiţie: „Dacă într-un an nu dau rezultate, mă lăsaţi să vin înapoi la scris cod„. Rezultatele au venit însă odată cu fixarea ţintei ca Ciel să devină una dintre cele mai vizibile companii de software de pe piaţă. „Vizibilă, nu bănoasă, pentru că nu puteai să faci bani mulţi în România din software pe o piaţă care nu era protejată de legea copywright-ului.„

Odată cu vizibilitatea Ciel, Hotăran a devenit şi el însuşi vizibil şi a primit într-o zi un telefon care avea să îi schimbe din nou viaţa. Gigantul Microsoft venea în România şi îl voia pe el ca prim angajat. Şi de această dată, chiar dacă era vorba despre un brand de renume, a avut nevoie de un răgaz de trei zile de gândire.

După care a acceptat să conducă Microsoft România: „Cu toate că am avut un singur titlu, de director general, job description-ul s-a schimbat în permanenţă.„ Iar după opt ani, în 2004, s-a luat hotărârea ca el să conducă operaţiunile Microsoft pentru 12 ţări din Europa de Sud-Est: „Prima întrebare pe care mi-am pus-o când am ajuns în poziţia asta a fost care este valoarea mea adăugată.„ Îşi dorea să nu fie un manager preocupat doar de cifre şi rapoarte, prin urmare a investit timp în lucrul cu angajaţii din fiecare cele 12 ţări. Este de fapt perioada care l-a determinat să identifice principala sa pasiune, care a condus la activitatea lui de astăzi, consultanţa în management, pe care el o descrie drept „antreprenoriat educaţional„.

PĂRĂSIREA FUNCŢIEI DE CEO AL MICROSOFT PENTRU DOMENIUL CONSULTANŢEI A FOST POATE UNA DINTRE CELE MAI SURPRINZĂTOARE MUTĂRI ALE ANULUI 2008, dar „a fost o plecare pregătită timp de aproape doi ani„, potrivit lui Hotăran. A înfiinţat firma Semper Human, după iniţialele numelui său, şi s-a alăturat grupului elveţian de consultanţă în management Gustav Käser Training International (GKTI), fondat de Gustav Käser în 1963. Grupul este format în prezent din 100 de traineri, care au ca numitor comun experienţa de zeci de ani în management. Un program pilot de leadership cu echipa Gustav Käser din 1998, perioadă când era CEO la Microsoft, l-a influenţat în alegerea francizei, preferată unei afaceri pe cont propriu.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/resurse-umane/cum-arata-azi-viata-primului-angajat-al-microsoft-in-romania-11477411
11477411
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.