Veşti proaste. Meteorologii anunţă că perioada cu vreme foarte rece se prelungeşte

Autor: Petru Mazilu Postat la 13 ianuarie 2026 37 afişări

Meteorologii de la Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că perioada cu vreme foarte rece se va prelungi până spre mijlocul lunii februarie. De asemenea, în unele zone ar putea să ningă, transmite ANM.

Veşti proaste. Meteorologii anunţă că perioada cu vreme foarte rece se prelungeşte

Meteorologii anunţă că în săptămâna 12-19 ianuarie, valorile termice vor fi „mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în extremitatea de nord-est, est şi de sud-est a ţării”.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice şi sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Potrivit ANM, în săptămâna 19-26 ianuarie, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile nord-estice.

Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice, nordice şi centrale, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

În săptămâna 26 ianuarie – 2 februarie, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-estice.

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării.

În săptămâna 2-9 februarie, mediile valorilor termice se vor situa uşor sub cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi uşor deficitare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale, au precizat reprezentanţii ANM.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
anm,
vreme,
prognoză

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.