Cine este românca ce a înţeles potenţialul enorm al uneia dintre cele mai importante resurse din ţara noastră, pe care majoritatea o ignoră, şi a făcut din asta o afacere de milioane de euro
„Ţin mult la atmosfera plăcută, dinamică, de atelier de creaţie”
Rucsandra Hurezeanu, founder & CEO, Ivatherm: Îmi place să îmi încurajez colegii să facă lucruri extraordinare şi să-şi mărească performanţele. Avem o cultură antreprenorială foarte dinamică şi ne place să lucrăm împreună. Luăm decizii rapid, suntem organizaţi în puţine straturi de decizie, iar acest lucru reprezintă un avantaj extraordinar. ...spune Rucsandra Hurezeanu, founder & CEO al Ivatherm, despre mediul de lucru din birourile companiei. Ea punctează că toţi membrii echipei sunt animaţi de ceea ce construiesc împreună şi îşi încurajează colegii să facă lucruri extraordinare.
Antreprenoarea a clădit Ivatherm, companie românească de dermatocosmetice, plecând de la ideea beneficiilor apei termale de la Herculane. Folosind expertiza specialiştilor francezi şi ingrediente din mai multe ţări, dermatocosmeticele Ivatherm sunt produse în Franţa şi vândute în 18 pieţe, în condiţiile în care primii paşi peste hotarele României au fost făcuţi în urmă cu zece ani.
Astăzi, exportul a ajuns să reprezinte circa 40% din cifra de afaceri a businessului. „Noi suntem într-o fază de creştere accelerată, am crescut în jur de 25% în fiecare an şi vom continua această creştere. Există şi opţiunea de a creşte şi mai repede cu ajutorul unui fond de investiţii, luăm în calcul ambele opţiuni“, spunea Rucsandra Hurezeanu, fondatoarea Ivatherm, în cadrul conferinţei ZF Branduri Româneşti 2025.
„Românii, de multe ori, au o idee preconcepţie că brandurile româneşti nu ar avea destulă expertiză şi că nu ar fi destul de bine văzute pe anumite pieţe.
Am fost foarte bine primiţi în Rusia, Ucraina, Kazahstan, Uzbekistan, Asia, Vietnam, China. Cred că antreprenorii români trebuie să aibă mai multă încredere şi să fie convinşi că un brand românesc este un brand autentic, care vine din Carpaţi, din Europa”, crede antreprenoarea.
Totuşi, ea este de părere că firmele locale ar trebui să reuşească prima dată în piaţa autohtonă şi să îşi valideze astfel produsele ca mai apoi să se extindă peste graniţe. „Echilibrul este întotdeauna piaţa locală, asta sfătuiesc pe toată lumea să construiască pe piaţa locală, pentru că aici reuşim să creăm o strategie şi un model de business care funcţionează pentru că suntem aproape de clienţi şi abia după ce au reuşit să înceapă să exporte”, afirmă Rucsandra Hurezeanu.
CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro












