100 Cei mai admiraţi CEO din România. Mircea Scăunaşu, Managing director, PHILIP MORRIS ROMÂNIA
„Un lider trebuie să inspire nu doar prin rezultate, ci şi prin felul în care îşi sprijină echipa să crească.”
Povestea profesională a lui Mircea Scăunaşu la Philip Morris International a început acum aproape 20 de ani, când s-a angajat la Philip Morris România după ce şi-a depus CV-ul nu mai puţin de şapte ori în şapte ani. „Nu ni s-au întâlnit drumurile până în 2004 când acumulasem experienţă şi obţinusem
şi o diplomă în administrarea afacerilor (MBA) de la Universitatea din Ottawa,” îşi aminteşte el.
Cu ambiţia de a ajunge într-o funcţie de conducere, a avansat rapid în diverse funcţii în cadrul companiei, până în 2008, când a plecat în Hong Kong. Următoarele provocări profesionale l-au dus în Rusia, Polonia, Elveţia, culminând cu poziţia de Global Head Commercial Operations la Philip Morris International Duty Free, înainte de a reveni în România. Acum, ca Managing Director al Philip Morris România, Mircea Scăunaşu este mândru să fie primul român la conducerea acestei companii. „Întoarcerea în România este o misiune personală şi o provocare: simt că vreau să dau ceva înapoi şi să sprijin oamenii care, prin meritocraţie, dorinţă şi voinţă, au nevoie de un mediu în care să poată creşte şi evolua. Iar planul meu este să folosesc experienţa şi exemplul personal pentru a-i ajuta să realizeze acest lucru,” adaugă el.
El subliniază că atât el, cât şi compania, au trecut prin transformări majore în ultimele două decenii.
Philip Morris International se află într-un proces global de transformare, având ca obiectiv eliminarea completă a ţigărilor şi înlocuirea acestora cu alternative inovatoare, fără ardere. „Philip Morris International este în plin proces de transformare – obiectivul final este de a construi un viitor fără fum în care ţigările vor fi înlocuite cu alternative care nu ard tutunul.
Mă bucur că am contribuit la această transformare prin toate funcţiile pe care le-am ocupat şi în toate ţările în care am ajuns şi că pot contribui şi în continuare, din România,” spune Mircea. Privind spre viitor, el previzionează că „ţigările vor fi înlocuite cu alternative inovatoare la continuarea fumatului în mai multe ţări. Ca să îl citez pe Jacek Olczak, CEO al Philip Morris International, locul ţigărilor este în muzee. Cu acest lucru suntem toţi de acord, dar în cât timp se va întâmpla, 10 sau 20 de ani, depinde de politicile de reducere a fumatului pe care le adoptă fiecare ţară în parte.”
Transformarea companiei şi a industriei continuă: „Am investit peste 12,5 miliarde de dolari în dezvoltarea, fundamentarea ştiinţifică şi comercializarea produselor fără fum, începând din 2008, şi nu ne oprim aici. Peste 1.500 de profesionişti în cercetare şi dezvoltare lucrează la extinderea celui mai avansat portofoliu de alternative fără fum din industrie, în unităţile noastre de cercetare din Elveţia şi Singapore. Alături de ei, alţi peste 80.000 de colegi muncesc în birouri sau în fabrici pentru a susţine şi accelera şi procesul de renunţare la ţigări.” Iar obiectivele lor pentru viitor sunt clar trasate: „Ambiţia noastră este de a genera două treimi din profiturile nete totale din produsele fără fum până în 2030, ceea ce arată clar că suntem angajaţi pe deplin în misiunea de a construi un viitor fără fum. Paşi importanţi au fost deja făcuţi, dar mai avem multe de realizat pentru a genera un impact pozitiv asupra a milioane de fumători adulţi şi a celor din jurul lor.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro