De ce ar trebui industria auto est-europeană să se teamă de traficul din Africa

Autor: Bogdan Cojocaru Postat la 30 octombrie 2021 472 afişări

Industria auto este considerată a fi cel mai globalizat dintre sectoarele manufacturiere ale lumii, prin urmare este normal să prindă rădăcini şi în Africa, o regiune în ascensiune economică şi cu o forţă de muncă imensă. Însă industria auto nu doar că a găsit sol fertil acolo, dar a şi început să înflorească. Fructele amare le va culege Europa de Est.

Constructori auto internaţionali şi-au deschis sau îşi construiesc fabrici în Angola, Etiopia, Ghana, Kenya, Namibia, Nigeria, Rwanda şi Africa de Sud. Lider este Maroc, care exportă  80% din producţie în statele bogate ale Europei. Componentele locale au o pondere de 60% în maşinile marocane, semn că fabricile auto au atras constelaţii întregi de producători de piese. Iar pe lângă producătorii de maşini străini au început să se dezvolte şi companii auto locale. Pe drumul acesta mai puţin umblat începe să se facă aglomeraţie, după cum scrie Deutsche Welle. Africa are o populaţie mai mare de un miliard de oameni, 17% din totalul la nivel mondial, dar reprezintă doar 1% din maşinile vândute în întreaga lume, comparativ cu 30% în cazul Chinei, 22% pentru Europa şi 17% pentru America de Nord, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Producătorilor de Autovehicule (OICA). Africa are în medie 44 de vehicule la 1.000 de oameni, comparativ cu media globală de 180 şi cu 800 în Statele Unite, arată calculele firmei de consultanţă McKinsey & Company. Aceste lucruri sugerează, pe de o parte, că multe state africane s-ar putea ca pur şi simplu să nu aibă infrastructura necesară creşterii traficului rutier, iar pe de alta, că în multe economii puterea de cumpărare nu este suficient de mare pentru ca mai mulţi oameni să-şi permită să cumpere şi să întreţină automobile. Acest ultim aspect i-ar putea interesa pe producători. Putere de cumpărare mică înseamnă forţă de muncă ieftină când tendinţa în China, Asia şi în economiile mai sărace din Europa este de creştere a salariilor sau de epuizare a forţei de muncă. În 2018, Marocul a preluat de la Africa de Sud rolul de cel mai mare exportator african de autoturisme. Exporturile au ajuns în 2019 la 10 miliarde de dolari (8,5 miliarde de euro). Cele două ţări produc în principal maşini pentru pieţele externe, dar au şi pieţe interne relativ mari.

VW, Daimler, proprietarul Mercedes-Benz, şi BMW sunt printre cele mai mari constructori auto din Africa, reprezentând peste 90% din toate autoturismele produse şi o treime din maşinile vândute în 2019 în Africa de Sud. Între timp, aproximativ 80% din cele 400.000 de autovehicule produse în Maroc sunt vândute în Europa, principalele destinaţii fiind Franţa, Spania, Germania şi Italia. Industria auto marocană angajează direct 220.000 de persoane, dintre care majoritatea lucrează pentru 250 de furnizori. Anual, marocanii cumpără 160.000 de maşini noi, ceea ce reprezintă un număr mic pentru o populaţie de 36 de milioane de locuitori. În septembrie, gigantul Stellantis – creat în ianuarie 2021 prin fuziunea dintre Fiat Chrysler (Italia-SUA) şi PSA (Franţa) – a anunţat că maşina sa electrică supermini Opel Rocks-e va fi produsă la fabrica de 600 de milioane de dolari a PSA din Kenitra, la nord-est de Rabat, cu capacitatea de a livra 200.000 de vehicule pe an. Stellantis, al patrulea cel mai mare producător de automobile din lume, intenţionează să mărească achiziţiile de piese fabricate în Maroc de la 600 de milioane de euro la 3 miliarde de euro până în 2025. BYD, un important producător chinez de vehicule electrice, a semnat un memorandum de înţelegere cu guvernul marocan pentru a deschide o fabrică tot în Kenitra, în timp ce Hyundai, producătorul auto sud-coreean, ia în calcul să lanseze operaţiuni în Maroc după ce a anunţat că pleacă din Algeria, gonit de acolo de ostilitatea guvernului faţă de industria auto. Şi VW s-a retras din Algeria anul acesta. Între timp, STMicroelectronics, o companie americană cu sediul în Casablanca, tocmai a lansat producţia unei piese importante pentru autovehiculele electrice Tesla în Maroc.

Poate că principalele motive pentru care Marocul a devenit o poveste de succes sunt apropierea geografică de pieţele europene şi acordurile de liber schimb pe care le-a semnat cu Europa, SUA, Turcia, Emiratele Arabe Unite şi alte ţări. „Uzinele Renault şi Peugeot (PSA) din Tanger şi din împrejurimi sunt acolo pentru că au obţinut oferte favorabile – pentru teren, infrastructură, facilităţi vamale – pentru a investi într-o ţară care se află la o aruncătură de băţ pe mare de Europa“, spune Joe Studwell, de la Overseas Development Institute din Cambridge. „Însă această logică nu funcţionează pentru Africa subsahariană, unde este vorba mai mult despre pieţele locale“, a adăugat el. Furnizorii, personalul şi consumabilele de la nivel local sunt, de asemenea, importante. Renault, de exemplu, îşi procură piese, variind de la banchete la osii, de la furnizori locali. Conţinutul local reprezintă 60% din produsul final. Între timp, costurile cu forţa de muncă sunt de aproximativ un sfert din cele din Spania şi oricum mai mici decât în Europa de Est, aminteşte Financial Times.

„Statul este extrem de exigent, dar şi ajută foarte mult”, spune Marc Nassif, managing director al Renault în Maroc. Funcţia îl obligă să dea mesajelor sale anumite nuanţe. El mai spune că scutirile fiscale şi stimulentele investiţionale oferite de Maroc – despre care spune că sunt de fapt mai puţin generoase decât cele oferite de alte ţări – nu sunt principalele motive ale succesului acestei ţări. Pe lângă o infrastructură bună – cea mai recentă realizare fiind o nouă legătură feroviară de mare viteză între Casablanca şi Tanger, unde este concentrată cea mai mare parte a producţiei Renault – el subliniază şi coerenţa politicii. Antreprenorii pot merge la un singur ghişeu, la ministerul de resort, şi nu sunt nevoiţi să lupte cu tentacule ale birocraţiei care, mai rău, pot fi concurente. Costul mic al muncii contează şi el. Pentru autoturismele entry-level ca Dacia, marcă a Renault, unde forţa de muncă reprezintă o proporţie mai mare din costul vehiculului, acesta este un motiv cheie pentru localizarea în Maroc, spune Nassif. În doar câţiva ani, fabrica din Tanger a ajuns să livreze mai multe maşini Dacia decât uzina pe care constructorul francez o are în România. Înainte de orientarea Opel spre Maroc, analiştii se aşteptau ca Egiptul să devină următorul centru de producţie auto din regiune. Constructorul auto chinez Dongfeng a semnat un acord-cadru în ianuarie cu compania de stat falimentară egipteană El Nasr Automotive Manufacturing Company pentru a produce în comun vehicule electrice în Egipt.


Principalele motive pentru care Marocul a devenit o poveste de succes sunt apropierea geografică de pieţele europene şi acordurile de liber schimb pe care le-a semnat cu Europa, SUA, Turcia, Emiratele Arabe Unite şi alte ţări.


Există, de asemenea, fabrici de producţie mai mici în Kenya şi Rwanda. În Rwanda, Volkswagen testează electromobilitatea. Unităţi de producţie europene sunt planificate pentru Etiopia, Nigeria şi Ghana. În Ghana o particularitate este că guvernul doreşte să limiteze importul de maşini uzate şi învechite. De asemenea, oferă producătorilor de automobile 10 ani de scutiri de impozite. Volkswagen a văzut o oportunitate şi şi-a deschis prima fabrică de asamblare în Ghana în august 2020. Până la 5.000 de vehicule vor fi asamblate acolo pe an, inclusiv Tiguan, Passat şi Polo. Nissan se pregăteşte, de asemenea, să deschidă o fabrică de asamblare acolo. În Nigeria, Kenya, Rwanda şi Ghana, producătorii auto mondiali investesc mai degrabă în fabrici de asamblare decât în unităţi de producţie cu drepturi depline. În Kenya, o companie locală, AVA, asamblează vehicule comerciale medii şi grele pentru Mitsubishi, Fuso, Scania, Toyota, Hino şi Tata. Există, de asemenea, eforturi pentru a produce maşini „de casă” din partea mai multor start-up-uri. În Kenya, Mobius Motors a fost creată în 2009 de antreprenorul britanic Joel Jackson, iar firma intenţionează acum să lanseze un vehicul pentru toate terenurile. În Africa de Sud, o asociere între Mureza şi grupul iranian SAIPA îşi propune să proiecteze şi să fabrice vehicule în Africa pentru piaţa de pe continent. Kiira Motors intenţionează, de asemenea, să lanseze o maşină hibridă în Uganda, în timp ce Innoson este un alt brand indigen, din Nigeria.

„Vedem că noii producători de automobile mai mici din Africa fac munci mai mici foarte specifice, iar acest lucru, combinat cu noile tehnologii, cum ar fi imprimarea 3D, are potenţial pentru Africa”, a declarat pentru DW Georg Leutert, directorul departamentului de industrii auto şi aerospaţiale de la IndustriALL Global Union. „Acest lucru nu depinde de economiile la scară mare şi ar putea astfel să fie ceva viabil şi fără producţia de masă. Dar există o problemă de recunoaştere a mărcii şi cu infrastructura de servicii, la care se adaugă necesitatea unor investiţii mari în avans“, a adăugat el. „În ceea ce priveşte firmele africane care construiesc maşini africane, Marocul a mers până acum pe drumul low-cost, cu pericolul de a ajunge ca Mexicul, într-o fundătură. Asta înseamnă că există încă prea puţină planificare pentru a investi în know-how şi în capacităţi naţionale pe termen lung“, a spus Leutert.

Birkin Cars, o companie de automobile din Africa de Sud, este cea mai veche din industrie, fiind născută în 1982. Innoson Vehicle Manufacturing Company a fost fondată de antreprenorul nigerian Innocent Chukwuma şi este prima companie de tehnologie care fabrică maşini în Nigeria. Compania Kantanka Automobile a fost înfiinţată în Ghana, în timp ce Kiira Motors Corporation, o companie ugandeză de automobile, este interesată să creeze un vehicul electric hibrid. Fondată în 2006, compania tunisiană Wallyscar produce 350 de SUV-uri decapotabile pe an. Olfa Seddik de la Wallyscar a declarat pentru DW că compania intenţionează să prezinte cinci noi modele în următorii cinci ani şi să livreze 4.000 de maşini pe an până în 2025. „Tunisia suferă de lipsa infrastructurii de logistică şi de legislaţie. Va dura ceva timp până când ţara va reuşi să rezolve aceste probleme“, a spus Seddik. „Din cauza creşterii salariilor şi a automatizării, este din ce în ce mai logic ca uzinele de producţie să fie mutate înapoi în Europa. Acest lucru va face dificil pentru ţările africane să facă pasul în faţă decisiv în producţia de maşini. Doar Marocul, aflat cumva la marginea UE, şi poate Egiptul în viitorul apropiat să beneficieze de această tendinţă”, apreciază Robert Kappel de la Universitatea din Leipzig. „Pieţele sunt prea mici, atât pentru producătorii auto străini, cât şi pentru producătorii auto locali, precum şi pentru furnizori, deoarece ar avea nevoie de cantităţi mari pentru ca producţia să merite“, a precizat Kappel. Însă, în opt până la 10 ani, se pot schimba multe pe continentul african. Piaţa producţiei auto va deveni mai mare, mai ales că oraşele cu o proporţie mai mare a clasei de mijloc se extind“, crede analistul.

„Ghana vrea să se stabilească ca un nou punct fierbinte în Africa de Vest. A identificat asamblarea vehiculelor şi fabricarea componentelor auto ca fiind o industrie de ancorare strategică. Prin aceasta, guvernul vrea să stimuleze industrializarea şi să creeze noi locuri de muncă“, a adăugat el. O parte din producţie, de exemplu de cabluri şi munca manuală, se îndepărtează de Europa de Est“, a spus Leutert. „Dar pentru Republica Cehă, Slovacia şi Polonia tendinţa nu reprezintă o problemă reală deoarece au oameni foarte bine calificaţi, au tradiţie în această industrie, costurile sunt încă scăzute şi sunt aproape de producătorii germani şi alţi producători europeni.” „Dar România, Bulgaria şi Balcanii ar putea întâmpina probleme, având în vedere că acestea tind să fie mai puţin stabile în ceea ce priveşte forţa de muncă decât Africa de Nord. Forţa de muncă este mai scumpă, iar infrastructura este slabă“, a adăugat el.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.