Businessul frumuseţii. Câţi bani lasă lunar românii în saloanele de înfrumuseţare
Românii alocă tot mai mult din bugetul personal pentru servicii de înfrumuseţare şi îngrijire, într-o piaţă care a trecut în ultimii ani de la servicii ocazionale la o rutină constantă de întreţinere. În medie, un client cheltuie între 4.000 şi 7.000 de lei pe an pentru servicii precum tuns, coafat, manichiură, tratamente faciale, epilare definitivă sau proceduri corporale, potrivit estimărilor făcute de reţeaua El Studio.
Dacă în urmă cu un deceniu majoritatea clienţilor apelau la salon înaintea unor evenimente speciale, astăzi vizitele sunt tot mai frecvent parte dintr-o rutină lunară. Românii includ în programul lor obişnuit nu doar servicii pentru păr sau unghii, ci şi proceduri pentru îngrijirea pielii, tratamente pentru scalp sau servicii corporale. Astfel, o singură persoană consumă în medie patru - cinci servicii în acelaşi salon.
„Aproximativ 70% dintre clienţii noştri vin pentru întreţinere constantă, nu doar înaintea unui eveniment special. Îngrijirea a devenit parte din rutina lunară, la fel ca sportul sau alimentaţia echilibrată. Este o investiţie în încredere, în starea de bine şi în modul în care alegi să fii perceput”, spune Cristian Cosat, fondator şi general manager al El Studio Group.
Unul dintre motoarele de creştere ale pieţei este segmentul masculin. În ultimul deceniu, numărul bărbaţilor care apelează la servicii de îngrijire personală a crescut de aproximativ cinci ori, potrivit reprezentanţilor din industrie.
Dacă în trecut tunsul era aproape singurul serviciu accesat, astăzi bărbaţii aleg dintr-o gamă mult mai largă: tratamente pentru scalp, proceduri pentru ten, epilare definitivă sau servicii personalizate de întreţinere.
Creşterea cererii se vede şi în volumele de clienţi procesate de marile reţele de saloane. El Studio Group, unul dintre jucătorii din piaţă, a înregistrat o creştere medie de aproximativ 20% pe an a numărului de clienţi. Fiecare salon din reţea deserveşte zilnic între 100 şi 130 de persoane, ceea ce înseamnă aproximativ 40.000 de vizite pe an pentru o unitate şi peste 400.000 de vizite anual la nivelul întregii reţele.
Datele arată că piaţa serviciilor de înfrumuseţare evoluează către un model similar celui din industria wellness: clienţii nu mai caută doar un serviciu punctual, ci experienţe complete de îngrijire, în care mai multe tipuri de tratamente sunt integrate în aceeaşi vizită. Pe fondul acestei schimbări, operatorii din industrie investesc în extinderea portofoliului de servicii şi în tehnologii noi.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













